x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Sfaturi pentru părinți. Cum să gestionezi tantrumurile copilului

Sfaturi pentru părinți. Cum să gestionezi tantrumurile copilului

de Redacția Jurnalul    |    16 Aug 2024   •   16:30
Sfaturi pentru părinți. Cum să gestionezi tantrumurile copilului
Sursa foto: Hepta

Copiii mici nu știu să-și exprime emoțiile, astfel încât crizele de nervi pot fi destul de frecvente. Este bine ca părinții să știe mai multe despre tantrumuri și mai ales ce să facă atunci când copilul este nervos.

Un copil poate trece rapid de la o stare emoțională la alta. În cadrul unei crize de furie, acesta poate să urle, se lovește, se tăvălește pe jos. 

Tantrumurile pot începe de la vârsta de 12 luni și pot continua după vârsta de 3 sau 4 ani. Cel mai frecvent apar în timpul celui de-al doilea sau al treilea an din viața unui copil, potrivit deparinti.ro.

Cauzele tantrumului

Copilul poate avea un tantrum pentru că se simte:

Frustrat de incapacitatea de a-și exprima sentimentele și de a comunica prin cuvinte
Foame, oboseală, suprastimulare, plictiseală
Independență excesivă
Lipsa de control

Strategii de gestionare a tantrumului

Un program constant care să includă ore de masă, de somn, de culcare, îl va face să se simtă în siguranță și iubit. 

Totodată, stările de  foame, oboseală, plictiseală îi produce agitație astfel că rutina te ajută să eviți aceste stări. Totodată, nu îl suprasolicita înainte de culcare și mergeți la plimbare după ce a mâncat. 

Citește și Bolile de inimă, agravate de caniculă. Sfaturi vitale pentru pacienții cu insuficiență cardiacă

Nu îi spune prea des „nu”. O soluție este să asiguri casa împotriva potențialelor pericole pentru cel mic pentru a nu îi interzice să desfășoare activități. 
Oferă-i alegeri dar nu prea multe.
Nu spune „poate”. Copiii mici înțeleg că „poate” este egal cu „da”. În schimb, spune „da” sau „nu” ori negociați un compromis.

Cum faci față unei crize de furie

Dacă nu există niciun motiv clar pentru care copilul tău face o criză de furie, apelează la următoarele strategii:

1. Sincronizare

Cele mai multe metode de distragere a atenției funcționează cel mai bine dacă le folosești exact când copilul tău începe să-și piardă controlul. Dacă aștepți până când va avea o criză, va fi prea târziu.

2. Joacă
Încearcă să implici copilul într-un joc pentru a-i distrage atenția.

3. Veselie

Râsul eliberează substanțe benefice din corp, așa că imaginează-ți jocuri care îl fac să râdă. 

4. Ascundere

Rămâi în raza vizuală a copilului, dar ascunde-te după un stâlp, o ușă, iar apoi ieși și spune „Boo!” și afișează un zâmbet. Copilul tău va râde, cu siguranță.

Citește și Gestionează mai bine bugetul familiei: 10 Sfaturi și trucuri utile pentru buzunarul tău

5. Permite ce este interzis
Majoritatea copiilor mici sunt fascinați de accesorii pentru adulți. lasă-l să se joace cu un obiect care este de obicei interzis copiilor, cum ar fi cheile de la mașină, portofelul, geanta.

5. Vorbește încet
Nu șipa atunci când și copilul țipă. Vorbește pe nun ton calm deoarece acesta îl va ajuta să se liniștească.

6. Siguranța copilului

Atunci când copilul tău are o criză  de furie, se poate liniști dacă îl atingi blând. Ia-l în brațe.

Ce să NU faci în timpul unui tantrum

Nu ceda cererilor copilului. 
Nu-i minimiza sentimentele. 
Nu folosi pedeapsa fizică.

Mută-l într-un loc sigur.

×
Subiecte în articol: parinti copii tantrum