Filozofia picioarelor crăcănate

E frumoasă grija atotcuprinzătoare a părinţilor pentru odraslele lor. Dar această preocupare uneori exagerată, dar oricum pornită de la o adâncă dragoste, nu trebuie să se îndrepte prea mult spre unele aspecte, neglijând fără voie nişte subiecte foarte importante. Furaţi de grija de a pune fular la gură micuţilor şi de a-i cocoloşi păgubos cu haine ridicol de groase, părinţii uită că trebuie să îşi îndrepte observaţiile asupra unor zone ale organismului odraslelor, unde se pot descoperi din timp unele nereguli.

Părinţii trebuie să ştie o serie de elemente esenţiale în privinţa articulaţiilor, oaselor, coloanei vertebrale celor mici. Să le ştie cu temei ştiinţific, fiindcă în această temă există şi alarme false, şi îngrijorări fără rost. Lămureşte părintele privind acest capitol unul dintre marii specialişti, profesorul doctor Mihai Jianu, şeful Clinicii de ortopedie şi chirurgie a coloanei vertebrale de la Spitalul de Urgenţă Pediatrie "Grigore Alexandrescu". De altfel, profesorul Mihai Jianu este una dintre notorietăţi chiar pe plan mondial, fiind unul din cei 14 reputaţi profesori din toată lumea aflaţi la cârma Societăţii Internaţionale de Chirurgie a Coloanei Vertebrale, cu sediul la Paris. Numeroşi părinţi vin bulversaţi de nelinişte cum că picioruşele bebeluşului lor sunt strâmbe, că micuţii au platfus, că pun anormal talpa pe pământ, că întârzie să umble etc. De multe ori, aceşti copilaşi au o poziţie vicioasă, şi nu un defect de alcătuire a oaselor şi a articulaţiilor. Fătul locuieşte în uterul mamei într-o poziţie înghesuită, cu picioruşele talpă în talpă, însă relele poziţii se corectează în timp, după naştere. Părinţii sunt îngroziţi şi din pricina diagnosticului stângaci pus adesea de neonatologi.

Glezna e maleabilă
O altă nelămurire pluteşte cu privire la glezna micuţului. La naştere, glezna e maleabilă. Ea se întăreşte în timp şi capătă poziţia corectă mai ales în statul în picioare al bebeluşului. În mod normal, copilul începe să stea în picioare la 10-11 luni şi începe să meargă la un an sau la un an şi două luni. Copilul trebuie să meargă prin casă desculţ sau cu ciorapi, iar pe afară cu o încălţăminte cu talpă flexibilă. Astfel, glezna preia orice denivelare de pe locul unde calcă şi se întăreşte. În mod greşit, copilul este încălţat cu ghetuţe înalte şi rigide, pasămite să-i ţină glezna. Tot profund greşită este cumpărarea de ghete cu talpă tare. E ca şi când i-ai pune picioruşul în ghips în aceste ghete înalte şi tari. Glezna nu se întăreşte prin adaptare la sol şi îi faci micuţului un deserviciu. Mulţi părinţi se sperie că micuţul lor pasămite are piciorul plat. La naştere, toţi copiii au piciorul plat, fiindcă este un strat de grăsime în talpa lor. În mod firesc, până la 3-4 ani, ei par a avea platfus, dar este vorba despre grăsimea care maschează bolta arcuită, osoasă din talpă. Grăsimea dispare la 3-4 ani, mai ales prin mersul cu încălţări cu talpă flexibilă, care permite tălpii să se ruleze. Doar 10% din oameni rămân cu picior plat pentru restul vieţii. Dar asta nu-i o sperietură, fiindcă doar 2% au un picior plat dureros, care necesită intervenţii ale medicilor. Cu atât mai mult sunt inutile toate acele procedee de rulare pe talpă a unui făcăleţ, de prindere a unei batiste cu degetele picioarelor şi alte exerciţii de gimnastică, fiindcă nu poţi să construieşti o boltă a oaselor tălpii, dacă ea nu există prin moştenire de la înaintaşi.

În paranteze
Unii părinţi se sperie cum că micuţii lor au picioarele crăcănate. Până la un an şi jumătate, toţi copilaşii au picioarele în paranteze. După un an şi jumătate, genunchii trec în poziţia de "x", care-i o poziţie firească. Dacă genunchiul ar fi aliniat cu restul piciorului, ar fi împiedicate mişcările în mai multe planuri. Deci la început, până la un an şi jumătate, copiii au în mod normal picioarele în paranteze, apoi tot firesc au picioarele într-un uşor "x". Bineînţeles că unii rămân crăcănaţi, cu picioarele în paranteze toată viaţa, fiindcă aşa au moştenit forma picioarelor. Nu este bine să fie puşi copiii mici în premergătoare, pasămite să-i ajute să meargă mai curând. De fapt, li se face un rău, fiindcă îl ajută în mod nepotrivit pe copil şi el nu se mai ridică cu propriile forţe, spre a-şi întări gleznele. În premergător, copilul nu-şi dezvoltă muşchii şi acest aparat întârzie apariţia momentului în care micuţul păşeşte.

POZIŢII. Iată câteva situaţii posibile, marea sperietură fiind picioarele strâmbe. Des se întâlneşte ca laba piciorului să fie îndreptată spre interior şi aplecată spre vârful degetelor, aşa-numitul varus equin. Este o boală când nu putem manipula laba picioruşului căci e rigidă, deci este vorba despre o patologie, când nu putem corecta cu mâna această rea poziţie. Alte situaţii sunt inverse faţă de piciorul îndreptat spre interior şi pe vârf, aşa-numitul talus valgus, şi nu varus equin. Această a doua poziţie nepotrivită este că laba picioruşului calcă în afară şi în sus. Deci invers faţă de poziţia descrisă anterior. O poziţie rea, transmisă încă din viaţa din uter şi ea se vindecă de la sine. Nu este o structură anormală ca în poziţia de mai sus, spre interior şi vârf, ci este o poziţie rea, moştenită din viaţa uterină. În această situaţie, este eronat să pui picioruşul în ghips.

SFATUL ORTOPEDULUI
Iată câteva sfaturi pe care profesorul Mihai Jianu le adresează părinţilor. Platfusul apare la unii pentru că Dumnezeu a făcut aceste oase să nu realizeze bolta arcuită a tălpii. E ca şi când unii se nasc cu nasul încovoiat, iar alţii sunt cârni. Aşadar, copiilor trebuie să li se cumpere încălţări uşoare şi flexibile, pentru a realiza apropierea de mersul desculţ. Francezii au demonstrat că talonetele puse pe talpă sunt ineficiente, fiindcă acea ridicare artificială a tălpii nu poate crea bolta oaselor. Dimpotrivă, unora care sunt predispuşi la ieşirea femurului din locaşul bazinului le accentuează acest defect important, numit luxaţie congenitală de şold. Mersul omului trece prin patru faze. Întâi, el calcă pe călcâi, apoi îşi rulează bolta tălpii, ajunge în poziţia pe vârf ca sprijin şi apoi piciorul se ridică, fiindcă intră în acţiunea de păşire cu celălalt picior. Dacă talpa pantofului e rigidă şi are talonete rigide, se strică rulajul, care este cea mai importantă etapă a mersului.