x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Ghiozdanul, pe nedrept acuzat

Ghiozdanul, pe nedrept acuzat

28 Feb 2006   •   00:00
SANATATEA COPILULUI
Primii ani de scoala inseamna pentru anumiti copii debutul unor afectiuni ale coloanei vertebrale. Cele mai frecvente sunt scoliozele si cifozele, care netratate la timp determina complicatii severe. "Din nefericire, Romania este tara cu cele mai numeroase cazuri de scolioza si cifoza din Europa", spune profesor doctor Mihai Jianu, seful Clinicii de Ortopedie si Chirurgie Spinala de la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii "Grigore Alexandrescu". De ce inregistram aceasta statistica? Fiindca in tara noastra nu exista o preocupare pentru depistarea precoce (screening) a deformarilor coloanei vertebrale la copii. Medicii din scoli ar trebui sa fie primii care identifica aceste afectiuni. Ar fi mult mai util ca la inceputul anului scolar copiilor sa li se observe spatele, in loc sa fie controlati daca au unghiile taiate. O mare responsabilitate in depistarea scoliozelor si cifozelor le revine inclusiv parintilor sau medicilor de familie.

"S" de la scolioza

Scolioza este deformarea in plan frontal a coloanei vertebrale, adica, atunci cand privim copilul din spate, vom observa coloana acestuia in forma literei "S" sau "C". In cazul cifozei, cand privim copilul din profil, coloana acestuia este deformata la nivelul toracelui in forma de C. In popor, cifoza este cunoscuta sub denumirea de cocoasa. In privinta cauzelor deformarilor coloanei vertebrale, de la bun inceput profesorul doctor Mihai Jianu tine sa combata o prejudecata des auzita: "Scolioza si cifoza nu se produc din cauza greutatii ghiozdanului sau a pozitiei incorecte in banca, la masa, la televizor". Din cazuistica profesorului Jianu de peste 12.000 de copii cu scolioze, nici unul nu a avut coloana deformata din cauza statului stramb. Iata care sunt argumentele: 80% dintre scolioze apar la fete, la varsta de 9-12 ani. Daca ar fi sa ne luam dupa mitul legat de pozitia incorecta in banca ar insemna ca numai fetele stau cu spatele stramb, in timp ce baietii stau perfect drept. Ceea ce nu este adevarat. Alte argumente: sunt copii care practica gimnastica, patinajul sau alte sporturi care solicita coloana vertebrala, sunt copii care fac la circ contorsionari ale corpului si sunt drepti ca bradul, desi se antreneaza 4-5 ore pe zi. Sunt copii care provin din familii numeroase, cu posibilitati materiale precare, si toti scriu pe genunchi, pe pat si nu fac scolioza.

Bineinteles ca medicii, parintii, cadrele didactice nu-i vor spune copilului "stai stramb ca nu patesti nimic". El se poate obisnui cu aceasta atitudine vicioasa, avand aproape tot timpul tendinta de a sta cu spatele stramb, dar asta nu inseamna ca sufera de scolioza sau cifoza. Atentie, a nu se confunda scolioza adevarata cu atitudinea scoliotica! Diferenta dintre acestea doua se stabileste prin radiografie. Daca pe radiografie medicul observa rotatia vertebrelor, atunci stabileste diagnosticul de scolioza.

Predispozitie genetica

Totodata, inainte de a pleca urechea la vorbele "sfatuitorilor" de ocazie, sa ne punem problema de ce fetele nu fac scolioza in clasa I sau a II-a, iar deformarea coloanei apare la inceputul pubertatii. Explicatia profesorului Jianu este urmatoarea: "Scolioza survine in perioada de prepubertate intrucat cantitatea hormonilor feminini incepe sa creasca din acest moment. Hormonii feminini relaxeaza, inmoaie ligamentele, muschii, articulatiile, pregatind organismul pentru sarcina si nastere. Actiunea aceasta nu are loc numai la nivelul articulatiei bazinului, ci la nivelul tuturor articulatiilor corpului, inclusiv la vertebre". Dar cum se explica faptul ca toate fetele trec prin perioada de pubertate, dar numai unele fac scolioza sau/si cifoza? "Aceste boli apar la pacientii care au predispozitie genetica." Gena respectiva nu se transmite insa la fiecare generatie. Este posibil ca mama, bunica, strabunica sa nu fi avut scolioza, iar gena sa fie transmisa de la o generatie mult mai indepartata. Cifoza apare de asemenea la persoanele predispuse genetic. Asadar, 92%-93% dintre scolioze apar din cauze idiopatice, la persoanele programate genetic. La baieti sunt foarte rare scoliozele de natura genetica. Restul scoliozelor de 7%-8% au alte cauze: malformatii vertebrale congenitale (1%), boli neurologice (2%-3%), maladia Marfan (2%) sau arahnodactilia (pacientii au degetele lungi), care se mai numeste si boala lui Paganini si altele. Din punct de vedere al evolutiei, scoliozele sunt evolutive si neevolutive, in functie de programarea genetica. Un argument in plus ca scolioza nu o face decat cel care este programat genetic. Scoliozele neevolutive sunt cele care la 14-16 ani nu depasesc 30 de grade (unghiul de curbura a coloanei vertebrale). Daca depasesc 30-40 de grade, scoliozele evolueaza pana la limita la care sunt programate genetic. Ele nu se opresc din evolutie chiar pana la 80-90 de ani.

MITURI SI... "Inotul este o modalitate excelenta de corectare a scoliozei." Afirmatia este pe cat de falsa, pe atat de daunatoare. S-a constatat ca niciodata inotul nu a redresat coloana vertebrala, dar cu siguranta a intarziat prezentarea la medic. O alta confuzie legata de scolioza este durerea. Prof. dr. Mihai Jianu ne lamureste: "Majoritatea scoliozelor nu provoaca durere. In doar 2%-3% dintre cazuri copiii sufera de dureri din cauza scoliozei. Daca ar durea poate ca s-ar depista mai din timp".

...LEGENDE. Dormitul pe un pat tare nu indreapta coloana vertebrala. Sunt parinti care, la sfatul batranilor satului, scot usa din perete si obliga copilul sa doarma pe ea. Este un chin inutil, pentru ca scolioza este o deformare in plan frontal, iar copilul doarme pe acelasi plan. De asemenea, nici purtarea unei cozi de matura in spate nu ajuta la nimic. Mai sunt unii care spun ca acupunctura sau chiropractica fac minuni in cazul deformarilor coloanei. Adevarul este ca acestea aduc prejudicii serioase copiilor.

SFATUL MEDICULUI
In toata lumea exista trei procedee terapeutice in cazul scoliozei. Prof. dr. Mihai Jianu explica: "Scolioza de la 0 la 30 de grade se trateaza prin kinetoterapie, de la 30 pana la 40-50 de grade se recomanda kinetoterapie plus purtarea unui corset (20 de ore din 24), iar de la 45 de grade in sus, singura solutie este interventia chirurgicala". Prof. dr. Mihai Jianu, care este si membru in conducerea Societatii Europene de Chirurgie Spinala, a realizat peste 500 astfel de interventii de mare finete. Operatia consta in plasarea de suruburi sau crosete la nivelul vertebrelor, de care se ataseaza o tija indoita precum curbura scoliotica. Apoi prin strangerea suruburilor se indreapta tija si o data cu ea coloana vertebrala. Tijele si suruburile raman in coloana toata viata.

STIATI CA
  • Operatia pentru corectarea scoliozei nu reduce mobilitatea coloanei vertebrale, pentru ca tija nu cuprinde articulatia lombosacrala. Ba chiar dupa cateva luni de la operatie, copilul se poate incheia la sireturi din picioare. Profesorul Mihai Jianu a operat si campioane de gimnastica, care si-au regasit mobilitatea dupa interventie.
  • Majoritatea pacientilor operati fiind fete se pune problema sarcinii. Operatia nu pune in pericol sarcina, ci dimpotriva, neoperata, scolioza se agraveaza foarte mult la gravide.
  • ×