Infecţiile streptococice

În cele mai multe specialităţi medicale, progresele ştiinţifice se măsoară prin descoperirea de tehnici inovatoare de investigaţie şi modalităţi terapeutice revoluţionare.

Bolile infecţioase sunt însă un domeniu în plină expansiune, în care sunt identificate periodic noi microorganisme, din ce în ce mai sofisticate şi mai periculoase: virusul HIV, Ebola, West Nile, denga, Lassa etc., o listă mereu deschisă. Totuşi chiar germenii cunoscuţi de multă vreme şi studiaţi temeinic, cum este streptococul, oferă încă serioase provocări lumii medicale şi frecvente motive de îngrijorare pentru părinţi.

GRUPURI, TIPURI, SUBTIPURI
Există numeroase grupuri, tipuri şi subtipuri de streptococi, dar ne vom referi în continuare la streptococul beta hemolitic grup A, incriminat în geneza unor afecţiuni grave care apar în copilărie, dar şi la vârsta adultă. Efectul patogen periculos al acestor streptococi se bazează pe mai mulţi factori: existenţa a numeroase tipuri, virulenţa deosebită, producerea de toxine periculoase, folosirea mai multor porţi de intrare (respiratorie, cutanată, digestivă) şi reacţia imună particulară pe care o determină în organism. Ei generează numeroase maladii, care pot fi localizate practic oriunde  în corpul uman, de la afecţiuni banale (rino-faringite, abcese, flegmoane) la unele extrem de grave (endocardita, septicemie, meningita, şoc septic, fasceita necrozantă).

Infecţiile pot apărea la nivel cutanat (impetigo, ragade comisurale, erizipel, flegmoane, abcese etc.), nazo-faringian (rinita, faringita, angina, amigdalita, adenoidita, otita, sinuzita), respirator (laringită, bronşită, pneumonii), cardiovascular (endocardită, pericardită), digestiv (toxiinfecţii), articular (artrită), renal (nefrită, glomerulonefrită, cistită), neurologic (meningită, abces cerebral) sau la nivel sistemic (scarlatină, septicemie, şoc septic).  În unele cazuri, la câteva săptămâni după maladie, din cauza unei reacţii particulare imunoalergice a organismului, respectiv faţă de propriile ţesuturi, care sunt confundate cu cele microbiene, pot apărea afecţiuni foarte grave, aşa-zisele boli poststreptococice, dintre care cele mai importante sunt reumatismul articular acut şi glomerulonefrita difuză. Dacă rinita este inflamaţia mucoasei  nazale şi faringita a pereţilor faringelui, angina este o inflamaţie extinsă a structurilor locale, adică faringe, amigdale palatine şi faringiene, val palatin.  

SIMPTOME
Angina streptococică este mai frecventă la copii între 5 şi 10 ani, mai ales în sezonul rece, putând avea caracter epidemic. După o incubaţie scurtă (1-3 zile) boala debutează brusc, cu febră mare (chiar 39-40 grade), frisoane, dureri în gât, accentuate la înghiţire, tumefacţia ganglionilor locali, stare generală alterată, dureri de cap, respiraţie dificilă, scăderea apetitului, slăbiciune, dureri abdominale, vărsături. Gâtul copilului este roşu intens, cu amigdalele mărite, deseori acoperite cu depozite albe. La copilul mic apare frecvent adenoidita (infecţia amigdalei faringiene, care nu poate fi văzută la o examinare directă) manifestată prin febră, disfagie (din cauza durerilor copilul nu mai suge), secreţii nazale purulente, respiraţie dificilă, pe gură, somn agitat. Ambele afecţiuni se pot complica printr-o otită (cu durere locală şi scăderea auzului), sinuzită, mastoidită (infecţia osului care adăposteşte urechea). Laringita se manifestă prin răguşeală, tuse uscată, respiraţie zgomotoasă, febră, iar bronşita prin tuse cu expectoraţie abundentă, respiraţie dificilă, febră. Pneumoniile apar mai ales după infecţii virale debilitante (gripă, rujeolă, varicelă) şi se manifestă prin febră înaltă, tuse, dureri toracice, greaţă, vărsături, diaree, dureri abdominale, simptome care pot fi uneori derutante.

Uneori, în cazul unui focar infecţios dentar sau amigdalian, se poate produce o descărcare masivă a streptococilor în sânge, aceştia grefându-se la nivel endocardic (foiţa care căptuşeşte cavităţile inimii). Acest lucru se întâmplă mai frecvent la copiii cu afecţiuni cardiace cronice (dar nu numai). Apare astfel endocardita, care se manifestă prin febră, frisoane, alterarea stării generale, tuse, dispnee, simptome nespecifice, dar care persistă mai multe săptămâni.
Infecţiile sistemului reno-urinar apar mai ales la copiii cu malformaţii ale aparatului excretor şi reflux vezico-urinar. Se manifestă prin febră, frisoane, dureri lombare sau suprapubian, disurie şi urinări frecvente, cu alterarea concomitentă a stării generale (cefalee, vărsături, inapetenţă).

AFECŢIUNI ALE PIELII
Impetigo este o afecţiune dermatologică frecventă în colectivităţile de copii, mai ales la şcolarii mici şi preşcolari. Apare pe tegumentele expuse, mai ales pe faţă, pielea capului, ceafă sau membre, pe o leziune preexistentă, chiar invizibilă. Iniţial se observă formarea unor vezicule superficiale, care ulterior se tulbură şi se rup, formând cruste groase, de culoare galben-aurie. Alte manifestări apar la nivelul comisurii buzelor, zona care se înroşeşte şi formează vezicule ce se sparg, lăsând fisuri dureroase. În spatele urechii, poate apărea intertigo, manifestată prin formarea unei zone roşii şi tumefiate, ce se acoperă cu vezicule şi apoi cruste, lăsând în profunzime fisuri.

Erizipelul începe cu febră, frison, alterarea stării generale, inflamaţia ganglionilor din zona în care urmează să apară leziunile tegumentare. După câteva zile apare un placard roşu, tumefiat şi dureros, ce se extinde, devenind mai palid în centru şi mai intens spre margini.

ERUPŢIE
Scarlatina apare mai frecvent la copiii până la 10 ani, debutează cu o angină febrilă, urmată după o zi de o erupţie caracteristică, cu mici papule de un roşu intens, aspre la pipăit, pe o roşeaţă generalizată a pielii. Erupţia începe pe gât şi torace, extinzându-se pe abdomen şi membre, dar nu  şi pe faţă, unde apare un aspect caracteristic, cu obraji roşii şi paloare în jurul gurii şi nasului. După o săptămână, erupţia păleşte şi leziunile se descuamează. Spre deosebire de celelalte afecţiuni streptococice, scarlatina lasă o imunitate durabilă, de obicei pentru toată viaţa.

După oricare dintre aceste infecţii, oricât de banale, la 2-4 săptămâni, datorită unei reacţii particulare imuno-alergice a organismului faţă de propriile structuri, pot apărea temutele boli poststreptococice, cele mai redutabile fiind reumatismul articular acut şi glomerolonefrita acută difuză. Ele apar mai des la copiii între 5 şi 15 ani. Reumatismul articular acut se manifestă cel mai frecvent (70% din cazuri) prin artrită, adică inflamaţia unei articulaţii mari (glezne, genunchi, cot, pumn, mai rar umăr, şold, articulaţiile mici de la mână sau picior şi niciodată coloana vertebrală). Simptomele locale sunt: durere, tumefiere, roşeaţă, căldură, ce au caracter migrator (afectează articulaţiile pe rând). O altă manifestare importantă este afectarea inimii (cardita), care apare la  50% dintre pacienţi. Alte semne sunt: noduli subcutanaţi, febră, mişcări involuntare (coree). Glomerulonefrita apare după o infecţie streptococică şi se manifestă prin edeme la nivelul feţei (în jurul ochilor), prezenţa de sânge în urină (uneori urina este clar roşie, alteori este brună, cenuşie sau foarte închisă la culoare), oligurie (scăderea diurezei),  hipertensiune arterială, cu o stare generală alterată.

MEDICUL DE FAMILIE, PEDIATRUL
Diagnosticul afecţiunilor streptococice începe întotdeauna la medicul de familie sau pediatru. Ei vor solicita, în funcţie de etiologie, examene de specialitate (ORL, dermatologie, boli infecţioase, reumatologie etc.) sau examene de laborator (culturi, teste rapide de identificare a antigenelor, determinarea valorilor anticorpilor – reacţia ASLO –, examene de sânge pentru hemoleucogramă, teste de inflamaţie etc.) sau alte analize specifice.

Tratamentul de elecţie este penicilina şi ea trebuie administrată prompt, în dozele corespunzătoare, o durată de timp stabilită de medic. În cazul unei alergii la penicilină (care trebuie întotdeauna testată), medicul va prescrie alte antibiotice. La asta se adaugă tratamentele simptomatice, specifice afecţiunii respective (antialgice, antiinflamatoare, decongestive, antiseptice şi calmante faringiene, antitusive sau expectorante, soluţii sau unguente cu antibiotice etc.).

Prevenirea afecţiunilor streptococice şi poststreptococice se face în primul rând prin prevenirea infecţiilor respiratorii şi cutanate cu această etiologie. Obişnuiţi-vă copilul să se spele des pe mâini, să nu pună în gură jucării şi alte obiecte, să nu folosească prosoape sau obiecte de toaletă ale altor copii. Evitaţi zonele aglomerate şi interesaţi-vă dacă în colectivul unde învaţă există cazuri de afecţiuni respiratorii. Dacă s-a declanşat procesul infecţios duceţi-vă cât mai repede copilul la medic şi urmăriţi întocmai tratamentul prescris, în dozele şi pe perioada stabilită, şi reveniţi cu el la control după terminarea acestuia. Dacă episoadele infecţioase se repetă, încercaţi să identificaţi cauza: un bolnav sau purtător de streptococ în apropierea copilului, existenţa unor focare infecţioase (dentare, amigdaliene), probleme de igienă la şcoală sau acasă, tratamente incomplete sau incorect făcute, afecţiuni generale care scad rezistenţa generală a copilului etc.