Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Este moale, călduţă şi pufoasă. Are lăbuţe şi urechi de care copilul poate trage în voie, tocmai bună de ţinut în braţe cînd simte nevoia de a fi alintat. Mirosul ei îl linişteşte şi îi aduce aminte de mama.
Este moale, călduţă şi pufoasă. Are lăbuţe şi urechi de care copilul poate trage în voie, tocmai bună de ţinut în braţe cînd simte nevoia de a fi alintat. Mirosul ei îl linişteşte şi îi aduce aminte de mama.
Este jucăria preferată a copilului tău. Poate fi un animăluţ din pluş, o păpuşă sau chiar o pernuţă fină. Între copil şi jucăria lui preferată se creează o legătură foarte puternică. Povestea de dragoste începe la 8-9 luni şi poate dura pînă la 6-7 ani sau chiar o viaţă întreagă. Există adulţi în toată firea care îşi păstrează încă într-un colţ ursul cu urechea cusută sau păpuşa fără un ochi.
Alinarea suferinţei
Potrivit psihanalistului D. Winnicott, autorul unor studii privind rolul jucăriilor în dezvoltarea copilului, prin intermediul jucăriei preferate se realizează tranziţia de la etapa dependenţei de mamă la etapa de cîştigare a autonomiei.
De aceea, psihologii numesc jucăria de care copilul se ataşează atît de mult “obiect tranziţional”. La 8-9 luni, micuţul îşi dă seama că mama nu poate fi în permanenţă lîngă el şi, pentru a compensa lipsa acesteia, îşi alege un obiect dintre cele aflate în pătuţul lui. “Jucăria îi alină dorul de mamă, îi potoleşte lacrimile, îl ajută să se destindă cînd este obosit sau să se ascundă în spatele ei cînd îi este frică. Sînt nedespărţiţi, dorm şi mănîncă împreună, merg în parc, la bunici, la doctor, în concediu... Oriunde s-ar afla, prichindelul se simte în siguranţă cînd îşi strînge în braţe ursuleţul sau păpuşa”, remarcă psihologul Ştefania Niţă de la Centrul de Psihologie de Acţiune şi Psihoterapie.
Citește pe Antena3.ro
În nici un caz părinţii nu trebuie să intervină în această relaţie absolut firească. Dacă alege o jucărie preferată este pentru că pur şi simplu are nevoie de ea. Despărţirea de jucăria preferată îi va provoca micuţului multă suferinţă şi chiar îl poate marca pe viaţă. Copilul se simte frustrat şi suferă chiar şi atunci cînd o uită acasă numai pentru cîteva ore.
Alegerea unui obiect preferat poate apărea în momentul în care copilul este obişnuit să doarmă singur în camera lui. Ursuleţul, păpuşa, pernuţa îl ajută să treacă mai uşor peste momentele de singurătate din timpul nopţii. Copiii se liniştesc cînd muşcă, mestecă, rod sau ţin ceva în gură. Aşa se explică de ce, pentru a-şi alina supărarea sau suferinţa, copilul muşcă sau roade un colţ al obiectului de care s-a ataşat.
Copilul alege
Din punct de vedere al copilului nu există jucărie bună sau rea, practică sau incomodă, inofensivă sau periculoasă. Evident, părinţii ar prefera ca jucăria preferată să existe în mai multe exemplare, să nu fie prea voluminoasă şi eventual să poată fi spălată la maşină. “Numai că ei trebuie să ştie un lucru foarte important: nu părinţii aleg acest obiect. Indiferent de forma jucăriei, alegerea aparţine copilului şi trebuie respectată, mai ales dacă este foarte ataşat de obiectul lui. Tot copilul decide cînd vine momentul despărţirii”, atrage atenţia psihologul nostru.
De obicei, la grupa mică se poate observa că majoritatea piticilor vin la grădiniţă cu jucăria favorită. Pentru a se simţi în siguranţă în noul mediu, ei au nevoie de acest obiect familiar. Însă pe măsură ce ajung în grupa mijlocie, copiii îşi fac noi prieteni şi uită de ursuleţul pe care l-au cărat mult timp la grădiniţă. La 4 ani, copiii încep să accepte în timpul zilei despărţirea de jucăria favorită, ştiind că o vor regăsi cu siguranţă în pat cînd se vor duce la culcare.
Obiecte simbolice
Există copii care nu îşi aleg o jucărie de suflet. În opinia psihologului Ştefania Niţă, asta nu înseamnă că au o problemă. Pur şi simplu îndrăgesc mai multe jucării sau le este suficientă suzeta atunci cînd au nevoie de alinare. Unii însă aleg pe post de jucărie unele dintre cele mai trăsnite obiecte pe care le găsesc în jur: o batistă, o mănuşă, o bucată de material, colţul patului. Asta dovedeşte că nu obiectul în sine este important, ci valoarea simbolică pe care copilul i-o atribuie.
Alţi copii înlocuiesc posesia unui obiect cu un gest pe care îl repetă mai ales în momentul adormirii, cum ar fi suptul degetului, răsucirea unei şuviţe de păr, legănatul, ascultarea unui cîntec sau a unei poveşti înainte de culcare. Oricum, aceste manifestări tranziţionale nu trebuie interzise, întrucît corespund unor nevoi sufleteşti ale copilului.
Pe măsură ce creşte, el va renunţa de bună voie la ele.
Sfatul psihologului
Psihologul Ştefania Niţă le recomandă părinţilor să nu certe copilul chiar dacă îşi maltratează ursuleţul favorit. Copilul îl iubeşte şi cînd e uzat, deşirat, mototolit. Cînd se murdăreşte, este indicat ca mama să îl spele numai cu acordul copilului. El trebuie obişnuit de la început cu trecerile frecvente ale jucăriei prin maşina de spălat. În timpul deplasărilor, părinţii ar face bine să stea cu ochii pe jucăria copilului. Pierderea ei ar însemna o dramă pentru micuţ. Pentru a încerca înlocuirea jucăriei pierdute este indicat ca părinţii să aibă acasă unul sau două exemplare identice.
