Marile griji ale celor mici

Este copilăria o perioadă lipsită de griji? Ce motive de îngrijorare au copiii? Cum pot fi alinate frămîntările celor mici?

Este copilăria o perioadă lipsită de griji? Ce motive de îngrijorare au copiii? Cum pot fi alinate frămîntările celor mici? Sînt întrebări pe care le lămurim împreună cu psihologul Oana-Maria Udrea de la Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”.

Despărţirea de mamă

Fiecare vîrstă are îngrijorările ei. În fiecare etapă de dezvoltare, copilul trebuie să se adapteze la lumea din jur. Tocmai acest efort de adaptare este sursă de griji pentru puiul de om. Încă din primele luni de viaţă, copilul se nelinişteşte de-îndată ce îşi dă seama că mama nu este lîngă el. Bebeluşul se pune pe plîns cînd se simte în nesiguranţă. În aceste momente, el are nevoie de îmbrăţişarea şi mîngîierile mamei. Pe măsură ce creşte, copilul se va mulţumi să îi audă doar vocea, ceea ce îl asigură că nu este singur.

În jurul vîrstei de 2 ani, copilul se îngrijorează la plecarea mamei de acasă. În mintea lui apar întrebări de genul “dacă o pierd?, dacă nu se mai întoarce?, de ce întîrzie?”. Iar dacă mama îl lasă la bunica ori la o prietenă, se teme să nu fie lăsat acolo. Deşi pentru adulţi aceste temeri par nejustificate, pentru copii frica de singurătate, frica de persoane străine sînt sentimente trăite la intensitate maximă. Tot ce poate face mama este ca la plecare să îşi îmbrăţişeze copilul şi să îi spună pe un ton blînd: “Acum plec. Dar mama se întoarce”. Nu are sens să îi spună peste cît timp, pentru că micuţul nu are încă noţiunea timpului. Iar la întoarcere este bine să-i spună: “Ai văzut că m-am întors? M-am ţinut de promisiune şi aşa voi face întotdeauna”. Cu timpul, copilul capătă încrederea că nu va fi părăsit.

Teama de întuneric

Una dintre cele mai mari probleme ale copilăriei este frica de întuneric. Majoritatea copiilor între 2 şi 5 ani se simt dezorientaţi, lipsiţi de apărare, pierduţi de-îndată ce se stinge lumina. Teama vine din imposibilitatea de a controla mediul în care se află, spune specialistul nostru. De la simplul fapt că nu-şi mai poate vedea ursuleţul preferat pînă la gîndul că monştri se ascund după perdea sînt motive pentru care copilul refuză să doarmă singur cu lumina stinsă.

Citește pe Antena3.ro

Un avion de pasageri s-a prăbușit și a luat foc în Kazahstan. Momentul a fost filmat. 38 de oameni au murit

Mulţi părinţi apelează la celebra ameninţare cu “Bau-bau” cînd nu mai ştiu cum să procedeze cu copiii lor. Mare greşeală, atrage atenţia psihologul Oana-Maria Udrea. Tot fiind ameninţaţi, copiii chiar îşi imaginează că există o fiinţă supranaturală – “Bau-bau” – care vine să le facă rău. Ba unii ajung să creadă cu convingere în existenţa acestui “Bau-bau”. Specialistul nostru le sugerează părinţilor să înlocuiască ameninţările cu multă răbdare, înţelegere şi dragoste.

Frica de întuneric creşte în intensitate în cazul copiilor care vizionează emisiuni, filme, desene animate, jocuri video cu imagini violente. Imaginaţia copilului este stimulată de emoţiile sale, iar frica îl determină să vadă monştri în orice umbră. De aceea, este mai bine ca înainte de culcare copilului să i se citească o poveste cu final fericit decît să se uite la televizor. Copilul trebuie îndrumat să-şi folosească imaginaţia în sens pozitiv. Dacă imaginaţia naşte personaje negative (monştri), de ce nu ar naşte şi personaje pozitive (zîne, cavaleri)?

Psihologul Oana-Maria Udrea le mai recomandă părinţilor să lase veioza aprinsă în camera copilului. Posibilitatea de a se repera în spaţiu cînd se trezeşte în toiul nopţii contează foarte mult pentru liniştea lui. A lăsa veioza aprinsă în camera copilului nu dăunează autonomiei sale, ci, dimpotrivă, o întăreşte. Pînă cînd, într-o bună seară, va spune că lumina îl împiedică să doarmă şi că preferă să adoarmă pe întuneric. La momentul acela însă somnul lui va fi altfel, copilul va fi suficient de mare încît să-şi aprindă singur lumina cînd se trezeşte. Şi va fi mîndru să spună că a învins frica de întuneric.

Divorţul părinţilor

Divorţul părinţilor înseamnă o mare dramă pentru copil. Traumă care îl poate marca pentru toată viaţa. Un copil nu concepe ca familia lui să aibă altă formulă decît mama, tata şi el. Nu înţelege de ce părinţii trebuie să se despartă, de ce unul dintre părinţi nu mai locuieşte în aceeaşi casă. Mai mult, copilul are tendinţa de a se simţi vinovat pentru divorţul părinţilor, mai ales dacă tensiunile dintre cei doi se răsfrîng asupra celui mic. Dacă în perioada divorţului copilul este pedepsit, el asociază cele două aspecte şi se simte vinovat de despărţirea părinţilor. Cu timpul, copilului începe să-i fie teamă că va fi abandonat. În mintea lui apar îngrijorări de genul: “Dacă mami şi tati nu mă mai iubesc, dacă rămîn fără părinţi…”.

Pentru a-l linişti, părinţii trebuie să-i explice pe înţelesul lui că, orice s-ar întîmpla, mami şi tati vor continua să-l iubească. Într-un moment atît de dificil cum este despărţirea părinţilor, copilul are nevoie de dragoste, protecţie şi mai cu seamă de stabilitate. Orice schimbare suprapusă cu nesiguranţa, care oricum există din cauza divorţului, contribuie la apariţia stării de confuzie în mintea celui mic. Copilul are nevoie de repere stabile şi de o stare de confort.

SEMNE. Părinţii îşi pot da seama că pe copil îl frămîntă ceva dacă dă semne de nelinişte permanentă, pune întrebări neobişnuite, desenează obsesiv anumite lucruri. De asemenea, copilul îngrijorat nu doarme bine, nu mănîncă bine, este tăcut şi sperios, capătă ticuri sau face pipi în pat.

IGNORANŢĂ. Adulţii au tendinţa de a minimaliza problemele copiilor. Unii le ignoră, alţii le iau în glumă. “Sînt atitudini nepotrivite, pentru că o problemă lipsită de importanţă în ochii adulţilor poate lua proporţii catastrofale pentru copil”, susţine psihologul Oana-Maria Udrea. În felul acesta, părinţii îşi lasă copilul singur în faţa propriilor nelinişti. Copilul simte că mama şi tata nu îl ajută, că problemele resimţite de el sînt neimportante, că nu merită atenţie. Consecinţele: simplele griji se transformă în adevărate fobii sau depresii.

Sfatul psihologului

În loc să îi spună copilului “termină cu prostiile” sau “eu am griji mai importante şi tu vii cu tîmpeniile astea”, părinţii ar face bine să îl asculte, să îl lase să le împărtăşească frămîntările lui. În opinia psihologului Oana-Maria Udrea, grijile spuse cu voce tare se spulberă de la sine. Prin convingerea copilului că este înţeles şi protejat de părinţi se produce descărcarea tensiunii. Este posibil să nu mai amintească niciodată despre îngrijorarea lui, pentru că pur şi simplu ea nu mai există.