x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Mirosul greu al respiraţiei

Mirosul greu al respiraţiei

de Magda Colgiu    |    14 Sep 2010   •   00:00
Mirosul greu al respiraţiei
Sursa foto: /THINKSTOCK

În cazul copiilor, mirosul neplăcut al gurii, numit ştiinţific halena sau halitoza, poate ascunde diverse afecţiuni, nu doar din sfera stomatologică ci şi vegetaţii adenoide sau probleme digestive avertizează medicul CMI Adriana Străinu.

CARII, ABCES, USCĂCIUNEA GURII
"Cel mai frecvent, gura unui copil poate emana un miros total dezagreabil din cauza problemelor stomatologice. Aceşti copii trebuie duşi la stomatolog pentru tratarea cariilor, deoarece, dacă sunt netratate, nu doar că mirosul gurii este greu, dar, dacă acestea evoluează, pot duce la abces. Or, apariţia unui abces în cavitatea bucală este un motiv pentru care respiraţie devine neplăcută".

Mirosul greu poate fi cauzat şi de igiena orală precară. "Chiar dacă un copil nu are nici o carie, nu este obligatoriu ca respiraţia lui să fie proaspătă. Astfel, după ce mănâncă anumite alimente (ridichi, ceapă, usturoi, praz, ou), halena se instalează rapid. Faptul că nu se spală pe dinţi după masă poate duce la acumularea resturilor alimentare. Acestea, prin digestie chimică sau putrefacţie, pot determina înmulţirea bacteriilor care provoacă halena.

Halena mai apare şi dacă micuţii suferă de senzaţia de gură uscată (xerostomie), aspect ce se întâlneşte mai ales în cazul adulţilor. Xerostomia se caracterizează printr-o scădere a fluxului de salivă, fapt ce încetineşte "spălarea" resturilor alimentare din gură. În cazul copiilor, uscăciunea gurii poate să apară din cauza respiraţiei cu gura deschisă, provocată de anumite anomalii dento-maxilare, obstrucţii nazale etc.

INFECŢIA CU HELICOBACTER PYLORI
Bacterie ce infectează mucoasa stomacului şi a duodenului, Helicobacter Pylori poate fi un alt factor declanşator al halitozei. Deşi infecţia cu această
bacterie este, în majoritate, asimptomatică, există cazuri în care această afecţiune se manifestă prin greţuri, dureri violente epigastrice, vărsături şi, uneori, halitoză.

OBIECTELE ÎN... NAS
Mulţi copii au obiceiul ca, în jurul vârstei de trei-patru ani, să îşi introducă în nas mici obiecte: resturi de jucării, bobiţe de plante, mici baterii etc. Dacă corpul străin nu este scos în scurt timp, organismul copilului are tendinţa de a-l izola, şi se produce infecţia. Ca o consecinţă a acestei infecţii, apare un miros urât, chiar fetid.

VEGETAŢII ADENOIDE
Cunoscute popular sub denumirea de polipi, vegetaţiile adenoide pot reprezenta o altă cauză de halitoză, afirmă medicul Adriana Străinu. Polipii apar la vârsta copilăriei, mai des între 3 şi 6 ani. În cazul polipilor este blocată comunicarea dintre nas şi gât, ceea ce împiedică scurgerea secreţiilor de la nivelul foselor nazale. Pentru că respiră mai mult pe gură, copiii cu polipi se îmbolnăvesc uşor dezvoltând amigdalite, faringite, sinuzite, bronşite, pneumonii şi otite, afecţiuni care au ca simptom respiraţia neplăcută. Situaţii speciale se întâlnesc la copiii cu polipi, cărora nu le curge nasul, chiar dacă sunt răciţi. "În acest caz, secreţiile nu sunt evacuate pe cale nazală, ci se scurg în gât. Apoi, acestea se suprainfectează şi până la mirosul neplăcut al gurii nu mai e decât un pas", spune medicul consultat de Jurnalul de sănătate.

LA STOMATOLOG!
Chiar dacă pruncul nu are carii, totuşi consultaţi medicul stomatolog cel puţin o dată la şase luni. Astfel, sunt depistate cariile interdentare, spaţiile retentive rezultate în urma unor obturaţii nefinisate sau a unor lucrări incorecte, care scapă frecvent ochiului părinţilor. Folosirea apelor de gură, a spray-urilor sau a gumelor aromate doar maschează mirosul neplăcut pentru o perioadă scurtă, însă nu îl combate. Daca medicul decide că halena nu e o consecinţă a problemelor de sănătate a cavităţii bucale, este obligatoriu să efectuaţi, împreună cu copilul, o vizită la un medic generalist.

De Ştiut:
n) Dacă un copil are afecţiuni stomatologice, care nu sunt asociate cu mirosul neplăcut, acestea pot fi identificate prin faptul că el evită să mănânce şi slăbeşte.
n) Stomatita şi amigdalita purulentă, boli valabile la orice vârstă, pot avea ca simptom halena.
n) Copiii trebuie învăţaţi să îşi cureţe limba şi interiorul obrajilor nu doar dinţii
n) Nu puneţi copilul în situaţia de a suferi din cauza mirosului neplăcut al respiraţiei, dar nici nu ocoliţi această problemă ca şi cum nu ar exista.

×
Subiecte în articol: sanatatea copilului