x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Pubertatea precoce

Pubertatea precoce

23 Oct 2007   •   00:00

Există copii care incep să se maturizeze din punct de vedere sexual inainte de vreme. Din cauza pubertăţii precoce, corpul lor se schimbă mai devreme decăt al celorlalţi copii de aceeaşi vărstă.

Există copii care incep să se maturizeze din punct de vedere sexual inainte de vreme. Din cauza pubertăţii precoce, corpul lor se schimbă mai devreme decăt al celorlalţi copii de aceeaşi vărstă. Fetelor li se dezvoltă timpuriu sănii, ele incep să aibă pilozitate pubiană şi la subraţ, menstruaţie, acnee. Băieţilor li se măresc organele sexuale, care incep să producă spermă, au pilozitate pubiană, la subraţ şi pe faţă, li se ingroaşă vocea, fac acnee. Medicul endocrinolog Luiza Vitan de la Ambulatoriul Spitalului Clinic pentru Copii "Grigore Alexandrescu" defineşte pubertatea precoce ca fiind apariţia caracterelor sexuale secundare inainte de 7 ani la fete şi 8 ani la băieţi.

Cauze

Pubertatea precoce apare in două circumstanţe majore. Pe de o parte, este posibilă activarea prematură a centrului hipotalamic din creier. Acest centru de comandă a glandelor sexuale se poate activa fie din cauza unor tumori, meningioame, chisturi, fie a unor traumatisme craniene, iradieri sau alte boli ale sistemului nervos central. Aceste situaţii determină pubertatea precoce adevărată, arată medicul endocrinolog Luiza Vitan. Pe de altă parte, pubertatea precoce se poate declanşa o dată cu creşterea nivelului unor hormoni numiţi gonadotropine. Fenomenul este provocat fie de apariţia unor tumori la nivelul glandelor suprarenale sau sexuale (ovare, testicule), fie de unele boli genetice: testotoxicoză familială la băieţi, sindromul McCune Albriht la fete. In aceste cazuri este vorba despre aşa-numita pseudopubertate precoce. Aceasta este cea mai frecventă formă de pubertate precoce.Â

Maturizare sexuală

Din punct de vedere clinic, pubertatea precoce se imparte in două categorii. Potrivit dr Luiza Vitan, există pubertate precoce izosexuală (apariţia caracterelor sexuale feminine la fete şi masculine la băieţi) şi pubertate precoce contrasexuală (feminizare la băieţi şi virilizare la fete). Pe lăngă maturizarea sexuală anormală, pubertatea precoce mai are un efect important: accelerarea ritmului de creştere in inălţime. Problema este că acest ritm de creştere se opreşte inainte de vreme (hormonii sexuali duc la inchiderea cartilajelor articulare), iar copiii respectivi rămăn mici de inălţime. Astfel, băieţii ajung la doar 1,55 m inălţime, iar fetele de-abia ating 1,50 m.

INSTABILITATE EMOŢIONALĂ. O dată cu schimbările fizice, copiii care se maturizează inainte de vreme se confruntă cu probleme afective. Ei sunt instabili din punct de vedere emoţional, trec brusc de la o stare la alta, plăng uşor. Totodată, modificările hormonale şi emoţionale conduc la tulburări de comportament: timiditate, agresivitate. Pe de altă parte, din cauza sentimentului de a fi diferit faţă de ceilalţi copii de aceeaşi vărstă, un copil cu pubertate precoce se simte stănjenit, complexat, izolat.

LA FETE. Medicul Luiza Vitan spune că orice caz de pubertate precoce trebuie investigat in primul rănd din punct de vedere al cauzei de apariţie. Se vor exclude in prima fază cauzele tumorale, care necesită tratament complex, sau bolile genetice. Numai in final, dacă medicul nu descoperă o cauză evidentă, poate stabili diagnosticul de pubertate precoce idiopatică (fără cauză cunoscută). Majoritatea cazurilor de pubertate precoce idiopatică se intălnesc la fete. Conform unor teorii recente, aceste cazuri apar din pricina unor grupuri celulare de foarte mici dimensiuni (hamartoame) din hipotalamus, asemănătoare celor care declanşează pubertatea normală.

DIAGNOSTIC. Dr Luiza Vitan precizează că diagnosticul de pubertate precoce se stabileşte in primul rănd pe baza semnelor clinice, la care se adaugă analize de laborator şi investigaţii imagistice (radiografie, ecografie, RMN). Reuşita tratamentului depinde in mare măsură de stabilirea la timp a diagnosticului şi de inceperea tratamentului la o vărstă căt mai mică. Un rol important in descoperirea afecţiunii il are medicul de familie, care poate observa semnele pubertăţii precoce cu ocazia controlului periodic al copiilor.Â

TENDINŢĂ. Un studiu apărut in prestigioasa revistă Pediatrics a relevat că pubertatea apare din ce in ce mai devreme la fetele din generaţiile actuale. Rezultatele studiului la care au participat 14.000 de fete sunt următoarele: o fată din şase prezintă semne ale pubertăţii precoce la vărsta de 8 ani, comparativ cu generaţiile trecute din care doar o fată din 100 incepea să se maturizeze de la 8 ani.

Ştiaţi că

 Conform studiilor recente, cu căt fetele ajung mai devreme la pubertate, cu atăt creşte riscul ca ele să dezvolte cancer de săn. Apariţia precoce a caracterelor sexuale determină un nivel crescut al hormonilor sexuali feminini (estrogen), responsabili pentru dezvoltarea cancerului de săn.

 Obezitatea - atăt la fete, căt şi la băieţi - reprezintă un factor ce favorizează maturizarea sexuală la vărste din ce in ce mai mici. Explicaţia este pusă pe seama faptului că ţesutul adipos secretă estrogen.

 Copiii hrăniţi cu preparate din carne provenind de la animale ce au primit hormoni de creştere suferă de pubertate precoce. Aceşti hormoni de creştere declanşează secreţia de estradiol - hormon responsabil de apariţia pubertăţii precoce.

 1% din fete şi 5%-10% din băieţi dezvoltă pubertate precoce moştenită.

 La băieţi predomină cauzele organice ale pubertăţii precoce: tumori, boli genetice.

 Potrivit medicului endocrinolog Luiza Vitan, cel mai tănăr caz comunicat de pubertate precoce a fost descris la un sugar de 6 luni, in anul 1991.

Sfatul medicului

Dr Luiza Vitan atrage atenţia părinţilor să se prezinte cu copilul la endocrinolog de la apariţia primelor semne ale maturizării sexuale precoce. Cele mai mari riscuri ale pubertăţii precoce sunt reprezentate de cauzele tumorale. In astfel de cazuri este vitală stabilirea diagnosticului şi tratamentului chirurgical in faze incipiente. In cazurile in care sunt implicate cauze hormonale, este indicat un tratament medicamentos pentru a bloca temporar activitatea glandelor sexuale. Terapia hormonală permite copilului să-şi continue creşterea. Tratamentul este eficient cu condiţia de a fi instituit căt mai devreme. Dacă se intărzie unu-doi ani, deja tratamentul nu mai poate avea efect asupra creşterii.

×