x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Pubertatea precoce (I)

Pubertatea precoce (I)

de Magda Colgiu    |    10 Aug 2010   •   00:00
Pubertatea precoce (I)
Sursa foto: /Thinkstock

Există fetiţe care au prima menstră şi sâni dezvoltaţi încâ de la vârsta de 6-8 ani. Sunt băieţei cărora li se dezvoltă organele sexuale înainte de a împlini 9 ani. Ce trebuie să facă părinţii unor astfel de copii pentru a-i proteja de sarcini nedorite atât de timpuriu, de boli cu transmitere sexuală sau de o stare de sănătate precară?

Am consultat pentru dumneavoastră reputaţi specialişti care vă oferă cele mai competente opinii. Răspunsurile vin din partea profesorului doctor Gheorghe Burnei şi a psihologului Ozana Ilie, ambii de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Marie Curie" din Bucureşti, şi de la medicul primar Monica Gheorghiu, endocrinolog la Institutul de Endocrinologie "Parhon".


SCREENINGUL ÎNĂLŢIMII
În mod paradoxal, mulţi dintre aceşti copii afectaţi de pubertatea precoce sunt pândiţi de pericolul de a rămâne cu o statură mică. În primă fază, aceşti copii cresc într-un ritm alert. Este faza cea mai periculoasă", avertizează medicul Gheorghiu.
Specialistul îi sfătuieşte pe părinţi să nu se bucure dacă micuţii lor se dezvoltă mai ceva ca Făt-Frumos, deoarece "nu orice creştere considerabilă în înălţime este benefică pentru copil. Ideal ar fi ca părinţii să verifice statura copiilor lor din când în când şi să prezinte datele medicului. Acesta este singurul care poate stabili dacă un copil are o creştere normală".
Din păcate, sunt părinţi care nu s-au interesat niciodată să cunoască înălţimea copilului lor, spune medicul Gheorghiu.

În condiţiile în care cabinetele şi medicii din şcoli şi licee sunt pe cale de dispariţie, evident că părinţilor le revine sarcina de a compara statura copilului lor cu valorile normale pentru vârsta acestuia. Iar misiunea lor nu se termină aici. Atunci când înălţimea copilului nu se încadrează în limitele normale, obligatoriu părintele şi micuţul trebuie să consulte medicul.


CAUZE
Pubertatea precoce poate fi cauzată de tumori sau chisturi, dar şi de unele substanţe ce conţin hormoni. "În unele cazuri, pubertatea precoce poate fi centrală. Asta înseamnă că hipotalamusul, din diverse motive, declanşează hormonii necesari instalării mai devreme a pubertăţii. În acest caz, procesul se desfăşoară în ritm accelerat, afirmă medicul Gheorghiu.

Totuşi, este o situaţie tratabilă. "Ideal ar fi ca tratamentul să înceapă în faze incipiente, când micuţul împlineşte vârsta de 6 ani. Astfel, procesul de instalare a pubertăţii este încetinit. Este foarte important ca părinţii să ştie că tratamentul nu vindecă boala, ci doar o încetineşte".

O altă cauză, genetică, este hiperplazia congenitală de suprarenală. În acest caz, glanda suprarenală secretă mulţi hormoni masculini, estrogenii "masculinizează" osul şi viteza de creştere este sporită. Din acelaşi motiv, pilozitatea apare mai devreme decât ar trebui.

Alte cauze, mai rare, ale apariţiei pubertăţii precoce sunt tumorile maligne sau benigne.
Un alt motiv al apariţiei pubertăţii precoce, de data aceasta incompletă (cresc doar sânii sau apare doar părul), îl reprezintă distructorii endocrini, substanţe chimice folosite la fabricarea insecticidelor, pesticidelor şi a unor creme. Aceşti distructori se metabolizează în organism în estrogeni sau în androgeni (mai frevent în estrogeni) şi pot cauza pubertatea precoce. Această afecţiune mai poate fi provocată de carnea de la animale hrănite cu furaje ce conţin substanţe anabolizante.
Deşi aceste cazuri nu sunt clar dovedite, există studii populaţionale care au adus argumente care susţin că folosirea unor astfel de produse a dus la o creştere a cazurilor de pubertate precoce.


DEFINIŢIE. "Potrivit definiţiei, pubertatea precoce înseamnă apariţia caracterelor sexuale secundare, afirmă medicul Monica Gheorghiu. "La fete apar sânii şi pilozitate pubiană înainte de vârsta de 8 ani, iar la băieţi, creşterea testi­culelor şi a pilozităţii pubiene înainte de 9 ani. Majoritatea medicilor recomandă ca, în aceste situaţii, dezvoltarea copiilor să fie supravegheată de părinţi şi de medic.


PILULA ANTICONCEPŢIONALĂ.
"Există mame care nu sunt foarte atente la locul unde îşi păstrează pilulele. Şi oricând un copil nesupravegheat poate înghiţi o asemenea pilulă, fiind atras de culoarea sau de forma ei. În scurt timp, din cauza substanţelor conţinute, copilului fie îi cresc sânii, îi apare pilozitatea, fie i se dezvoltă testiculele. Este o pubertate precoce incompletă. O situaţie similară se înregistrează dacă un copil se unge pe corp cu crema mamei care poate conţine estrogeni. Pielea copiilor este un foarte bun receptor, iar estrogenii pătrund imediat în organismul micuţilor", atrage atenţia medicul Monica Gheorghiu. 

×
Subiecte în articol: sanatatea copilului