x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului România se face că ajută copiii cu autism

România se face că ajută copiii cu autism

de Luciana Grosu    |    13 Mai 2015   •   16:58
România se face că ajută copiii cu autism
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Începând cu luna iunie 2014, părinţii copiilor cu autism au primit o veste bună: psihoterapia se decontează prin sistemul de asigurări de sănătate. Din păcate, aplicarea noilor prevederi lasă în continuare mult de dorit. Pe scurt, în prezent se decon¬tează prea puţine ore de tratament, procedura este complicată şi în multe judeţe personalul medical este insuficient.

Un copil autist are nevoie de minim 8 ore de terapie de recu¬perare zilnic, dar în multe judeţe neînţelegerile dintre medici specialişti şi psihologi, conduc la situaţia în care copiii autişti au parte de foarte puţin tratament ...sau deloc. Procedura de decontare este foarte greoaie: părintele copilului autist trebuie să obţină o trimi¬tere de la medicul de familie către un medic psihiatru care are contract cu Casa, psihiatru care la rândul său trebuie să facă o evaluare şi apoi să dea o recomandare către psihologul care poate oferi servicii de terapie. Lanţul trimiterilor se poate însă întrerupe oricând. În multe judeţe nu există niciun medic psihiatru care să aibă dreptul să încheie un contract cu un cabinet privat de psihologie. „În Bistriţa-Năsăud, ca în multe alte judeţe din ţară, nu există decât un singur medic psihiatru pediatru”, explică Ana Dragu coordonator Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism „Micul Prinţ” Bistriţa. În alte judeţe, medicii psihiatri sunt dezinteresaţi şi nu încheie niciun fel de contracte cu psihologii. Astfel, părinţii care locuiesc în sate sau oraşe unde nu există specialişti în domeniul sănătăţii mintale sunt liberi să se deplaseze... sute de km. „În încercarea mea de a obţine o evaluare psihiatrică gratuită, decontată de statul român, am fost obligată să mă deplasez 120 km, până la Cluj, la o clinică privată af lată în contract cu CJAS.

De acolo am fost direcţionată către o asociaţie în care lucrează psihologi subcontractaţi de această clinică. Datorită distanţei, nu am putut însă beneficia şi de terapie gratuită”, explică Ana Dragu, care este şi mamă de copil autist.

Povara costurilor, pe umerii familiei
Federaţia pentru Drepturi şi Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist (FEDRA) estimează că sub 10% din numărul beneficiarilor direcţi ai ONG-urilor membre accesează terapie gratuită în baza contractului-cadru. În plus, Casa Națională de Asigu¬rări de Sănătate decontează numai serviciile oferite de psihologi. Psihoterapia este însă numai una dintre componentele programului de recuperare, şi de multe ori o etapă ulterioară, eficientă mai ales în cazul adolescenţilor şi adulţilor .„La momentul actual, povara finan¬ciară a intervențiilor terapeutice pentru copiii cu autism cade aproape exclusiv pe umerii părinților”, explică Adelaide Katerine Tarpan, Director de Dezvoltare al Fundației Romanian Angel Appeal şi Vicepreșe¬dintele FEDRA.Terapia pentru copilul cu autism presupune intervenții zilnice din partea unei echipe multidisciplinare formată din psiholog/psihope¬dagog, logoped, kinetoterapeut, terapeut comportamental. Costul unui astfel de program poate depăşi suma de 4.000 de lei pe lună. Recuperarea este un proces de durată, unii copii cu autism urmând tratamentul timp de 5-6 ani.

ONG-urile, copleșite de numărul mare al cererilor de tratament
Din anul 2011, 40 de centre înfiinţate de către Fundația Romanian Angel Appeal în parteneriat cu DGSAPC oferă servicii gratuite pentru persoanele cu autism, în 35 de județe ale țării și în municipiul Bucu¬rești. „Aceste centre nu pot însă răspunde volumului de cereri”, recunoaşte Adelaide Katerine Tarpan. În absenţa serviciilor gratuite acoperi¬toare, părinţii care îşi permit continuă să contracteze echipe de până la 5-6 specialişti care se deplasează zilnic la domiciliul copilului, supor¬tând toate costurile din buzunar. Restul, adică majoritatea copiilor autişti din mediul rural care nu figurează nici măcar în eviden¬ţele ONG- urilor, nu sunt incluşi în niciun fel de program de recuperare.

Ce este autismul
Autismul este un sindrom comportamental diagnosticabil caracterizat prin dificultăţi privind comunicarea şi limbajul, interes scăzut pentru socializare şi comportament bizar şi stereotip.

Oficial, în România sunt 7000 de persoane diagnosticate cu autism , însă specialiștii sunt de părere că, în realitate, numărul este de 2-3 ori mai mare. Numai în evidenţele asociaţiilor de profil sunt înscrise 30.000 de persoane.
 

×
Subiecte în articol: autism