Şi copiii pot fi depresivi

Copilul tău este trist de ceva vreme, nu are chef de joacă, nu pare interesat de nimeni şi nimic din jurul lui şi este greu de înveselit? Depresia ar fi ultima problemă la care te-ai gândi. Şi tu, ca majoritatea părinţilor, gândeşti că depresia apare numai la adulţi. "Are doar 6 ani, nu poate fi depresiv, pentru că nu-i lipseşte nimic", îşi spun părinţii.

Din păcate, episoadele depresive nu ocolesc copiii şi este bine să intervii atunci când suspectezi că micuţul este mai trist decât ar trebui.

Tristeţe sau depresie?
Nu orice tristeţe trebuie să te ducă cu gândul la o depresie, pentru că şi copilul, la fel ca adultul, poate avea momente de apatie şi este irascibil. "Tristeţea este firească şi în situaţia în care copilul a trecut prin întâmplări neplăcute. Depresia este însă mai mult decât o tristeţe. Ea este mai lungă, poate să dureze între trei şi opt luni şi are cauze mai puţin grave", explică asist. univ. dr Iuliana Eparu, medic specialist în psihiatria copilului şi adolescentului, de la Spitalul de Psihiatrie "Prof. dr Al. Obregia".

Problema cea mai mare pe care o ridică depresia la copii este că ei nu pot verbaliza tristeţea, ei nu spun "mă simt trist", aşa încât părinţii sunt cei care trebuie să identifice manifestările ei. Recunoaştem un copil cu depresie după lipsa chefului de joacă. El spune că este plictisit, fiindcă acesta este un concept pe care-l înţelege şi-l exprimă mai uşor. Un alt semn al depresiei este faptul că acel copil nu poate fi înveselit. Un copil care este doar trist, fără să sufere de depresie, se înveseleşte imediat dacă părinţii îi propun să se joace sau să meargă în parcul de distracţii. Copiii cu depresie se însingurează, sunt iritabili, părinţii nu le intră în voie cu nimic, iar relaţia cu cei din jur este afectată. Performanţele şcolare sunt şi ele afectate, copiii nefiind interesaţi de lecţii.

Din fericire, copiii depresivi, spre deosebire de adolescenţii depresivi, nu au gânduri negre şi nu se gândesc la suicid. "Aceste idei nu sunt la fel de elaborate pentru că nu au puterea cognitivă de a gândi în acest mod şi nu stăpânesc foarte bine conceptul de moarte", spune dr Iuliana Eparu. Totuşi, ei se simt neputincioşi, inutili, au impresia că nimeni nu îi iubeşte şi au existat cazuri de suicid la vârste mai mici de 11 ani, de aceea este atât de importantă depresia şi nu trebuie niciodată ignorată.

Pe lângă simptomele psihice, mai există o categorie de simptome: cele somatice. "La copilul depresiv, foarte frecvente sunt tulburările de somn. Copilul nu mai doarme atât cât trebuie sau doarme mai mult decât ar trebui, dar fără să aibă un somn odihnitor. La această problemă se pot adăuga durerea de burtă, durerea de cap. Deseori, copilul depresiv este internat în secţiile de pediatrie pentru simptomele pe care le acuză. În plus, el este apatic, mănâncă puţin, pierde în greutate şi părinţii se gândesc că trebuie să aibă o boală. Suferinţa lui este reală, dar nu este cauzată de boli somatice, precum apendicita, peritonita, ci sunt consecinţa depresiei", atrage atenţia specialistul.

Copiii depresivi de vârste mai mici pot suferi şi de enurezis nocturn (fac pipi în pat în timpul nopţii), deşi în trecut aveau control asupra vezicii urinare.

Familia, universul lor
Depresia este determinată genetic. "Copilul cu depresie are o predispoziţie genetică, însă nu este suficient pentru ca el să facă depresie. Trebuie să intervină şi factorii de mediu. Sunt copii care au o vulnerabilitate genetică, dar nu se confruntă cu evenimente triste de viaţă şi nu fac niciodată depresie, dar la fel de bine sunt copii care au probleme de viaţă de neimaginat, dar nici ei nu fac depresie pentru că nu au predispoziţie genetică", spune specialistul. În cazul copiilor, factorii de mediu sunt evenimentele legate de familie, fiindcă până ajung la şcoală şi până-şi fac prieteni, familia este universul lor. Ce se întâmplă acolo este extrem de important şi are valenţe mult mai mari. Conflictele, certurile persistente între părinţi, divorţul, plecarea unui părinte la muncă în străinătate sau decesul sunt evenimente majore care pot declanşa depresia. Este normal să existe o perioadă de tristeţe după decesul unei persoane dragi, este o reacţie normală de doliu, dar la copiii predispuşi genetic la depresie această perioadă depăşeşte şase luni şi vorbim în acest caz de doliul patologic.

Chiar dacă episodul depresiv dispare la un moment dat, dacă nu este tratat, el are toate şansele să revină după câteva luni, atenţionează dr Iuliana Eparu. Depresia se poate trata cu medicamente dacă este severă, dar la fel de importantă este psihoterapia. "La copiii mai mari şi la adolescenţi este eficientă terapia cognitiv-comportamentală. Specialistul vorbeşte cu ei despre gândurile pe care le au şi încearcă să le înlocuiască cu alte gânduri, în aşa fel încât să-şi schimbe comportamentul. Cu copiii foarte mici este greu să discuţi despre gânduri. La ei funcţionează mai bine modificarea factorilor de mediu. Aceasta înseamnă că se intervine în familie, implicând părinţii în această terapie. Eficientă este şi terapia interpersonală, în cadrul căreia copilul este învăţat să relaţioneze cu ceilalţi, să-şi reconstruiască relaţii, prin intermediul jocurilor de rol, desenului", precizează dr Iuliana Eparu.

MOŞTENIRE GENETICĂ. Dacă unul dintre părinţii copilului a suferit episoade depresive, copilul său va avea o predispoziţie genetică la depresie. Riscurile sunt cu atât mai mari cu cât depresia a existat atât în partea maternă, cât şi în cea paternă, indiferent dacă este vorba de părinţii copilului sau de bunicii acestuia. "Cu cât episoadele depresive au apărut la părinţi mai frecvent şi mai de timpuriu, cu atât copilul va dezvolta această tulburare mai devreme în viaţă", precizează dr Iuliana Eparu. Când într-o familie există o predispoziţie genetică şi unul dintre copii face o depresie, este foarte posibil ca şi fratele sau sora acestuia să aibă ulterior aceeaşi problemă pentru că factorii de mediu sunt cam aceiaşi.

ANXIETATE. Frecvent, depresia copilului se asociază şi cu anxietatea socială sau de separare. Copilului îi este ruşine să vorbească în public, să-şi facă prieteni, să ridice mâna la şcoală, să rezolve probleme la tablă. El este izolat şi timid. De asemenea, nu îi place să se despartă de părinţi, refuză deseori să iasă din casă când nu este însoţit de cineva din familie, plânge şi se agaţă de părinţi.

Sfatul medicului

Copilului trebuie să i se spună că are o problemă şi să i se explice cum a apărut, de ce a apărut şi ce se poate face pentru a o trata. "Nu vom folosi cuvântul depresie, îi vom spune că este trist, mai trist decât un copil de vârsta lui şi, cel mai important, să-i spunem că nu este vinovat pentru starea lui şi că nu este singurul copil care trece prin aşa ceva. Deculpabilizarea este extrem de importantă în tratamentul depresiei. Dacă el înţelege că nu are nici o vină, o parte din gândurile lui negre pot să dispară", spune dr Iuliana Eparu. Şi învăţătorii sau profesorii trebuie să înţeleagă că depresia este o boală şi ar trebui să îşi schimbe comportamentul faţă de copii.