x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Stapaneste-ti emotiile!

Stapaneste-ti emotiile!

13 Apr 2006   •   00:00

Unii tineri trec foarte usor de la o stare emotionala la alta: acum sunt veseli si rad mult, iar in momentul urmator sunt furiosi din cine stie ce motiv. In unele situatii, adolescentii se manifesta ca si cum ar fi stapanii Universului, fara nici o teama, fara nici o inhibitie, dar la cea mai mica remarca rautacioasa din partea colegilor izbucnesc in plans. Unde sa mai punem ca majoritatea adolescentilor, desi vor sa para foarte curajosi, au palmele transpirate, iar respiratia si pulsul accelerate ori de cate ori trebuie sa raspunda intrebarilor profesorilor...

Toate aceste manifestari emotionale sunt normale, mai ales la varsta adolescentei, pentru ca tinerii traiesc fiecare experienta la intensitate maxima. Totusi, societatea moderna nu permite asa-zisele "pierderi cu firea". A fi competent din punct de vedere emotional a devenit la fel de important cu a fi competent intelectual. De aceea, tinerii care, de exemplu, au pierdut un examen din cauza emotiilor nu sunt tratati diferit fata de cei care au picat fiindca nu au invatat suficient. Iar de aici reiese necesitatea stapanirii emotiilor. Insa pentru a-si cunoaste si controla emotiile, tinerii, impreuna cu parintii, trebuie sa descopere care sunt cauzele manifestarilor exagerate.

"CINE SUNT?"

"In adolescenta apar intrebarile: «Cine sunt? Ma plac asa cum sunt?» Tinerii incearca sa isi defineasca identitatea si, in acelasi timp, sa accepte atat modificarile interioare, cat si pe cele care se produc in mediul in care isi desfasoara activitatea. De aceea, viata adolescentilor este presarata cu perioade de confuzie, de cautari. Iar felul in care ei se raporteaza la idolii din lumea muzicii, din viata publica, la modelele lor poate sa conduca la o scadere a stimei de sine. Neincrederea in fortele proprii accentueaza dificultatile de a face fata anumitor situatii sociale, iar consecintele sunt manifestarile mai colorate ale emotiilor intense", explica psihologul Oana-Maria Udrea, de la Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii "Grigore Alexandrescu".

GESTURI AGRESIVE

In categoria manifestarilor exagerate intra gesturile violente, impulsivitatea, agresivitatea verbala sau chiar fizica. Iar o astfel de conduita are drept urmari dificultatile de concentrare si de adaptare la anumite contexte sociale. "Insa in mare parte din cazuri, tinerii reusesc pana la urma sa se adapteze la schimbarile care au avut loc in viata lor. Ei accepta trecerea de la copilarie la adolescenta, inclusiv responsabilitatile pe care le au si isi contureaza mai clar valorile, reusind astfel sa treaca peste momentele dificile", apreciaza specialistul nostru.

EMOTIVITATEA

Cand vorbim despre emotii, aspectul cel mai frecvent intalnit in randul adolescentilor il constituie timiditatea. "Tinerii timizi sunt mai ezitanti, mai tacuti, au inhibitii, nu se implica in conversatiile colegilor, au retineri in a se alatura unui grup", arata psihologul Oana-Maria Udrea.

Emotivitatea poate fi mostenita: un mare procent dintre parintii timizi vor avea copii cu stari emotive accentuate. In cazul acesta, timiditatea trebuie combatuta impreuna cu familia, poate chiar cu ajutorul unui psiholog.

Exista insa anumite etape in viata adolescentilor care dau nastere unui nivel ridicat de emotivitate. "De exemplu, un copil la varsta adolescentei, care trece prin unele schimbari – de la scoala generala la liceu sau dintr-un oras in altul – percepe aceste schimbari ca pe niste experiente extrem de solicitante. In aceasta situatie, gradul de timiditate creste", precizeaza psihologul. Din cauza timiditatii excesive, unii tineri ajung la esec scolar: nu se mai pot concentra, nu memoreaza informatiile predate. Cu toate ca au capacitatea intelectuala necesara pentru a face fata cu brio lectiilor, in cazurile extreme, acesti adolescenti timizi pot chiar sa ramana repetenti.

LICEELE "DE FITE"

Chiar si tinerii care au intrat la liceu cu note mari si care vad acest pas din viata lor ca pe o realizare trec adeseori prin momente dificile. In ciuda succesului dobandit, unii tineri nu au incredere in ei din diverse motive. "Nu arat destul de bine" sau "Nu am haine de firma si nici masina decapotabila". "O sa fiu aratat cu degetul de ceilalti colegi" , spun multi adolescenti.. Iar de aici iau nastere alte emotii. Adolescentii fie au tendinta de a se izola, fie, dimpotriva, vor sa epateze, sa iasa in evidenta prin manifestari negative.

PRIETENII SI PARINTII

Desi un rol foarte important in stapanirea emotiilor il are grupul de prieteni, solutia pentru alungarea timiditatii se afla in mainile parintilor. Astfel, prin sprijinul acordat adolescentului in ceea ce priveste construirea identitatii si capatarea increderii in propria persoana, parintii se vor asigura ca modificarile din viata tanarului au un impact pozitiv asupra lui. Specialistul Oana-Maria Udrea este de parere ca, "in acest mod, un copil foarte timid, care nu avea curajul sa intre pe usa scolii decat daca il ducea mama de mana chiar pana la varsta de 14 ani, va deveni totusi un adolescent sigur pe el, poate chiar un lider de grup".

LA PSIHOLOG. In cazul in care tinerii intampina dificultati in procesul de invatare, parintii trebuie sa afle care este motivul. Daca se simt depasiti de situatie, specialistul nostru Oana-Maria Udrea recomanda parintilor sa isi duca adolescentul la psiholog. Acesta va descoperi daca tanarul nu are posibilitati de intelegere si de memorare a informatiilor sau, pur si simplu, exista un blocaj de tip emotional. Odata stabilit diagnosticul de hiperemotivitate, psihologul va observa in ce momente si in ce contexte apar starile de emotie accentuata. "Tanarul hiperemotiv va primi ajutor specializat pentru a-si putea intelege emotiile, pentru a le accepta si pentru a dobandi un anumit grad de autocontrol", arata psihologul.

TACTICI. Adolescentii timizi pot incerca sa isi invinga emotiile folosind una dintre aceste tactici: sa ii zambeasca unuia dintre colegii mai prietenosi, sa incerce sa intre in discutie cu un coleg pe care nu il cunosc prea bine, sa se implice in conversatiile purtate de profesori cu elevii, mai ales in orele de dirigentie.

×
Subiecte în articol: tinerii sănătatea adolescentului