În ciuda faptului că este una dintre cele mai sărace ţări europene, România este pe locul 9, la nivelul spaţiului comunitar, în privinţa cantităţii de mâncare ce se aruncă.
Reutilizarea alimentelor este la noi ilegală, în acest moment. Aşa că acestea ajung fie la gunoi, fie la firma care se ocupă de colectarea şi neutralizarea deşeurilor alimentare. Legumele, fructele, peştele şi mezelurile sunt cele care ajung cel mai frecvent în gropile de gunoi, iar unul din 5 produse e aruncat fără ca măcar să fie desfăcut.
Magazinul cu mâncarea care nu mai e la modă
Recent a fost înfiinţat un grup de lucru pentru reducerea există mai multe iniţiative private în domeniu. Un exemplu este magazinul social Somaro, care funcţionează în Bucureşti, Satu Mare şi Sibiu şi care este înfiinţat acum 5 ani. Magazinul funcţionează pe un sistem simplu, există aproxiacestei risipe. În afara acestuia, mativ 850-1.000 de familii beneficiare, care pot veni de până la 3 ori pe săptămână să cumpere produse de acolo. „Marfă primim de la persoane juridice din România şi este de mai multe categorii. De exemplu, marfă care nu mai este de sezon.
După Crăciun sau după Paşte primim foarte multă ciocolată”, explică Simon Sutiner, directorul magazinului Somaro din Bucureşti. Potrivit acestuia, o a doua categorie de produse o reprezintă cea cu termenul de valabilitate scăzut, care se apropie de expirare, pe care uneori magazinele nu o mai primesc, aşa că producătorii sau importatorii o donează. Mai este marfa cu mici defecte la ambalaj şi, de asemenea, mai sunt sponsorizările. ¬
Circuitul alimentelor în alte ţări
Cu toate că în alte ţări marile supermarketuri lucrează bine cu magazinele care se ocupă de reducerea risipei, la noi colaborarea este încă destul de redusă, şi din cauza lipsei legislaţiei. În Franţa, de exemplu, sunt 1.200 de magazine care funcţionează pe principiul pe care funcţionează Somaro, iar cel mai mare donator este un retailer. La nivel mondial, mâncarea aruncată înseamnă, în bani, 750 de miliarde de dolari în fiecare an.
Cei mai mari „risipitori”
America Latină - 80% din carnea irosită la nivel mondial
✔ Asia - cea mai mare risipă de cereale
✔ Asia şi Europa - se aruncă cele mai multe legume
Risipa alimentară, în cifre
✔ 1,3 miliarde tone de alimente pe an sunt aruncate la gunoi, adică de 3 ori hrana necesară pentru populaţia globului
✔ 750 de miliarde de dolari pierdute din cauza risipei = de 6 ori valoarea fondurilor necesare pentru ajutoare pentru întreaga omenire
✔ Risipa alimentară produce gaze cu efect de seră, de două ori mai mult CO2 decât întregul trafic aerian mondial.