x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Accidentul vascular cerebral cauzează cele mai multe decese

Accidentul vascular cerebral cauzează cele mai multe decese

17 Oct 2008   •   00:00

Accidentul vascular cerebral (AVC) este prima cauză de morbiditate şi mortalitate în ţara noastră, a declarat academician prof. dr Constantin Popa, preşedintele Conferinţei Naţionale pentru Stroke, care se desfăşoară între 15 şi 17 octombrie.



Accidentul vascular cerebral (AVC) este prima cauză de morbiditate şi mortalitate în ţara noastră, a declarat academician prof. dr Constantin Popa, preşedintele Conferinţei Naţionale pentru Stroke, care se desfăşoară între 15 şi 17 octombrie. Mortalitatea prin AVC în ţara noastră este de 290-300 la o sută de mii de locuitori, iar numărul cazurilor noi anuale ajunge la 60.000.
Acad. prof. dr Constantin Popa a menţionat că specialiştii în AVC pregătesc împreună cu Ministerul Sănătăţii o reţea naţională pentru urgenţele neurovasculare, astfel încât pacienţii să ajungă la spital în primele trei ore de la producerea AVC. Administrarea tratamentului în cel mai scurt timp de la apariţia AVC îi asigură pacientului mai multe şanse de recuperare şi de supravieţuire. Acest tratament poate fi aplicat doar în unităţi speciale de stoke. În prezent dispun de aceste unităţi doar două spitale din Bucureşti: Institutul de Boli Cerebro-Vasculare şi Spitalul Universitar de Urgenţă şi centrele universitare Iaşi, Cluj, Târgu-Mureş şi Timişoara. Acad. prof. dr Constantin Popa consideră că este absolut necesar ca populaţia să fie educată şi familiarizată cu semnele AVC. Orice pacient care prezintă ameţeli, deficit motor, hipertensiune arterială, pierderi de echilibru, de sensibilitate, de memorie, paralizie trebuie să se adreseze medicului.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă