x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Alertă: Tratament toxic

Alertă: Tratament toxic

de Nicoleta Catana    |    31 Mai 2008   •   00:00

Agenţia Daneză pentru Medicină (DMA) a lansat un advertisment în legătură cu utilizarea ilegală de către producători a efedrinei, substanţă care conţine un supliment alimentar ce poate determina o creştere a presiunii sîngelui, dar şi boli cardiovasculare, putînd duce chiar la deces

Agenţia Daneză pentru Medicină (DMA) a lansat un advertisment în legătură cu utilizarea ilegală de către producători a efedrinei, substanţă care conţine un supliment alimentar ce poate determina o creştere a presiunii sîngelui, dar şi boli cardiovasculare, putînd duce chiar la deces. Din aceleaşi motive, în anul 2004, medicamentul a fost interzis în SUA. Însă, conform spuselor unui reprezentant al Agenţiei, comercializarea lui este foarte greu de oprit întrucît chiar dacă un producător îşi încetează activitatea, un altul nou o reia imediat, iar aceste practici sunt imposibil de monitorizat pe internet.

Directorul Agenţiei a declarat că DMA a început o campanie de informare a consumatorilor cu privire la riscurile la care se expun dacă se tratează cu respectivul medicament. Efedra, care mai este cunoscută şi sub denumirea de ma huang, o plantă care trăieşte în China de mii de ani, este deja interzisă ca supliment alimentar în Uniunea Europeană. Produsul este utilizat mai ales de sportivii de performanţă şi de cei care efectuează diferite trainguri pentru a li se mări capacitatea de a depune efort. Suplimentele au făcut deja o victimă, un bărbat cu vîrsta cuprinsă între 30 şi 50 de ani, despre care se ştie că a luat medicamentele pentru a slăbi.

 

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă