Alimente satioase, prajituri, inghetata, bauturi carbogazoase, alcool... Desi ingrasa, toate se gasesc pe mesele romanilor, mai ales duminica.
Duminica este zi de odihna, dar si un prilej de a servi mese imbelsugate. In aceasta zi, obisnuim sa preparam mancaruri bogate in grasimi si dulciuri concentrate. Insa excesele alimentare din week-end pot avea consecinte negative asupra sanatatii la inceput de saptamana. Cel mai frecvent apare disconfortul digestiv: balonari, arsuri gastrice, greata, voma. Mai grav, cand mesele copioase sunt stropite din belsug cu alcool, exista riscul aparitiei pancreatitei acute. Pe termen lung, consumul excesiv de alimente grase sau indulcite favorizeaza obezitatea, diabetul, bolile cardiovasculare. Nutritionistii spun ca reducerea cu cel putin 25% a grasimilor si dulciurilor, in favoarea legumelor si fructelor, contribuie la prevenirea acestor boli ale civilizatiei moderne. Ei ne sfatuiesc sa declaram razboi produselor de patiserie, ciocolatei, inghetatei, bauturilor carbogazoase care ascund cantitati mari de zahar.Citește pe Antena3.ro