Potrivit specialistilor, varful epidemic al gripei sezoniere inca nu a fost depasit si este posibil sa fie atins treptat in urmatoarele doua-trei saptamani. Una dintre caracteristicile gripei din acest sezon este debutul ei intarziat comparativ cu alti ani. O alta caracteristica este ca o mare parte din persoanele afectate reprezinta tineri sub 20 de ani.
STRANUTUL. Virusul gripal se transmite prin picaturile raspandite in aer in timp ce o persoana contaminata stranuta. Pentru a limita raspandirea virusului se recomanda ca atunci cand stranutam sa acoperim gura si nasul cu o batista din hartie. Daca nu avem la indemana batista, vom duce mana la gura, dar nu sub forma de con, pentru ca in acest mod facilitam raspandirea virusului pe o raza de aproximativ doi metri. Prof. dr. Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului "Matei Bals", spune ca pentru a preveni gripa trebuie sa ne spalam cat mai des pe maini cu apa si sapun, sa folosim batistele din hartie cand stranutam si apoi sa le aruncam la cos, sa evitam aglomeratiile. Sunt indicate cura cu vitamina C, fructele si legumele si exercitiile fizice zilnice. Cand se impune, se poate apela la aspirina. Cand starea sanatatii se degradeaza, trebuie consultat medicul.Citește pe Antena3.ro