Boala genetică din aerul condiţionat

Aerul condiţionat a devenit un accesoriu din ce în ce mai frecvent în locuinţe, birouri, maşini şi pentru mulţi dintre noi viaţa în timpul verii este de neconceput fără el. Totuşi, deşi benefice, aceste aparate trebuie folosite cu precauţie. Utilizate necorespunzător sau excesiv, prost întreţinute, ele ne pot expune unor infecţii, alergii, suferinţe ale nervilor şi ale articulaţiilor.

Există însă persoane care sunt afectate în mod sistematic din cauza aerului condiţionat şi care de multe ori nu sunt luate în serios de ceilalţi sau sunt considerate ipohondre, un fel de Gerilă din basmul cu Harap- Alb! S-a descoperit însă că simptomele lor sunt reale şi sunt generate de o maladie genetică rară de tip autoinflamator numit sindrom periodic asociat cu criopirina.

Spre deosebire de bolile autoimune, în care organismul produce autoanticorpi care atacă propriile ţesuturi, în bolile autoinflamatorii se produce o dereglare a unor componente din răspunsul imun. Este vorba în acest caz de un complex de proteine care detectează prezenţa microorganismelor şi reacţionează faţă de acestea prin eliberarea de cytokine proinflamatorii. Una dintre aceste proteine este criopirina, care consecutiv unor mutaţii genetice va reacţiona anormal, prin sinteza în cantităţi mari a unei cytokine (interleukina 1 beta) la frig.

Concret, la 1-2 ore de la expunere apar următoarele simptome: erupţie pe piele de tip urticarian, de obicei neînsoţită de mâncărime, febră, frisoane, dureri articulare şi musculare, oboseală, dureri şi înroşirea ochilor, cefalee, uneori greaţă şi sete excesivă. Manifestările se menţin mai multe ore (până la 24 de ore) şi dispar spontan, menţinându-se însă riscul de reapariţie în acelaşi context. Este semnificativ că persoanele se simt bine dimineaţa, pentru că starea lor să se deterioreze pe parcursul zilei, după contactul cu aerul condiţionat. Simptomele apar fireşte şi în celelalte anotimpuri mai friguroase, chiar şi la temperaturi moderat scăzute şi se observă încă din copilărie şi adolescenţă.

Odată apărută suspiciunea de boală, este indicat un consult la medicul imunolog sau reumatolog, precum şi unele teste de laborator, care vor depista mai multe anomalii (leucocite, interleukine crescute în sânge, ca şi niveluri mari de proteina C reactivă şi amiloid A serice, precum şi VSH mărit).

Tratamentul începe cu evitarea expunerii la frig, protejarea cu haine adecvate, băi şi ceaiuri calde, antiinflamatorii nesteroidiene pentru tratarea durerilor şi febrei. Vestea cea bună este că există şi medicamente care blochează activitatea interleukinei aflate în exces. Substanţa se administrează sub supravegherea medicului specialist, o dată pe săptămână sau la intervalele stabilite de medic.