Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
S-a împământenit imaginea cu bunica, cea cu ochelarii căzuţi pe vârful nasului şi cu paşi îngreunaţi de bătrâneţe, care nu mai aude bine şi, când cineva îi adresează nişte vorbe, ea şi pune mâna pâlnie la ureche şi strigă: “Ai! Maică! Mai zi o dată că nu te-am auzit!”.
S-a împământenit imaginea cu bunica, cea cu ochelarii căzuţi pe vârful nasului şi cu paşi îngreunaţi de bătrâneţe, care nu mai aude bine şi, când cineva îi adresează nişte vorbe, ea şi pune mâna pâlnie la ureche şi strigă: “Ai! Maică! Mai zi o dată că nu te-am auzit!”. Este oare împuţinarea auzului o caracteristică a vârstei înaintate, când te lasă auzul aşa cum te lasă puterile şi inima, şi ficatul, şi mai toate cele? De altfel, surditatea prin înaintarea în vârstă se numeşte presbiacuzie. Se poate într-un fel asemăna această pipernicire a auzului cu scăderea vederii de aproape, numită presbiopie. Pentru că după 40-45 de ani, toţi oamenii resimt o scădere a vederii la citit şi trebuie să îndepărteze ziarul de ochi pentru a se descurca cu cititul. Înaintarea în vârstă îi aduce pe toţi oamenii în situaţia de a avea nevoie de ochelari cu lentile plus. De altfel, această scădere a vederii de aproape, a vederii la citit, nici nu mai este considerată o boală, ci un fenomen firesc al înaintării în vârstă. Pe undeva, deşi nu în totalitate, scăderea auzului cu înmulţirea anilor se aseamănă cu presbiopia. Este una dintre cauzele surdităţii. De altfel, surditatea sau hipoacuzia beneficiază de explicaţiile marelui profesor de ORL Dorin Sarafoleanu, preşedintele Societăţii Internaţionale de ORL a ţărilor latine.
Modificări
Citește pe Antena3.ro
După vârsta de 50-55 de ani se instalează presbiacuzia,
adică scăderea auzului. La cei cu un teren genetic mai şubred în această
direcţie, împuţinarea auzului o dată cu înaintarea în vârstă se manifestă mai
pregnant. O dată cu scăderea auzului cu vârsta apare şi presbivestibulia, adică
perturbarea echilibrului prin înaintarea în etate. De altfel, vârsta aduce
modificări şi în labirintul urechii, unde în acel lichid prin care plutesc mici
cristale se produc modificări de vâscozitate, metabolism, astfel că vârstnicii
au un echilibru precar, numit sindrom de instabilitate a vârstnicului. Dar să
ne întoarcem la scăderea auzului specific omului în vârstă. Această surditate
apare la ambele urechi, simetric, în general după 50-55 de ani. La unii,
această scădere a auzului cu vârsta se petrece mai târziu, totul depinde de
sensibilitatea omului respectiv la zgomot, dacă el a lucrat în hale cu
bubuituri puternice şi importantă e şi stofa lui genetică. Cu trecerea anilor
apare o uzură a timpanelor, o uzură a oscioarelor (scăriţa, nicovala şi
ciocanul), o uzură a labirintului, dar şi o modificare defavorabilă în căile
nervoase de transmisie care duc în zonele de creier responsabile de auz.
Îmbătrânesc toate aceste componente ale aparatului auditiv. Surditatea cu
vârsta începe cu neauzul frecvenţelor înalte, adică al sunetelor ascuţite.
Vârstnicul începe să nu înţeleagă conversaţia, nu aude toate cuvintele, ca
atare bătrânul vorbeşte tare şi dă televizorul pe sonor maxim.
Proteze
Uzura sistemului de auz o dată cu avansarea în etate nu trebuie privită cu resemnare. Cu cât omul vârstnic se duce la medic, mai devreme, când a sesizat scăderea auzului, cu atât corecţia e mai eficientă, pentru că există proteze din ce în ce mai perfecţionate de ajutorare a celor cărora le-a scăzut auzul. Aceste proteze auditive amplifică frecvenţele deficitare ale unor sunete şi întăresc aceste sunete care nu mai sunt auzite de urechea bătrână, făcând ca ele să fie percepute prin intermediul acestui amplificator auditiv. Protezele auditive sunt nu numai tehnic perfecţionate, ci şi estetic. Există astăzi proteze auditive care nici nu se văd. Sunt miniaturale, au culoarea pielii, unele se introduc în canalul urechii şi nu se văd deloc. Aşa că purtarea unei proteze de auz nu-l mai stinghereşte nici ca aspect pe om. De altfel, mari preşedinţi ai Statelor Unite ale Americii, precum Reagan şi Clinton, purtau proteze de ureche. Nu există tratament cu medicamente pentru preîntâmpinarea sau frânarea presbiacuziei, adică a scăderii de auz o dată cu vârsta. Soluţia este purtarea unei proteze auditive care să întărească sunetele deficitare pentru omul respectiv. Şi repetăm, cu cât se apelează mai devreme la proteza auditivă, cu atât se face o “gimnastică” a circuitului auditiv, împiedicând să se lenevească fibrele nervoase ce duc sunetul la creier, dar şi zonele de creier responsabile de auz.
Traume
Surdităţile sunt şi de natură traumatică. Unii oameni îşi înţeapă timpanul folosind aiurea agrafe de păr, beţişoare pentru a-şi scoate ceara din urechi. Şi punerea în ureche a tot felul de podoabe, piercing riscă să afecteze auzul. Mai există şi traumatisme barometrice, de exemplu când un avion coboară pentru aterizare şi este rău presurizat, urechea resimte variaţia de presiune, putându-se ajunge şi la cazuri de surditate. Şi scufundările în mare pot deteriora auzul prin aşa-numita otită a scafandrilor. Toate aceste traumatisme produc o leziune a timpanului şi apare o infecţie la căsuţa timpanului. Se inflamează oscioarele (scăriţa, nicovala şi ciocanul), se inflamează şi mucoasa, iar dacă nu se trece la tratament adecvat şi din timp, secreţia începe să curgă din ureche cu sânge şi apoi cu puroi. Timpanul se închide de la sine unde a fost lezat şi se lipeşte de casa timpanului, apărând surditatea de tranziţie. În acest tip de hipoacuzie din pricina traumatismelor nu se mai transmit fizic sunetele, căci suferă şi oscioarele. Când în urma unei otite s-a acumulat în spatele timpanului o secreţie, medicul ORL-ist face el o mică gaură în timpan, într-un loc anume ştiut de medicină, astfel ca să se refacă în 7-10 zile timpanul. Prin această mică înţepătură dirijată se drenează secreţiile cu puroi şi se pot introduce în spatele timpanului medicamente împotriva otitei. Dar asta e o înţepătură făcută de specialişti care nu lasă urme, faţă de spargerea de la sine a timpanului presat de secreţiile purulente, care poate duce la asurditate. Există şi o surditate toxică, o surditate cauzată de medicamente ce provoacă toxicitatea auriculară. Dintre medicamentele cu efect rău asupra auzului menţionăm: sveptomicina, canamicina, unele diuretice, unele citostatice, prea multă chinină, eritromicina etc.
