O cură de slăbire reuşită ar trebui să aducă numai schimbări în bine – un stil de viaţă mai sănătos, o garderobă nouă cu cel puţin o măsură mai mică, mai multă încredere în propria persoană, iar lista poate continua. Există însă şi un neplăcut revers al medaliei, avertizează specialiştii americani. Preţul plătit pentru un trup mai suplu şi o viaţă mai sănătoasă ar putea fi relaţia de cuplu.
Nutriţionistul Jessica Setnick, specializat în tulburări de alimentaţie, pune acest fenomen pe seama schimbărilor dramatice pe care dieta sau stilul de viaţă de după dietă afectează rutina unui cuplu şi scoate din program o seamă de activităţi pe care cei doi le făceau cu plăcere împreună. Stetnick dă şi câteva exemple: „Nu mai putem lenevi în pat sâmbătă dimineaţa pentru că trebuie să ajung la sală” sau „Nu mai putem merge la restaurantul nostru preferat pentru că nimic din meniu nu se potriveşte cu regimul meu”.
O altă problemă când doar unul dintre parteneri e la dietă este mâncatul acasă. Cel care ronţăie trist câteva frunze de salată se va supăra, fie şi inconştient, pe partenerul care se delectează cu o lasagna sau cu o porţie „cinstită” de cartofi prăjţi şi şniţel. Iar încercările de a-l trece şi pe celălalt la un regim puţin mai sănătos pot fi interpretate drept „ingerinţe” în stilul său de viaţă.
Specialistul american atrage atenţia asupra efectelor pe care supleţea greu obţinută de către unul dintre parteneri poate dinamita încrederea în cuplu. „Nesiguranţa iese la suprafaţă. Silueta mult-dorită aduce cu sine şi o nouă atitudine faţă de sine, faţă de ceilalţi, faţă de vestimentaţie. Toate aceste elemente pot fi deranjante pentru partenerul care, brusc, îl vede pe celălalt mult mai atent la cum se îmbracă, la cum se aranjează şi mai dornic să iasă în lume şi să facă noi cunoştinţe”, explică Stenick. Soluţia? „Încercaţi să ajungeţi la fondul problemei. Dacă partenerul spune: «Mi-e destul de greu să mă adaptez la noua ta imagine şi la noul tău stil de viaţă» sau «Mi-e teamă că acum o să-mi ceri şi mie să slăbesc şi, dacă nu vreau sau nu pot, o să mă părăseşti» cei doi trebuie să discute sincer, deschis şi să încerce să se adapteze împreună noii situaţii. Dar dacă persoana care a slăbit se trezeşte alături de un partener care îi face reproşuri şi încearcă să o facă să se simtă vinovată e posibil ca relaţia să se apropie de final”, este de părere expertul.