x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Cand se albeste piciorul?

Cand se albeste piciorul?

30 Apr 2004   •   00:00

Deseori ii auzi pe unii oameni intrati in panica: „Mi s-a invinetit piciorul, nu mai merge sangele prin picior, aoleo, daca-mi taie piciorul!".

FLORIN CONDURATEANU - Pulsul medicinei
In realitate, nu pielea vinetie a piciorului trebuie sa sune alarma, ci piciorul palid, rece, cu dureri, acesta este piciorul care anunta grave deficiente in circulatia sangelui prin arterele stramtate sau chiar infundate.

Explica bolile de circulatie arteriala profesorul Marius Vintila, seful Clinicii de Cardiologie de la Spitalul Pantelimon. Daca o artera e ingustata sau infundata nu mai vine destul sange la picior sau la mana, acestea se albesc, se racesc, nu mai exista puls si apar durerile. Cand membrele amortesc este un stadiu tardiv, s-au instalat leziuni pe nervii nehraniti cu sange. Durerile apar in ritm lent sau brusc, in aceasta ultima situatie starea este mai grava. Cand insuficienta circulatiei in artere, pricinuita de ingustarea acestora, se afla intr-o faza de inceput, nu se simte vreo durere la eforturi mici, durerile apar sub forma de crampe, de carcei in timpul mersului grabit sau in alergare. In acest sindrom cronic de insuficienta in artere, piciorul nu mai doare cand omul se opreste.

Aparitia brusca a durerii este insa cea periculoasa, pentru ca semnaleaza ca artera s-a infundat cu un cheag sau cu o placa de ateroscleroza. In acest sindrom acut cu picior alb, rece trebuie sa se intervina in maximum 6 ore, se extrage cheagul, fiindca altfel se pierde piciorul. Tutunul si diabetul sunt factori agresivi in stricarea circulatiei periferice. Cei cu arterita trebuie sa se fereasca de frig. Cei cu insuficienta circulatorie arteriala trebuie sa se fereasca de lovituri la picioare si de rosaturi pricinuite de pantofi, ele se vindeca greu dat fiind fluxul scazut de sange. Incaltamintea trebuie sa fie comoda, ciorapii largi, de preferinta din bumbac. E recomandabil sa fie spalate picioarele de doua ori pe zi, cu apa calduta cu o cana de musetel si o lingura de bicarbonat.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă