x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Carne de porc cu dioxină în România

Carne de porc cu dioxină în România

10 Dec 2008   •   00:00

Aproximativ 70 de tone de carne de porc irlandeză contaminată cu dioxină, substanţă cancerigenă, au ajuns în Ungaria, venind din Polonia, iar cea mai mare parte a mers în România, de la jumătatea lunii septembrie până la jumătatea lui noiembrie, a anunţat şeful Agenţiei veterinare ungare, Miklos Suth, citat de MTI.



Un singur transport încă nu a fost localizat. Toate celelalte au ajuns în România, a afirmat Suth. Guvernul irlandez a ordonat sâmbătă retragerea tuturor produselor de carne de porc din magazine, restaurante şi fabrici de prelucrare din cauza suspiciunilor privind contaminarea cu dioxină. Măsuri similare au fost luate în 25 de ţări.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă