Cezariana – între necesitate şi trend!

Cezariana este naşterea unui copil prin mijloace chirurgicale, printr-o incizie la nivelul abdomenului şi apoi al uterului. Cezariana este sau ar trebui să fie doar o alternativă la naşterea pe cale naturală, vaginală, atunci când situaţia mamei sau fătului o impune. Indiscutabil, cezariana a salvat nenumărate vieţi, a îmbunătăţit starea mamei şi a nou-născutului şi a dat şansă unor femei cu patologie încărcată să devină mame.

Recomandări
Cezariana nu se limitează la o simplă tehnică chirurgicală, aici intervenind şi progresele neonatalogiei sau terapiei intensive de asistare imedia­tă a copilului la naştere, perfecţionarea metodelor de anestezie, de supraveghere a sarcinii pe toată durata ei şi a fătului în timpul travaliului etc. Cu toate acestea, cezariana, chiar dacă e accesibilă, nu trebuie privită ca o alternativă curentă, banală a naşterii pe cale vaginală, ci una extremă, care comportă totuşi riscuri pentru mamă şi copil şi nu trebuie folosită abuziv. În SUA, ţara cu un număr-record de astfel de operaţii,  există o organizaţie, ICAN, formată din cadre medicale şi acti­vişti, care îşi propune să îmbunătăţească sănă­ta­tea mamei şi copilului atenţionând spitalele, dar şi femeile, viitoarele mame, în legătură cu pericolul cezarienelor inutile şi posibilitatea (care de multe ori nici nu mai este luată în calcul)  naşterii pe cale naturală, chiar şi după o ceza­riană. Anual, luna aprilie este dedicată în întreaga lume atragerii atenţiei asupra limitelor cezarienei, conştientizării importanţei acestui subiect!

Din Antichitate
Contrar anecdotelor istorice, numele de ceza­riană nu vine de la împăratul Iulius Cezar, ci pur şi simplu din verbul latin caedo (a tăia). Asta în primul rând pentru că în Antichitate şi mai târziu în Evul Mediu, cezariana era într-adevăr practicată pentru salvarea copilului, dar numai dacă mama murise sau nu mai putea fi ajutată cu nimic. Se ştie sigur însă că mama împăratului a mai avut şi alţi copii după Cezar şi trăia când acesta ajunsese adult. Copiii astfel rezultaţi erau cunoscuţi drept caesones şi se pare că un strămoş îndepărtat al împăratului se născuse astfel, de unde şi numele. În mod evident, lipsa cunoş­tinţelor tehnice şi complicaţiile hemoragice şi infecţioase ar fi făcut imposibilă o astfel de intervenţie. Lucrurile au rămas neschimbate timp de sute de ani, abia din secolul al XIX-lea operaţia putând fi folosită pe scară largă.

În prezent
Cezarienele sunt în prezent cele mai frecvente intervenţii chirurgicale din sfera ginecologică şi unele dintre cele mai răspândite intervenţii în general. Astfel, în SUA, ţara cu cea mai mare rată de cezariene, în 2007, 32% din naşteri s-au desfăşurat în acest mod, adică practic 1/3, faţă de 1990, când proporţia era de 23%, adică 1/4. Şi în alte ţări dezvoltate numărul cezarienelor este mare (inclusiv în România), atingând şi depăşind 20%, în timp ce în ţări sărace, cu o asistenţă medicală precară, aceste intervenţii sunt mult mai rare. Care este însă cauza? Indiscutabil, în primul rând, existenţa unei patologii a mamei sau a fătului. Pe lângă aceasta însă, multe femei aleg cezariana şi o solicită medicului lor din diverse motive: frica de durere, reticenţe faţă de eventuale distrucţii ale planşeului pelvin, care să conducă la probleme medicale, ca de pildă  incontinenţa  urinară şi, mai ales, teama de disfuncţii sexuale după naştere. Aceste angoase sunt fireşti, mai ales la prima sarcină, dar ele ar trebui depăşite printr-o discuţie serioasă şi sinceră cu medicul ginecolog, deoarece pot fi rezolvate prin metodele actuale de tratament şi nu merită riscul (imediat sau în timp) pe care o astfel de intervenţie îl are asupra mamei (altfel sănătoasă) sau bebeluşului ei. O altă problemă este vârsta mamei. În prezent, femeile amână aducerea pe lume a unui copil şi oarecum firesc numărul intervenţiilor creşte paralel cu vârsta viitoarei mame: între 40 şi 50 de ani, numărul cezarie­nelor este dublu (48%) faţă de cele practicate la 20 de ani, cu atât mai mult cu cât este vorba despre primul copil. Feno­menul asupra căruia se insistă este însă altul: în prezent, existenţa unei cezariene (sau chiar două) nu mai semnifică automat recur­gerea la aceeaşi metodă pentru naşterile viitoare. Astfel, dacă în 1987 existau sub 10% naşteri naturale după cezariană, în prezent ACOG (Asociaţia Medicilor de Specialitate din SUA) insistă asupra faptului că 60%-80% din pacientele cu cezariană pot naşte ulterior pe cale normală şi că acest lucru trebuie obligatoriu încercat, chiar dacă pacientele şi uneori medicul sau spitalul respectiv se tem de aşa ceva. Fireşte, fiecare caz în parte va fi particularizat, adică se ca lua în calcul starea generală de sănătate a mamei, evoluţia sarcinii, desfăşurarea travaliului, dimensiunile fătului, starea sa de sănătate etc.

După altă cezariană
Indicaţiile cezarienei pot fi din cauze materne sau fetale. În ceea ce o priveşte pe mamă, prima recomandare, chiar dacă nu absolută, este de obicei existenţa altei cezariene în antece­dente, mai ales dacă operaţia a impus o incizie verticală a uterului, mai frecvent asociată cu risc de ruptură uterină la o următoare naştere. Atenţie! Incizia uterină nu este identică cu cea de pe peretele abdominal (vizibilă la exterior), care poate fi la rândul său verticală sau orizontală. Trebuie să vă asiguraţi, de la medicul care v-a operat, din detaliile trecute pe biletul de ieşire sau dacă nu din protocolul operator trecut în foaia de internare, cu privire la incizia uterină, care poate fi verticală  înaltă (clasică), verticală joasă sau orizontală. Alte indicaţii sunt: anomalii ale bazinului osos (care poate fi deformat, asimetric, turtit sau pur şi simplu strâmt), tumori ale părţilor moi (în special fibroame uterine), anomalii de formă sau poziţie ale uterului, condiloame masive (formaţiuni tumorale produse prin infecţia cu HPV), stenoze ale colului uterin, septuri vaginale etc. 

Unele boli
De asemenea, există afecţiuni generale materne care nu sunt compa­tibile cu efortul impus de travaliu. Un prim exemplu sunt bolile  cardiovasculare (valvulopatii, în special stenoza mitrală, defecte congenitale, operaţii pe cord de diferite cauze, aritmii, hipertensiune arterială etc.), deşi progresele medicale înregistrate în domeniu sunt remarcabile. Dacă în trecut se conside­ra că o femeie cu o maladie cardiacă nu trebuie să rămână însărcinată, pentru că naşterea ar fi marcată de o ridicată mortalitate maternă şi fetală, în prezent această indicaţie nu mai vizează majoritatea femeilor gravide, cu afecţiuni cardiace. Cu condiţia ca ele să fie  supravegheate de medicul lor cardiolog şi de medicul ginecolog. Astfel, ele pot naşte fără probleme, uneori pe cale naturală, alteori prin cezariană. Alte indicaţii sunt diferite boli neurologice, malformaţii arteriale sau venoase cerebrale, pericolul de dezlipire de retină, afecţiuni autoimune, cancere etc. 

În schimb, în numeroase boli respiratorii cronice (ca tuberculoza sau astm bronşic), renale cronice, endocrinopatii, diabet zaharat, naşterea se poate desfăşura de cele mai multe ori în bune condiţii pe cale vaginală, mai ales dacă mama a respectat în timpul sarcinii toate recomandările medicului specia­list. O indicaţie sigură pentru cezariană este infecţia cu HIV a mamei sau prima infecţie herpetică a mamei în cel de-al treilea trimestru de sarcină.

Într-adevăr, s-a constatat că în 50% din cazurile cu o primă infecţie herpe­tică există pericolul contaminării fătului în timpul naşterii vaginale, ceea ce ar putea duce la îmbolnăvirea gravă a acestuia, prin encefalită herpetică sau prin afectare multiorganică (la nivelul ficatului, plămânilor, creierului) cu sau fără leziuni cutanate. În schimb, infecţia recurentă herpetică a mamei are un risc mai mic (2%) de transmitere la făt.

Fătul
Cezariana este recomandată şi din raţiuni legate de făt, care sunt şi ele diverse şi interpretabile: făt voluminos sau pur şi simplu disproporţie materno-fetală (incompatibilitate între craniul fătului şi un bazin mai strâmt), prezentări anormale ale fătului (pelvină, transversă, frontală, facială etc.), făt mic sau făt cu diverse malformaţii a cărui stare s-ar putea agrava în timpul travaliului (defecte de tub neural, hidrocefalie, osteogeneza imperfectă etc.), sarcină multiplă (mai ales cu mai mult de doi feţi sau în care primul se găseşte într-o prezentaţie anormală) şi mai ales suferinţa fetală, indiferent de cauză. În această situaţie, bătăile cordului fetal devin neregulate sau au un ritm scăzut, moment în care trebuie să se intervină de urgenţă. Prezentaţiile anormale înseamnă plasarea fătului într-o altă poziţie decât cea fiziologică pentru naştere, adică cea cranială occipitală. În prezentaţia transversă, fătul nu este plasat vertical, paralel cu axul longitudinal al uterului, ci orizontal. În prezentaţia pelvină, fătul este orientat cu bazinul în partea inferioară a uterului şi capul în partea superioară a uterului.

Nu e lipsită de riscuri
Înainte de a lua decizia de a recurge la cezariană, trebuie precizat că aceasta nu e lipsită de riscuri. Astfel, există riscuri fetale, legate de tulburări respiratorii ale acestuia (respiraţie rapidă) care se menţine mai multe zile după naştere, posibilitatea unor traumatisme şi a unui scor APGAR mai mic la naştere. Riscurile materne sunt gene­rate de infecţii la nivel uterin (manifestate prin febră, frisoane, durere abdo­minală sau în spate, secreţii vaginale mirositoare), infecţii ale inciziei,  hemoragii abundente (care pot necesita uneori transfuzii), tulburări de coagulare (cu formarea de cheaguri de sânge care pot genera o periculoasă embolie pulmonară, prin blocarea unei artere la acest nivel, manifestată prin respiraţie dificilă apărută brusc, durere toracică, tuse cu expectoraţie sanghinolentă), traumatisme ale unor organe interne (vezica urinară, colon), probleme de anestezie. La acestea se adaugă spitalizare prelungită, recuperare greoaie, dureri locale, formarea de aderenţe, complicaţii ale unei sarcini viitoare (ruptură  uterină, hemoragie sau pro­bleme ale placentei, de exemplu, placenta previa sau placenta accreta, când placenta se fixează la nivelul cicatricei de cezariană, dar prea adânc, astfel încât nu se mai poate detaşa normal după naştere).

Înainte de cezariană, peretele abdominal este dezinfectat, se montează o linie intravenoasă şi o sondă vezicală. Se recurge de obicei la anestezie spinală sau epidurală, mai rar generală. Operaţia durează 45-60 de minute, dar fătul este extras în primele minute ale intervenţiei. Se face o incizie abdominală verticală sau mai des orizontală (aproape de linia de inserţie a părului pubian) şi apoi o incizie la nivelul uterului care poate fi, în funcţie de necesităţile operatorii, verticală înaltă, verticală joasă (mai rar) sau orizontală joasă (varianta cea mai uzitată şi cea mai lipsită de complicaţii ulterioare). După operaţie este important ca pacienta să se mobilizeze cât mai rapid, pentru a preveni complicaţiile trombotice şi constipaţia.

CAUZE. Uneori, cezariana este impusă de o afectare a placentei, de exemplu, placenta previa (când aceasta este plasată pe traiectul de coborâre al fătului) sau de dezlipire de placentă, când placenta se desprinde înainte de expulzia fătului. Alteori, este o afectare a cordonului ombilical, care coboa­ră înaintea fătului sau este comprimat între făt şi canalul de naştere, astfel nu îi mai poate asigura necesarul de oxigen şi substanţe nutritive, punând în pericol viaţa acestuia.

DECIZIA. În unele situaţii, decizia de a decurge la cezariană este luată din timp, pe parcursul sarcinii, astfel încât atât medicul cât şi pacienta sunt pregătiţi în acest sens. În alte situaţii, intervenţia apare ca o necesitate pe parcursul travaliului, dacă acesta nu progresează, când, de exemplu, contracţiile uterine sunt ineficiente, dilataţia rămâne incompletă, fătul nu coboară în ritmul aşteptat. În orice caz, cezariana nu ar trebui planificată înainte de 39 săptămâni de sarcină, decât dacă bineînţeles situaţia foarte gravă pentru mamă sau făt o impune.

Citește pe Antena3.ro

Ce locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna