Campania de vaccinare anti-HPV va începe pe 23 noiembrie, când va fi făcută prima doză de vaccin fetelor din clasele a VI-a şi a VII-a, iar în ianuarie şi mai 2010 vor fi făcute celelalte două doze, a anunţat secretarul de stat Cristian Anton Irimie. Decizia a fost luată în urma efectuării unui sondaj de opinie. Conform acestui sondaj, 52% dintre părinţi şi-au exprimat acordul ca fetele lor să fie vaccinate.
Dr. Cristian Anton Irimie a tras un semnal de alarmă, precizând că "România se situează pe primul loc în UE la mortalitatea prin cancer de col uterin, cu un risc de 6,3 ori mai mare decât în restul Uniunii. Avem peste 2.000 de decese anual". Acesta a adăugat că şi cheltuielile sunt foarte ridicate. În cadrul campaniei, vor fi vaccinate 110.000 de fete.