Cu ochii în lacrimi...

Uneori chiar şi lacrimile pot fi dăunătoare! Un blocaj la orice nivel al acestei structuri împiedică drenarea fiziologică a lacrimilor, manifestându-se prin ochi înlăcrimaţi, iritaţi, expuşi la complicaţii (infecţii şi inflamaţii).

Lacrimile sunt produse de glandele lacrimale, situate deasupra ochiului, îl umectează (fenomen important pentru buna sa funcţionare) şi, apoi, trec prin nişte orificii punctiforme de la punctul interior al fiecarei pleoape.

Lacrimile că­lă­to­resc prin mici canalicule spre sacul lacrimal (câte unul de fiecare parte) şi, apoi, prin canalul lacrimal ajung în nas, unde se evaporă sau se re­sorb. Cea mai importantă complicaţie este dacriocistita (infecţia sacului la­cri­mal). Blocajul poate fi congenital sau se produce prin diverse mecanisme patologice.

 Aproximativ 20% dintre nou-născuţi prezintă o astfel de obstrucţie la naştere, care, din fericire, se rezolvă, în ge­neral, spontan în primele luni de viaţă. La adulţi apare mai frecvent la femei şi, de obicei, pe partea stângă. După vârsta de 60 de ani se produce o al­te­rare struc­tu­rală a sistemului canali­cu­lar ce se poa­te solda cu întreruperea flu­xului normal al lacrimilor.

Alte cauze constau în: traumatisme ale feţei, inter­ve­nţii chirurgica­le la nivelul ochilor, na­su­lui sau si­nu­su­ri­lor, tumori, in­fl­a­ma­ţii sau infecţii cronice ale ochiului, forma­rea de chisturi sau calculi pe căile la­cri­ma­le, efectul advers al unor medicamente (unele picături fo­lo­si­te în tratamentul glaucomului). Simptomele sunt: lăcrimare excesivă şi conti­nuă, senzaţie de iritaţie.

În cazul dezvol­tă­rii unor infecţii asociate, simptomele sunt: ochi roşu, dureros, edem (tu­me­fac­ţia) dureros al pleoapelor, secreţii purulente, vedere înceţoşată etc. Simptomele se agravează după un episod infecţios (viroză respiratorie sau sinuzită). Diagnosticul este pus de oftalmolog pe baza examenului clinic şi a diverse in­ves­ti­ga­ţii: testul Shirmer pentru aprecierea cantitativă a secreţiei lacrimale, testul de per­me­a­bilitate cu fluoresceină, sondarea căilor lacrimale etc.

Pentru copii se încearcă, iniţial, metode conservatoare de tratament. Sub îndru­ma­rea medicului, părinţii sunt instruiţi să facă un masaj blând al zonei: după spă­larea atentă a mâinilor, cu un deget se apa­să capătul intern al pleoapelor pentru a împiedica scurgerea lacrimilor în ochi şi cu alt deget se masează în jos nasul, cres­când astfel presiunea în căile la­cri­male şi forţându-le să se deschidă.

Ma­sa­jul se face de două-trei ori pe zi, mai mul­te luni, aplicând după aceea o compresă călduţă. Ochiul trebuie bine curăţat de secreţii cu tampoane sterile, înmuiate în apă călduţă. În alte situaţii, se trece la me­to­de minim invazive: dilataţia şi sonda­rea căilor lacrimale, introducerea unui ba­lon care va fi dilatat în zonele îngustate, introducerea unor tuburi de silicon care sunt lăsate câteva luni. Dacă aceste tentative eşuează, se recurge la metode chirurgicale reconstructive.

INFECŢIE
Dacriocistita este inflamaţia acută sau cronică a sacului lacrimal, de obicei cau­za­tă de o infecţie stafilococică sau strep­to­­cocică. Este deosebit de dureroasă, ma­ni­festându-se prin lăcrimare, roşeaţă, edem în jurul ochilor, secreţie purulentă, iar în cazurile persistente apariţia unei formaţiuni sub pleoapa inferioară, în par­­tea sa internă (spre nas). Este bine ca înainte de începerea terapiei să se facă un examen din secreţia locală. Tratamentul constă în comprese calde aplicate de mai multe ori pe zi, tratament local şi general cu antibiotice şi, în cazurile rebele, în metodele medicale de creare a unui pasaj nou, funcţional între sacul lacrimal şi cavitatea nazală.