Cum fentăm reumatismul

Probabil nimeni nu scapă de un necaz provocat de reumatism. Sau mai exact spus, de reumatisme, fiindcă pluralul se impune: sub "pălăria" denumirii de boli reumatismale se află peste 120 de maladii de origine reumatismală. Se pune întrebarea de ce pe unii îi chinuie reumatismul rău de tot, în timp ce pe alţii îi deranjează doar cu câte un junghi. Păi, cele mai frecvente forme de reumatism, respectiv cele de uzură, de degradare a articulaţiilor înseamnă că, o dată cu trecerea anilor, cartilajul care amortizează şocurile şi frecarea între oasele din articulaţie se roade, se subţiază şi chiar dispare. În aceste condiţii, suprafeţele osoase se freacă între ele cu dureri groaznice. Unii oameni au acest cartilaj solid, cu ţesuturi rezistente, şi din naştere fiabilitatea acestui cartilaj îi fereşte de stricarea lui totală şi devreme. Alţii au din naştere cartilajul mai fragil, şubred şi atunci suferă de artroză mai frecvent decât cei fără moştenirea fragilităţii cartilajelor. Este de notorietate şi zicerea că bunicul simte schimbarea vremii în genunchi mai cu exactitate decât aparatele sofisticate ale institutelor meteorologice. Adevărat: unii oameni sunt meteosensibili, adică au dureri în încheieturi când se răceşte vremea şi bate vântul.

Poliartrita şi celebra Edith Piaff
Dar să aflăm explicaţiile despre bolile reumatismale de la doctorul Florin Rădulescu, medic primar reumatolog. Bolile de natură reumatismală pot fi încadrate în două grupe: boli dege­nerative, de uzură, numite artroze; boli inflamatorii, care înre­gistrează procese inflamatorii în arti­culaţie. Cea mai frecventă boală inflamatorie este poliartrita reumatoidă. Această maladie atacă mai cu seamă articulaţiile mici, degetele în speci­al. Se deteriorează prin inflamaţii articula­ţiile degetelor, astfel încât acestea se strâmbă precum vreascurile urâte. Degetele fug de parcă sunt bătute de vânt, devenind oribile. De poliartrită reumatoidă a suferit geniala cântăreaţă Edith Piaff, care declanşa tunete de aplauze pe scenă. Dar ea îşi ascundea mâinile după microfon pentru a nu fi văzute degetele ei strâmbe şi chinuite.

De regulă, sunt atacate de poliartrita reumatoidă articulaţiile pumnului, articulaţiile de unde pornesc degetele, precum şi încheieturile de la mijlocul degetelor. Este o boală cronică, evolutivă, şi terapia cu medicamente îşi propune să ţină pe loc evoluţia bolii, să frâneze înrăutăţirea situaţiei. Medicamentele mizează pe micşorarea suferinţei, pe atenuarea simptomelor. Deci, în principal, se folosesc medicamente antiinflamatoare, antialgice şi de relaxare a musculaturii.

Care sunt semnele suferinţei pricinuite de poliartrita reumatoidă. În primul rând, o durere grea, apoi articulaţia devine roşie, caldă, se umflă şi pierde din mobilitate. Boala roade din toate structurile articulaţiei. Membrana sinovială ce căptuşeşte capsula articulaţiei pe interior creşte aberant spre interior, distrugând elementele încheieturii. Tratamentul se face cu metrotrexat, medicament ce se dă şi în cancere. Dar poliartrita reumatoidă nu e cancer, însă metrotrexatul se opune diviziunii celulare nestăpânite care se regăseşte şi în tumori, şi în creşterea haotică a membranei sinoviale ce căptuşeşte articulaţia.

Bolile degenerative
Cele mai des întâlnite boli reumatismale sunt cele din clasa bolilor degenerative, de uzură. Prin trecerea anilor şi uzură, cartilajul îşi pierde elasticitatea şi devine rugos, nu mai are lustruirea care diminua enorm frecarea. Prin stricarea cartilajului în urma artrozelor, în articulaţie ajung să se frece suprafeţe care nu mai sunt netede. Se freacă acum suprafeţe rugoase, neuniforme, aspre. Ba se ajunge la frecarea os pe os, când cartilajul s-a mâncat de tot şi fiecare pas sau mişcare înseamnă dureri groaznice. Simptomele la bolile dege­nerative de uzură sunt durerea, reducerea mobilităţii articulaţiei, umflarea articulaţiei, zgomote în articulaţie şi strângerea de lichid în articulaţie. Cartilajul nu e prevăzut cu nervi, reţeaua de nervi se află în os, mai ales în ţesutul ce acoperă osul. Dacă prin uzură se subţiază cartilajul, simpla încărcare cu greutatea omului se mută pe os, care, fiind inervat, începe să doară.

Cum acţionează reumatologia?
Unii propun suplimente nutritive care să sti­muleze celulele cartilajului să secrete, să sintetizeze cartilaj nou. Dar celula cartilajului e leneşă şi suplimentele pot eventual să întârzie degradarea cartilajului, să limiteze această degradare. Nu există studii revelatoare în această direcţie. Nu s-a putut concluziona că au efect unele medicamente destinate protecţiei cartilajului. În artroze mai există posibilitatea injectării în articulaţie (mai ales în genunchi) a unor derivaţi ai acidului hialuronic. Acesta e component al lichidului sinovial care acţionează ca un ulei de motor. Cu înaintarea în vârstă lichidul sinovial secretat de căptuşeala articulaţiei îşi pierde din componente şi ca atare nu mai lubrifiază, nu mai asi­gură o ungere bună în articulaţie. Injectarea de componente ale acidului hialuronic îmbunătăţeşte vâscozitatea lichidului sinovial şi lubrifierea e mai bună. Se face o infiltraţie a trei medicamente la o săptămână. Se repetă injecţiile la şase luni sau la un an. În criză se fac infiltraţii cu cortizon împotriva inflamaţiei. Sunt şi artroze cu criză inflamatorie. Se desprinde o bucăţică de cartilaj şi apare o iritaţie, membrana sinovială se apără producând mai mult lichid, rezultatul fiind inflamaţia. Dar inflamaţia în arti­culaţie este episodică. În artrozele cu degradări grave, medicamentele nu mai au efect şi trebuie grefate proteze. Pe o articulaţie care e puţin iritată nu e bine să aplici căldură. Mai bine pe articulaţie se pune gheaţă ca să se lupte cu inflamaţia. În artroze e bună kinetoterapia, pentru a păstra supleţea articulaţiei. Părerea reumatologilor este că implantarea unei proteze în articulaţie trebuie să se facă numai atunci când s-au epuizat toate celelalte tratamente nechirurgicale.