x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Cum sa nu-ti dai foc la plamani

Cum sa nu-ti dai foc la plamani

05 Mar 2004   •   00:00

Daca intrebi un specialist sau pe cineva doar cu statut de pieton prin viata cum se poate proteja plamanul, firesc iti va raspunde ca mai intai iti aperi plamanii ferindu-te de fumat.

Cand tragi din tigara e ca si cand ti-ai da foc la plamani, te pandeste ascuns in fumul de tigara cancerul de plamani sau bronsita cronica obstructiva, cea care-ti piperniceste respiratia, ajungand sa nu mai poti dormi in pat din pricina sufocarii, ca sa nu mai punem la socoteala vraistea facuta de mahorca in sistemul cardiovascular, in ficat etc.

Bine, dar in afara de baba cloanta asta de tigara, cum poti sa te feresti de alti dusmani ai plamanilor? Multe lucruri folositoare se pot face in copilarie. Sa se aeriseasca temeinic camerele unde se afla copiii, atat pentru eliminarea microbilor, cat si pentru a scapa de pulberi. Un obiectiv important este sa feresti copiii de contactul cu vreun membru al familiei bolnav de TBC. Si fiindca ne referim tot la perioada copilariei si la protejarea plamanilor copiilor, este de mentionat ca la aceste varste infectiile virale sunt dese si inevitabile, insa nu trebuie sa se treaca cu heirupul la antibiotice. Mai intai ca virusii nu sunt deranjati de antibiotice, iar bacteriilor li se creeaza rezistenta prin excesul de antibiotice. Daca insa copilul manifesta o tuse prelungita, iar respiratia lui este suieratoare, un consult la pneumolog trebuie sa stabileasca daca nu cumva este vorba de un astm bronsic, mai ales daca in familie s-au mai intalnit astmatici.

Atentie sporita trebuie acordata copilului si cand el tuseste des, poate fi bolnav de bronsectazie, o maladie in care bronhiile se dilata, sputa ramane in ele si se infecteaza. Continuand subiectul cu profesorul Paul Stoicescu, directorul Institutului National de Pneumologie "M. Nasta", am aflat ca "aprinderea la plamani", cum zice romanul, este fie o pneumonie, fie o bronhopneumonie. Se inregistreaza o febra mare, junghiuri si tuse cu expectoratie purulenta. Dupa faza cu tuse seaca, expectoratia insotita de scaderea febrei poate insemna ca se elimina secretiile, dar si microbii. Dar daca temperatura nu a cedat si totusi tusea "se rupe", asta poate sa insemne ca s-a instalat infectia cu microbi dupa faza cu virusi.
FLORIN CONDURATEANU - Pulsul medicinei

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă