x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Cum scapi de crizele de ulcer

Cum scapi de crizele de ulcer

20 Mar 2017   •   16:58
 Cum scapi de crizele de ulcer

Primăvara şi toamna sunt anotimpurile în care ulcerul “atacă” puternic, iar crizele dureroase pot deveni mai dese. Vestea bună este că există câteva remedii naturale  ce pot calma crizele de ulcer şi care pot trata  problema, mergâng chiar până la vindecare, scrie ziarulring.ro.

Plantele care fac minuni

Infuzia de lemn dulce (o linguriţă de  rădăcină la 250 ml apă) are proprietatea de a cicatriza leziunile formate în ulcer şi de a reduce inflamaţia.  De asemenea, ceaiul de tătăneasă (două linguriţe rădăcini la 300 ml apă), care se fierbe  cinci minute, se lasă la macerat un sfert de oră şi apoi să bea ( două căni pe zi), este la fel de bun. Dacă ulcerul este în stadiu avansat şi a apărut deja hemoragia, trebuie să beţi ceai de gălbenele, traista ciobanului, rostopască, frunze de dud, coada calului şi frunze de mur (câte 10 g din fiecare). Două linguri din acest amestec de plante se fierb în 250 ml de apă. Se bea o cană pe zi.

×
Subiecte în articol: crize de ulcer dureri de stomac ulcer