x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Dieta in boala ulceroasa

Dieta in boala ulceroasa

15 Mai 2004   •   00:00

Un rol important in terapia si preventia crizelor ulceroase il are regimul alimentar care asociat medicatiei grabeste procesul de cicatrizare a nisei, iar nerespectarea acestuia intre crize duce la indesirea acestora, ele devenind din ce in ce mai puternice si cedand greu la tratament.

Dr. ANDREEA IONITA
- Institutul de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice „N. Paulescu", Bucuresti

De-a lungul timpului au fost propuse mai multe tipuri de diete, de la regimuri foarte restrictive „de crutare gastrica" pana la regimul „liber" in care pacientului i se spunea sa manance orice.

REGIM. In puseul acut s-a constatat ca o serie de alimente: laptele, branza de vaci, painea alba veche de o zi, carnea fiarta, piureul de legume au capacitatea de a tampona aciditatea gastrica. In aceasta perioada trebuie excluse alimentele cu efect puternic de stimulare a secretiei gastrice: supele si ciorbele de carne, dulciurile concentrate, prajelile, grasimile, painea neagra, conservele, condimentele, bauturile alcoolice, cafeaua. In aceasta perioada se recomanda repaus la pat, iar regimul va fi predominant lactat. Se prefera consumarea de lapte dulce fiert, caldut, in cantitate de 200-300 ml, la un interval de doua ore. O toleranta foarte buna este obtinuta cand la acestea se adauga cereale (gris sau orez cu lapte), fainoase (paste cu lapte) sau oua (sub forma de crema).

Carnea slaba se introduce pentru fierbere in apa deja clocotita pentru ca astfel proteinele coaguleaza la suprafata si impiedica trecerea substantelor solubile in lichidul de fierbere. Pentru a mari suprafata de contact a carnii cu sucul gastric se prefera consumul acesteia tocata (perisoare sau musaca dietetica).

PRUDENTA. Legumele fierte in aburi si fructele coapte sub forma de sucuri naturale (se elimina coaja si samburii) protejeaza stomacul de efectul lor iritant mecanic, fara a lipsi organismul de vitamine si minerale.
Mesele vor fi in cantitati mici si repetate (5-6 mese pe zi).

Dupa depasirea puseului acut este imporanta reintroducerea alimentelor in mod treptat, ajungandu-se in cateva saptamani la o dieta apropiata de cea a persoanelor sanatoase, cu evitarea urmatoarelor produse: condimente iuti (piper, boia, mustar, hrean), branzeturi fermentate, iaurt, maioneza, peste gras sau conservat, carne de porc, slanina, zarzavaturi crude tari (ridichi, varza, castraveti, ardei, gogosari), legume uscate (fasole, mazare), praz, ceapa, usturoi, muraturi, ciocolata, dulceturi, cafea, ape carbogazoase.
×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă