Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În plină "epidemie mediatică" - termen tot mai des folosit pentru a ironiza psihoza abil creată şi sistematic întreţinută în jurul gripei porcine - jurnalistul David Jimanez remerorează o altă "epidemie" (tot mediatică şi aceea!), din anul 2003, în jurul SRAS (sindromul respiratoriu acut sever), făcând câteva sugestive comparatii, pe care le-a publicat în cotidianul madrilen El Mundo.
Rătăcind, într-un Hong Komg pustiu. Încă în avionul companiei British Airwais, care îl ducea către Hong Kong, gazetarul are parte de o privelişte premonitorie:"Într-un Boening 747, care poate transporta în jur de 400 de persoane, suntem, în aceasă zi, doar trei". Era în 2003, iar Hong Kong-ul fusese lovit de o o epidemie pe care, până atunci, lumea o ignora.
Epidemia se numea SRAS, adică: sindrom respiratoriu acut sever. Epidmie care, crede David Jumanez, azi ar putea fi utilă. "Ca manual pentru uzul ipohondrilor", crede gazetarul.
Treptat, amintirile îl coleşesc: "Puţin mai târziu (după ce au ajuns la destinaţie) am părăsit o faţă trepidantă a capitalei financiare a Asiei şi m-am regăsit într-un oraş fără chip. Locuitorii săi se ascunseseră după o mască. Restaurantele şi centrele comerciale erau goale.
Numai cartierul prostituatelor şi al bordelurilor, Wanchai, îşi păstrase
o oarecare normalitate. În asemenea momente, prostituatele erau terapia pentru oamenii speriaţi, pentru oamenii care deveniseră singuri, în marea lor majoritate. Bursa ajunsese, în ultimele zile, foarte jos, preţurile imobiliare care, deja, căzuseră cu 60% după plecarea britanicilor, erau mai jos ca niciodată.
"Numai guvernanţii de la Hong Kong aveau motive să surâdă:, tocmai lăsaseră o campanie de publicitate pentru turism : <
Realitatea de dincolo de sloganul publicitar al guvernanţilor era cu totul alta: "Lăsat în voia sorţii, tratat, în toată lumea, ca un ciumat, Hong Kong-ul părea mai copleşit decât ar părea astăzi Mexicul".
Comparaţii, fără exagerare. "Înainte de toate - continuă comentatorul -, au fost exagerări. Ca şi exagerările de azi." Iată şi cîteva argumente: "SRAS a făcut în jur de 800 de victime în toată lumea, până cînd epidemia a fost oprită. Pentru comparaţie; până azi, tuberculoza a ucis 5.000 - într-o singură zi! Panica a agravat pierderile colaterale ale SRAS, ea a făcut să se năruie economiile din regiuni şi a trimis milioane de oameni în şomaj. Într-un fel, s-ar putea spune că panica a fost virusul cel mai tare".
Urmează o analiză, pe etape, a propagări virusului panicii. "Primele cazuri de infecţie fuseseră anunţate ca semne premergătoare ale unei noi epidemii de gripă spaniolă. Lumea era extrem de interconectată, spuneau atunci Cassandrele unei propagări la scară mare. Este adevărat, graţie acestei excelente interconectări, comunicarea între ţări a fost mai bună, asistenţa sanitară a fot mai eficace iar capacitatea de reacţie s-a accelerat. Spitalele şi media ne-au făcut să credem că ele însele s-au îmbunătăţit după 1918".
La capătul acestor însemnări, David Jimenez notează cu nedisimulat sarcasm: "Iată, acum, un modest sfat din partea unui supravieţuitor al unei pandemii cum nu a mai fost alta: atâta vreme cât lucrurile nu iau o turnură cu adevărat îngrijorătoare, mulţumiţi-vă să luaţi numai precauţiile moderate şi rezonabile pe care vi le recomandă medicii. Mergeţi fără teamă să vedeţi un meci de fobal, împreună cu prietenii dumneavostră, nu faceţi rezerve de hrană şi nu vă trimiteţi nevestele şi copiii în Sahara".
