x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei EVENIMENT/Câştigătorii Galei SănătateaTV

EVENIMENT/Câştigătorii Galei SănătateaTV

06 Dec 2008   •   00:00
EVENIMENT/Câştigătorii Galei SănătateaTV

www.sanatateatv.ro, prima televiziune online dedicată exclusiv sănătăţii, a organizat la 4 decembrie, în parteneriat cu Puls Media Network, Gala SănătateaTV.



Evenimentul a fost menit să premieze implicarea în promovarea unei vieţi sănătoase, devotamentul şi dăruirea pe care medici de renume din sistemul sanitar românesc le depun zi de zi în activitatea lor. Premiile s-au adresat medicilor care au avut realizări deosebite pe parcursul ultimului an, companiilor medicale care s-au implicat activ în domeniu, jurnaliştilor din sfera sănătăţii, asociaţiilor medicilor şi ale pacienţilor, dar şi oamenilor de afaceri care au investit în domeniul sanitar. Printre invitaţii şi câştigătorii acestei ediţii s-au numărat nume sonore din sfera medicală, precum prof. dr Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului de Boli Infecţioase "Matei Balş", prof. dr Ioanel Sinescu, şeful Secţiei de Urologie a Spitalului Fundeni, prof. dr Eduard Apetrei, şeful Secţiei de Cardiologie a Institutului de Boli
Cardiovasculare "Prof. C.C. Iliescu", şi prof. dr Bogdan Marinescu, managerul Spitalului "Panait Sârbu".
Membrii juriului, personalităţi importante ale lumii medicale, sociale, economice şi academice din România, au urmărit premierea dinamismului profesioniştilor din sănătate, spiritul antreprenorial, devotamentul faţă de pacienţi, dar şi responsabilitatea actului medical.
Printre premiile acordate în cadrul Galei SănătateaTV, ediţia 2008, se numără: Premiul pentru inovaţie şi devotament în medicină – dr. Rareş Nechifor şi dr. Bogdan Dorobăţ; Premiul pentru cea mai implicată asociaţie de pacienţi – Asociaţia P.A.V.E.L.; Premiul pentru cea mai dinamică societate medicală – Societatea Română de Cardiologie; Premiul pentru cel mai tenace jurnalist pe sănătate – Ionela Gavriliu, Jurnalul Naţional (Presa scrisă); Simona Bălănescu, Antena 2 (Presa TV).
Alina Oprea, unul dintre acţionarii SănătateaTV.ro, spune că evenimentul a fost, totodată, un prilej de a anunţa şi viitoarea denumire a companiei care deţine SănătateaTV, respectiv Sănătatea Media Group. Alina Oprea a mai declarat că brandul Sănătatea Media Group va fi disponibil înainte de Sărbătorile de iarnă. În prezent, pe platforma online vizitatorii pot urmări informaţii despre cele mai moderne metode de tratament şi emisiuni cu cei mai renumiţi medici din România. Accesul este gratuit şi se face cu un simplu click pe www.sanatateatv.ro.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă