Acum zicala care umbla in medicină, şi anume "chirurg mare, tăietură mare", nu mai funcţionează. O incizie mare e chiar un defect chirurgical. Există recomandări exprese de scoatere a vezicii biliare prin laparoscopie şi cei care se abat de la această recomandare chiar sunt mustraţi.
Era o modă, acum un număr de ani, care impunea scoaterea vezicii biliare cu heirupul. Această modă n-a căzut şi azi există un anume zor in aruncarea vezicii biliare la coş. Ceva totuşi s-a schimbat in această modă, care n-a devenit totuşi desuetă. S-a schimbat modalitatea de indepărtare a vezicii biliare. Acum scoaterea vezicii biliare se face mai ales prin laparoscopie, acea chirurgie miniinvazivă. Adică nu se mai taie cu bisturiul abdomenul şi apoi prin tăietură să fie indepărtată vezica biliară.
Acum zicala care umbla in medicină, şi anume "chirurg mare, tăietură mare", nu mai funcţionează. O incizie mare e chiar un defect chirurgical. Există recomandări exprese de scoatere a vezicii biliare prin laparoscopie şi cei care se abat de la această recomandare chiar sunt mustraţi.
Laparoscopie
Prin laparoscopie se practică trei incizii sub un centimentru: una in zona buricului prin care se pătrunde cu camera video, iar prin celelalte două se introduc nişte tubuleţe ce sunt calea de acţiune a penselor, electrocauterelor şi a altor instrumente chirurgicale miniaturale. Acum, vezica biliară se extrage mai ales prin procedeul miniinvaziv laparoscopic.
Se pune intrebarea firească, după indepărtarea vezicii biliare, omul operat poate trăi normal, poate mănca din toate cele? Răspunsul este da. După o scurtă perioadă, cănd există nişte restricţii alimentare postoperatorii, cel rămas fără vezică biliară poate mănca orice, chiar şi o maioneză grea, chiar şi nişte cărnaţi etc. Bineinţeles, asta se poate realiza dacă alimentele respective sunt suportate de organism. Dacă sistemul digestiv al omului operat de vezică refuză o anumită măncare, firesc că omul trebuie să se ferească de ea. Vezica biliară este de fapt un rezervor in care se depozitează secreţiile ficatului, adică secreţiile biliare, şi ele sunt vărsate in prima parte a intestinului subţire numit duoden numai cănd in acea zonă a ajuns şi măncarea. Pentru că, in acea porţiune duodenală, bila secretată de ficat şi temporar stocată in vezica biliară, dar şi enzimele secretate de pancreas participă la digestie. Dacă vezica biliară avea suferinţă inainte de operaţie, ea practic nu funcţiona, şi atunci cănd ea este indepărtată omul n-are neplăceri ulterioare, fiindcă oricum vezica biliară nu lucra corespunzător. Dar dacă chirurgul scoate o vezică biliară fără ca aceasta să fie vinovată, organismul va resimţi brutal lipsa ei, căci inainte de operaţie ea lucra corespunzător. Şi atunci, după indepărtarea ei fără să fie vinovată, omul simte dureri, greaţă, vărsături. Aproape că se poate spune că vezica biliară nu produce ea neplăceri, mai curănd neplăcerile apar din modificarea conţinutului vezicii biliare.
Stabilirea adevărului
Profesor doctor Nicolae Iordache, şeful Secţiei Chirurgie I de la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Pantelimon", explică de ce vinovăţia aparţine mai ales compoziţiei secreţiilor biliare, şi nu rezervorului care le adăposteşte in timp, adică am numit aici vezica biliară.
Bila este o secreţie de mare complexitate. Prin bilă se indepărtează o serie de produse metabolice descompuse din globule roşii in splină şi apoi ajunsă ca bilirubină in ficat. Aşa apare icterul: prin eliminarea bilirubinei, icterul insemnănd colorarea in galben a pielii, dar mai ales a albului ochilor. Cănd se indepărtează obstacolul din evacuarea bilei, adică piatra, dispare şi culoarea galbenă a pielii. Cănd apare icterul, adică colorarea in galben a pielii şi ochilor, se trage alarma că există un obstacol ce impiedică evacuarea secreţiilor biliare. Cănd bila nu se evacuează, ea stagnează şi formează calculi sau se infectează. Simptomele care anunţă prezenţa pietrelor sunt durerile abdominale, febra, frisoanele, măncărimile. Există şi ictere fără dureri, fără febră şi cu măncărimi tărzii, dar in aceste cazuri, blocajul vine mai ales de la tumori, nu de la pietre. In secreţiile biliare, există şi alte substanţe in afară de bilirubină, mai există colesterolul. Cănd trigliceridele sunt crescute in sănge, e semnul de tulburare a metabolismului, ca şi semnalul că a crescut colesterolul lipidic ce conduce la plăgi de ateroscleroză care astupă vasele, provocănd infarct şi accidente vasculare. In secreţiile biliare se mai găsesc fosfolipide şi acizi biliari.
Suprainfectare
Calculii astupă scurgerea din vezica biliară şi prin băltire bila se suprainfectează. Blocarea bilei in vezică duce la dilatarea vezicii şi apare colecistita acută, ce impune indepărtarea chirurgicală a vezicii biliare. Dar calculii pot astupa şi canalul de scurgere a secreţiilor din pancreas.
Astfel se instalează pancreatita acută, care poate duce la deces şi care pricinuieşte cele mai brutale dureri. Calculii biliari se formează in mucoasa vezicii biliare şi pentru acest motiv se indepărtează şi organul pentru a nu apărea recidive de calculi. Cu alte cuvinte, se indepărtează pietrele, dar se indepărtează şi cariera care le-a produs. Există medicamente care dizolvă calculii, dar se formează iarăşi pietre in vezica biliară.
DEPOZIT. Vezica biliară nu-i anatomic vital necesară, ea este o anticameră, unde se depozitează secreţiile ficatului intre mese. Ea este un compartiment anexă, situat pe traseul hepatic comun. De exemplu, o vezică biliară cu pietre nu-şi mai indeplinea de mult rolul, aşa că indepărtarea ei nu-i lasă omului urme după operaţie. Dar adesea vezica biliară este acuzată pe nedrept, de vină fiind de fapt stomacul, colonul etc. Cănd vezica biliară, cum am spus, este indepărtată fără să fie incriminată cu adevărat, suferinţele date eventual de stomac, de colon rămăn şi după operaţie. Şi la aceste suferinţe, care nu au dispărut după intervenţie, se adaugă suferinţele suplimentare apărute din cauza absenţei vezicii scoase de chirurg.
AMESTEC. In concluzie, nu organul, adică vezica, este de vină, ci complexitatea secreţiilor biliare. De suferinţele respective sunt vinovate tulburările metabolismelor săngelui, ale secreţiilor ficatului, ale colesterolului care modifică compoziţia bilei, născăndu-se suferinţele biliare. Făcănd un rezumat, bila este un amestec de bilirubină, colesterol, fosfolipide şi acizi biliari. Cănd sunt crescute fosfolipidele şi acizii biliari, bila este apoasă, fără sedimente. Cănd este crescut colesterolul, apar flocoane, suspensii mari din care iau naştere calculi.