x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei In lume - SOS oncologia medicala

In lume - SOS oncologia medicala

de Magda Marincovici    |    12 Oct 2006   •   00:00
In lume - SOS oncologia medicala

In conditiile cresterii frecventei cancerului, oncologia medicala este vitala. Este concluzia unui amplu studiu, primul initiat la nivel european, efectuat la initiativa Societatii Europene de Medicina Oncologica. In schimb, in Romania, oncologia medicala este desfiintata de insusi ministrul Nicolaescu.

In timp ce specialisti reputati avertizeaza asupra importantei ca bolnavii cu cancer sa fie in ingrijirea medicala a specialistilor oncologi, la noi este desfiintata oncologia medicala, prin Ordinul 1044/2006 semnat de ministrul Nicolaescu. In prezent, in 23 de tari europene exista oncologie medicala si cursul firesc este de formare a acestei discipline in tot mai multe tari. Mai mult, la noi este distrus si sistemul de pregatire in aceasta specialitate. Fara a se tine seama de statisticile oficiale: in lume, in 2005 numarul deceselor prin cancer a fost de 7,6 milioane si va fi de peste 11 milioane in perspectiva lui 2030. In Romania sunt peste 360.000 de bolnavi de cancer si sunt consemnate peste 60.000 de cazuri noi anual.

AVERTISMENTE. Studiul, realizat in 34 din 46 de tari europene, prezentat la Congresul European al Cancerului de la Istanbul, marcheaza discrepantele existente in domeniul oncologiei, accesul la tratament si formarea specialistilor. Rezultatele studiului apar intr-un moment cand un european din trei este afectat de cancer si un sfert dintre acestia mor. Totusi studiul sustine ca numeroase decese cauzate de cancer ar putea fi evitate. Din analiza rezultatelor, cercetatorii au descoperit diferente majore in ceea ce priveste rata de supravietuire a bolnavilor cu cancer. "Este un esec pentru Europa", a declarat dr. Hakan Mellstedt, presedintele Societatii Europene de Medicina Oncologica. In tarile nordice se inregistreaza cea mai inalta rata de supravietuire. Desi studiul nu isi propune sa faca clasamente totusi intre tarile europene, Marea Britanie se plaseaza in coada listei. Estonia, de exemplu, acorda ingrijiri medicale mai bune decat Scotia.

Potrivit expertilor participanti la Congresul de la Istanbul, pacientii ar fi mult mai bine ingrijiti daca ar fi tratati de medici oncologi. Astfel, in Germania si Belgia, de exemplu, pacientii cu cancer al sanului sunt tratati direct de ginecologi, in timp ce in Olanda, Franta, Italia, acesti pacienti se adreseaza centrelor specializate de oncologie.

CALITATE
Specialistii participanti la Congresul de la Istanbul au subliniat ca nu intotdeauna calitatea ingrijirilor medicale este conditionata de costul financiar. Tari mai sarace, dar care au centre specializate de oncologie, acorda servicii medicale de calitate mai buna decat unele tari mai bogate, unde bolnavii pierd timp pretios cu demersuri administrative pana ajung la un oncolog. "In Bulgaria si Polonia, daca intr-un spital local este descoperit un cancer, bolnavul este dirijat rapid catre Institutul National al Cancerului", explica dr. Hans-Joachim Shmoll, sef al serviciilor hematologie si oncologie la Universitatea "Martin Luther", din Germania. Circuitul este mult mai greoi in Marea Britanie. Acolo pacientii, in functie de tipul de cancer, pot sa astepte luni, chiar ani pe liste speciale. In replica la aceasta realitate paradoxala, se dezvolta turismul medical. In Italia, Franta, Olanda exista centre de oncologie care trateaza pacienti din alte tari europene.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă cancer medicală