x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Încălzirea casei în sezonul rece: Riscuri pentru sănătate și soluții practice

Încălzirea casei în sezonul rece: Riscuri pentru sănătate și soluții practice

de Redacția Jurnalul    |    22 Oct 2025   •   18:30
Încălzirea casei în sezonul rece: Riscuri pentru sănătate și soluții practice
Sursa foto: Sursa foto: Shutterstock

Pe măsură ce toamna își intră în drepturi și temperaturile scad, tot mai mulți oameni își încălzesc locuințele. Însă, un farmacist britanic avertizează asupra acestui obicei, aparent inofensiv, care poate afecta sănătatea. 

Ian Budd, farmacist  la Chemist4U, explică faptul că repornirea sistemului de încălzire poate declanșa reacții alergice.

"Pe măsură ce temperaturile scad și începem să ridicăm termostatul la încălzirea centrală, multor persoane cu alergii li se agravează simptomele, chiar dacă nivelul polenului din exterior se reduce”, spune specialistul, potrivit dcnews.ro.

Încălzirea de interior poate elibera în aer particule iritante acumulate în timpul verii, precum praful, scuamele de animale sau resturile de acarieni.

În special încălzirea interioară creează aer uscat, ceea ce face ca resturile fecale și exoscheletele acarienilor, la care o mulțime de oameni sunt alergici, să se dezintegreze și să devină aeropurtate”, explică farmacistul. 

De asemenea, dacă radiatoarele nu au fost curățate, fluxul de aer cald poate dispersa praful și alergenii în aer. Filtrele neîntreținute corect pot acționa ca o adevărată „pompă de alergeni”, agravând simptomele.

Cum să eviți reacțiile alergice

Pentru a preveni aceste probleme, specialistul recomandă ștergerea prafului înainte de pornirea centralei, aspirarea îmn spatele caloriferelor, înlocuirea filtrelor, menținerea unei umidități optime între 40-50%, aerisirea zilnică  a locuinței și evitarea mobilierului și draperiilor grele care pot reține alergeni.

Dezvoltarea unei rutine de aerisire zilnică, chiar și în sezonul rece, ajută la eliminarea particulelor din aer și la prevenirea mucegaiului.

Persoanele alergice pot apela la tratamente simple, precum antihistaminice, spray-uri nazale și picături pentru ochi.

Pornirea centralei este inevitabilă, dar o putem face responsabil, prin curățare, menținerea umidității și ventilație constantă, pentru un sezon rece sigur pentru sănătate”, încheie Budd.

×
Subiecte în articol: incalzire centrala termica alergii