O echipa de cercetatori britanici au creat un test de fertilitate capabil sa estimeze numarul de ovule din ovare. Deoarece arata rezerva hormonala pentru urmatorii doi ani, testul le va informa pe femei daca mai pot amana sau nu conceperea unui copil.
"Plan Ahead", testul de fertilitate, poate determina rezerva de ovule printr-o analiza a sangelui care urmareste nivelul a trei hormoni. Femeile care cumpara acest test primesc o trusa pentru prelevarea unei probe de sange. Pentru aceasta, ele trebuie totusi sa apeleze la un medic sau o asistenta. Vor expedia apoi proba de sange unui laborator si in decurs de doua saptamani vor primi acasa interpretarea analizelor, impreuna cu un numar de telefon la care pot suna daca au neclaritati. Bill Ledger, profesor de obstetrica-ginecologie la Universitatea Sheffield si creatorul testului, crede ca "metoda le va ajuta pe femeile care doresc copii, dar prezinta riscul de a deveni infertile din pricina menopauzei timpurii". CONTROVERSE. Dr. Stuart Lavery, medic ginecolog la Spitalul Hammersmith din Londra, are insa rezerve fata de acest test. El este de parere ca testul le-ar putea da femeilor o falsa senzatie de siguranta, pentru ca nu doar cantitatea de ovule este importanta in determinarea fertilitatii. Analiza inedita poate face o precizare cantitativa, dar nu si una calitativa a ovulelor. In ciuda controverselor, farmaciile din Marea Britanie vor comercializa testul de fertilitate de la sfarsitul acestui an. El va costa 179 de lire sterline. (Oana Antonescu)Citește pe Antena3.ro