24 februarie 2006
MEDICI. Doctorii ar trebui sa renunte la purtarea cravatelor "fara nici o utilitate" si care pot deveni un factor de risc pentru sanatatea pacientilor, putand fi "o adevarata fabrica de microbi", sustine Asociatia Britanica pentru Medicina (BMA). In incercarea de a stopa raspandirea microbilor rezistenti din spitale, organizatia a avertizat ca acest accesoriu, "rareori curatat", poate contribui la raspandirea unor microorganisme periculoase cum sunt streptococii. SIBIU. In ultima saptamana, aproximativ 1.200 de persoane au racit, din care peste 900 au fost diagnosticate cu viroze respiratorii, precizeaza Directia Judeteana de Sanatate Publica. Din cei 930 de pacienti cu viroze, 32 au fost internati in spital in stare grava. Aproape 300 de elevi de scoala generala au fost nevoiti sa apeleze la ajutorul medicilor, din cauza virozelor respiratorii. STUDIU. O specie de broaste din Australia ar putea detine secretul unor noi produse menite sa tina departe de om tantarii. Cercetatorii de la Universitatea Adelaide au descoperit ca secretiile unei broaste de copac protejeaza soarecii de laborator de atacurile tantarilor pentru o perioada de patru ori mai mare decat daca nu ar fi folosit nimic. Soarecii tratati cu secretiile broastei au rezistat 50 de minute fara sa fie ciupiti de tantari, iar soarecii netratati au rezistat numai 12 minute. CRIZA. Seful Directiei de Sanatate Publica Bistrita-Nasaud, Constantin Anton, a declarat ca judetul se confrunta cu o adevarata criza de medici de familie. Nici unul dintre cei patru medici bistriteni care si-au finalizat stagiatura in acest an nu a vrut sa devina medic de familie. Medicii tineri sunt speriati atat de responsabilitati, cat si de contractul pe care trebuie sa il semneze cu casa de asigurari, care este greu de dus la indeplinire.Citește pe Antena3.ro