x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei La drum cu răul de mişcare

La drum cu răul de mişcare

de Oana Antonescu    |    07 Iul 2009   •   00:00
La drum cu răul de mişcare
Sursa foto: iSTOCKFOTO/

Orice călătorie este un chin pentru cei care au rău de mişcare. Greaţă, vărsături, ameţeli, dureri de cap, transpiraţii reci sunt simptome bine cunoscute de către copii şi femei în special, căci aceştia au de obicei rău de maşină, de zbor sau de mare.



Ce declanşează problemele la drum? Urechea internă este prevăzută cu receptori ai echilibrului, care percep şi transmit către creier informaţii cu privire la poziţia corpului. Dar şi receptorii vizuali sesizează şi transmit creierului informaţii despre poziţia corpului. Când ne aflăm în maşină, avion sau pe vapor, receptorii din urechea internă percep mişcarea, dar pentru că ne aflăm în poziţie statică, ochii sesizează o aparentă imobilizare. Prin urmare, creierul primeşte două informaţii contradictorii. Din cauza acestui conflict de informaţii, se declanşează starea de rău.  

Antivomitive, analgezice
Din păcate, nu există un tratament pentru răul de mişcare. Singura metodă cu adevărat eficientă ar fi să evităm călătoriile, dar cum acest lucru nu este întotdeauna posibil, nu ne rămâne decât să tratăm simptomele, cu antivomitive şi analgezice. Putem lua şi câteva măsuri de precauţie, iar cea mai importantă în acest sens este locul pe care stăm în timpul călătoriei. Într-un autoturism, locul din faţă este cel mai bun în cazul în care aveţi rău de mişcare. În avion, optaţi pentru locurile din dreptul aripilor, iar pe vapor, puntea este cea mai potrivită. O altă măsură de precauţie importantă este alimentaţia. Evitaţi alcoolul, cafeaua, mesele copioase, alimentele care fermentează şi băuturile carbogazoase cu două-trei ore înainte de a porni la drum. Toate acestea accentuează disconfortul abdominal. În timpul călătoriei consumaţi alimente uşor dige­rabile, în cantităţi mici. Copiii cu rău de mişcare trebuie să fie odihniţi înainte de a porni la drum şi hrăniţi cu alimente uşor digerabile. Atenţie! Dacă au vomat, ei trebuie hidrataţi! Sunt recomandate apa sau ceaiul foarte puţin îndulcit, şi nu sucurile.

Dacă ştiţi că aveţi rău de mişcare, luaţi un sedativ şi un antivomitiv cu o oră înainte de a pleca într-o călătorie. În cazul copiilor, cereţi sfatul pediatrului înainte de a le administra asemenea medicamente.

PRIVIŢI ÎN FAŢĂ! În maşină sau pe vapor priviţi numai în faţă când vă aflaţi în mers. Cititul, privitul la televizor (în avion) nu fac decât să agraveze răul de mişcare, întrucât receptorii urechii interne sesizează mişcarea, dar ochii, aţintiţi pe carte sau ecran, nu o percep. Prin urmare, evitaţi aceste activităţi în timpul călătoriilor. Limitaţi, de asemenea, mişcările capului, căci ele agravează simptomele neplăcute.

ÎN AVION. Scăderea presiunii atmosferice şi reducerea nivelului de oxigen sunt două fenomene care accentuează starea de rău în avion. Din aceste motive, călătoria cu acest mijloc de transport este mai greu de suportat de către gravide, persoane cu boli acute sau cronice de plămâni şi inimă. Zborul este interzis bebeluşilor sub o lună, pentru că urechea lor internă nu se poate adapta încă la variaţiile de presiune.

×
Subiecte în articol: miscare sanatatea noastra