Laparoscopia

Operaţii care în trecut nu se puteau efectua decît prin deschiderea abdomenului cu bisturiul sînt realizate acum printr-o metodă care a revoluţionat chirurgia: laparoscopia.

Operaţii care în trecut nu se puteau efectua decît prin deschiderea abdomenului cu bisturiul sînt realizate acum printr-o metodă care a revoluţionat chirurgia: laparoscopia. Intervenţiile laparoscopice se efectuează doar prin trei incizii de cîte un centimetru. Chirurgul introduce printr-o incizie din apropierea ombilicului o minicameră video pentru vizualizarea organelor interne, iar prin celelalte două incizii pătrund instrumentele chirurgicale. La nivelul uneia dintre incizii se introduce un ac prin care se injectează încet un gaz (dioxid de carbon sau oxid de azot) în abdomen. Gazul ridică peretele abdominal, astfel încît chirurgul să aibă spaţiu de manevră.  

Laparoscopia, numită şi celioscopie, este o metodă miniminvazivă utilizată atît în scop diagnostic, cît şi chirurgical. În ambele cazuri, laparoscopia este practicată în prezent în aproape toate domeniile chirurgicale: chirurgie abdominală, ginecologie, urologie, ortopedie, cardiologie, chirurgie toracică, neurologie. În chirurgia abdominală, laparoscopia este utilizată în peste 80% din cazuri: litiază biliară, litiază renală, apendicită, hernie hiatală, unele tumori la stomac, ficat, colon, pancreas. În ginecologie se practică operaţii laparoscopice în cazuri de infertilitate, endometrioză, sarcină extrauterină, chisturi ovariene, fibroame uterine, ablaţia ovarelor.  

Avantaje şi riscuri

Intervenţiile laparoscopice sînt mai puţin traumatizante decît operaţiile clasice cu bisturiul. Durerile postoperatorii, sîngerările şi cicatricele sînt reduse în cazul laparoscopiei. Recuperarea postoperatorie a pacientului este rapidă, fiind li­mitată durata spitalizării. Datorită acestor avantaje sînt reduse costurile pentru spitalizare şi tratament.  

Complicaţiile laparoscopiei sînt rare, dar pot include sîngerări la nivelul inciziei, lezarea unui organ intern sau a unui vas de sînge. După laparoscopie pot să apară balonări şi disconfort provocat de gazul folosit în timpul intervenţiei. Este posibil ca acest gaz să irite temporar diafragmul sau o parte din el să se infiltreze în piele. Uneori pacienţii au dureri de umeri la cîteva ore după intervenţie. Totuşi, acest disconfort este incomparabil mai mic în raport cu durerile şi riscurile operaţiilor cu bisturiul.


ÎNCEPUT. Prima intervenţie laparoscopică pentru eli­minarea vezicii bi­liare (colecistectomie) a fost rea­lizată în 1987 de chirurgul francez Philippe Mouret. În anii ’90, laparoscopia cunoaşte o dezvoltare specta­culoasă şi, practic, după 1995 aproape toate operaţiile clasice au fost abordate laparoscopic. Echipamentul şi instrumentarul au fost perfecţio­na­te continuu, iar tot mai mulţi chirurgi s-au specializat în această tehnică.  

ÎN ROMĂNIA. Chirurgii români s-au adaptat rapid noilor tendinţe, iar primele colecistectomii la­pa­roscopice s-au efec­tu­at în 1991 la Bucureşti, Cluj-Na­poca şi Constanţa. Chirurgia laparoscopică s-a extins treptat şi în ţara noastră, astfel încît din 2006 acest tip de intervenţii se practică în peste 60 de secţii de chirurgie.