Limfomul non-Hodgkin - Radu Niculescu, doctorul speranţei de viaţă

Aproximativ trei sferturi din populaţia globului nu cunoaşte faptul că limfomul este o formă de cancer care afectează peste un milion de persoane. Circa 360000 de cazuri noi de limfom sunt diagnosticate în lume în fiecare an, adică 1.000 de persoane pe zi află că suferă de această boală. De la începutul anilor '70, incidenţa acestei boli a crescut cu aproximativ 80 la sută, circa 200000 de persoane murind din cauza limfomului.

În staţiunea Predeal, sub directa coordonare a doctorului Radu Niculescu, secretarul general al Institutului Naţional de Hematologie, cu sprijinul firmei "Roche Romania”, mai mulţi bolnavi, care suferă de limfom non-Hodgkin, au răspuns întrebărilor numeroşilor ziarişti prezenţi la conferinţa de presă. Cert este că aproximativ trei sferturi din populaţia globului nu cunoaşte faptul că limfomul este o formă de cancer care afectează peste un milion de persoane. Circa 360000 de cazuri noi de limfom sunt diagnosticate în lume în fiecare an, adică 1.000 de persoane pe zi află că suferă de această boală. De la începutul anilor '70, incidenţa acestei boli a crescut cu aproximativ 80 la sută, circa 200000 de persoane murind din cauza limfomului.

Bărbaţii peste 60 de ani, cei mai expuşi la boală
Limfomul este cancerul ţesuturilor limfatice, care reprezintă cea mai importantă parte a sistemului imunitar. Acesta este format din diverse tipuri de celule care luptă împotriva infecţiilor ce atacă organismul. Ele se găsesc reunite în ganglioni limfatici. Limfomul se dezvoltă la nivelul globulelor albe denumite limfocite, globulele albe, din motive incomplet cunoscute, multiplicîndu-se anormal. Ele se colectează la nivelul ganglionilor limfatici, unde continuă să se multiplice şi apare astfel o formaţiune tumorală. Există două tipuri de limfom, Hodgkin şi non-Hodgkin. Primul dintre ele, între 20 şi 30 la sută, are o evoluţie lentă, fără semne de boală, diagnosticarea putând fi întâmplătoare. Nu este întotdeauna nevoie de tratament imediat atunci când boala a fost diagnosticată, dar rezultatele acestuia sunt bune, existând însă şi posibilitatea reapariţiei bolii. La polul opus, cu un procentaj între 70 şi 80 la sută, limfomul non-Hodgkin este agresiv, cu o evoluţie rapidă, putând exista semne de boală înainte de diagnostic. Necesită un tratament de urgenţă, iar rezultatele sunt foarte bune. Acest tip de limfom este mai des întâlnit la persoane cu vârstă de peste 60 de ani, la ambele sexe, dar mai des întâlnit la bărbaţi.

Analizele de sînge nu sunt edificatoare, doar biopsia
De cele mai multe ori, în momentul diagnosticării de către medic, pacientul nu prezintă nici un fel de simptome. El poate fi descoperit în urma unei biopsii, de cele mai multe ori analizele de sînge fiind needificatoare în acest caz. Din acest motiv, trebuie ştiut că cele mai importante indicii despre boală sunt inflamarea nedureroasă a unuia sau mai multor ganglioni la nivelul gâtului, subraţului sau zonei inghinale. O stare de rău generală, cu febră, transpiraţii nocturne, scădere în greutate şi oboseală pot atenţiona bolnavul că ceva este în neregulă. De asemenea, tusea sau respiraţia îngreunată, dar şi mâncărimea persistentă pe tot corpul, durerile abdominale sau lombare pot fi produse de ganglioni. Tratamentul limfomului este diferit pentru fiecare pacient, iar stabilirea lui depinde de mai mulţi factori.

Discriminare la angajare pentru bolnavii de cancer
În ultimii ani au fost înregistrate progrese mari, în acest sens o formă revoluţionară fiind reprezentată de anticorpii monoclonali, terapie care îmbunătăţeşte semnificativ perioada de supravieţuire sau, în anumite cazuri, chiar de vindecare. Cert este că acest tip de boală are nu mai puţin de 25 de tipuri de manifestare, iar tratamentul clasic chimioterapeutic (citostatice) este cel clasic. Tratamentul este costisitor, cel cu Maptera, recent apărut pe piaţă, costând 48 milioane pe lună. Sumele alocate sunt aprobate de o comisie din cadrul Ministerului Sănătăţii, care analizează fiecare caz în parte.Cert este că pentru participanţii la Simpozionul de la Predeal organizatorii au pregătit un program extrem de interesant, astfel numeroşi bolnavi, veniţi din toate colţurile ţării, s-au putut exprima în cadrul atelierelor foto, de pictură, de muzică, au făcut excursii la Sâmbăta sau Sibiu, încercând să uite de boală şi să se reintegreze în societate.O concluzie a celor care sufera de această cumplită maladie a fost că au probleme la angajare, multe din fişele pe care trebuie să le completeze cerînd expres date despre boli greu tratabile. Din acest motiv, accesul lor este restricţionat, discriminarea fiind evidentă.

Poveste

Unii dintre pacienţii prezenţi la Simpozionul de la Predeal au poveşti incredibile legate de boală. O tânără absolventă a Facultăţii de Filologie din Ploieşti, în vara lui 2001, se simţea foarte rău, făcând infecţii după infecţii. Tratată cu antibiotice pentru otită, apoi pentru colită, ea a ajuns insistat să fie trimisă la un medic internist, dar, pentru că insista în această dorinţă a fost trimisă la psihiatru pentru că îl stresa pe un medic incompetent.

De la psihiatru, la Boala ghearei de pisică, sau TBC osos, 3 diagnostice, toate  greşite!
 "M-am certat violent cu el, cerându-i o trimitere către Interne, nu una spre psihiatru. La internist am fost diagnosticată cu dublă pneumonie ganglionară, mi-a fost făcută o biopsie de la unul dintre ganglioni, diagnosticul pus de internist fiind unul extrem de rar, dar şi ciudat  Boala ghearei de pisică. Am stat şi m-am întrebat ce mâţă m-o fi zgâriat de am ajuns la acest diagnostic, iar până la urmă, am luat hotărârea să mă duc la Bucureşti pentru analizele de sânge, deoarece tratamentul cu antibiotice pe care îl aveam prescris nu  avea nici un efect. În Capitală, am avut un alt diagnostic sever, la fel de sever, autoplasmoză incertă cu tulburări ganglionare, motiv pentru care am fost trimisă la Spitalul de Pneumoftiziologie. Am fost internată mai multe zile, mă simţeam foarte rău, nu puteam respira, am fost operată în regim de urgenţă fiind suspectată de TBC ganglionar. Mi s-a curăţat baza gâtului, într-o intervenţie care a durat o oră jumătate. Din păcate, în ciuda operaţiei, nu mai puteam respira. Atunci cînd l-am întrebat pe doctorul Galie, de la Spitalul Marius Nasta ce am, a început să ţipe la mine şi să îmi spună că am ,probabil, limfom Hodgkin.

Tumoare, cobaltoterapie şi, în final, diagnosticul corect
 Am făcut o cădere nervoasă cînd am auzit vestea, şi , apelând la prieteni, am ajuns la Institutul de Hematologie, la domnul doctor Radu Niculescu, la Spitalul Fundeni, care m-a supus unei cure de urgenţă, cu chimioterapie, pentru stoparea bolii, descoperind, în urma investigaţiilor, că am o tumoare în piept de 7-8 cm. După cură m-am simţit foarte bine, dar a doua lună starea de rău s-a agravat, mi s-a descoperit apă la plămâni deoarece limfa se aduna în pleură, motiv pentru care s-au cerut de la Institutul de Pneumoftiziologie lamele vechi, mi s-au făcut alte analize şi s-a descoperit că am Limfom Non-Hodgkin. Au urmat tratamente întinse pe durata a 6 luni cu remisia bolii, apoi iradieri la acceleratorul de cobaltoterapie. În 2003 mi s-a făcut puncţie la plămân, iar în 2004, vreme de 6 luni am făcut două cure de citostatice pe lună. Aşteptam salvarea de la renumitul medicament Maptera, dar, după nouă luni de aşteptare, am fost scoasă de pe lista CAS, motivându-mi-se că, datorită chimioterapiei, acest medicament revoluţionar nu dă roade în cazul meu, lucru total nereal. Datorită perseverenţei doctorului Radu Niculescu, din iunie 2004, remisia bolii este aproape completă, iar eu m-am reintegrat în societate”, ne-a declarat tînăra ploieşteancă, ajunsă acum la 30 de ani, după 8 ani de luptă cumpilită atît cu boala, cît şi cu indolenţa unora dintre cei care ar trebui să fie alături de bolnavi, nu împotriva lor.