x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Management - Secţie de gripă aviară la Spitalul "Victor Babeş"

Management - Secţie de gripă aviară la Spitalul "Victor Babeş"

de Andrada Floria    |    31 Ian 2008   •   00:00
Management - Secţie de gripă aviară la  Spitalul "Victor Babeş"

Până la sfârşitul acestui an, Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale "Victor Babeş" din Bucureşti va putea acorda asistenţă medicală pacienţilor suspecţi de gripă aviară.



Până la sfârşitul acestui an, Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale "Victor Babeş" din Bucureşti va putea acorda asistenţă medicală pacienţilor suspecţi de gripă aviară.

Astfel, spitalul va avea o secţie de Anestezie Terapie Intensivă dotată cu aparatură modernă, specifică, a declarat Cristian Banu, managerul general al spitalului, în cadrul conferinţei "Management medical modern în domeniul bolilor infecţioase". Dotările pentru această secţie sunt în valoare de 1 milion de euro. Această sumă va fi asigurată printr-un program al Băncii Mondiale. De asemenea, directorul Cristian Banu a precizat că pentru a achiziţiona aparatura, se impun lucrări de modificare a secţiei de Terapie Intensivă, care se ridică la aproximativ 600.000 RON. În acest sens, conducerea spitalului are nevoie de sprijinul material al autorităţilor locale din Sectorul 3.

Conferinţa organizată de Spitalul "Victor Babeş" a avut drept scop crearea unui cadru de lucru şi o oportunitate de comunicare pentru profesioniştii din domeniul bolilor infecţioase: "Este importantă unificarea tuturor profesioniştilor din domeniul bolilor infecţioase pentru elaborarea unor studii clinice şi economice care să conducă la simplificarea modalităţilor de finanţare a patologiilor şi la alocarea unor valori corecte pentru DRG-urile specifice", a subliniat Cristian Banu.


×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă