Medicamentele generice

Un medicament nou, original, lansat pe piaţă, este protejat de un patent care acţionează o perioadă de până la 20 de ani. După această perioadă, orice companie farmaceutică poate fabrica un produs similar, pornind de la acea substanţă activă, la un preţ considerabil mai mic.

Asta este posibil pentru că în noul preţ nu sunt incluse cheltuielile legate de cercetare, marketing şi publicitate ale compusului original, astfel că devin cu 20%-80% mai ieftine. Medicamentele respective se numesc medicamente generice.

Medicamentele generice trebuie să conţină substanţa activă în aceeaşi doză, puritate, concentraţie ca şi originalul şi să aibă aceleaşi indicaţii terapeutice, cale de administrare, mecanism de acţiune şi condiţii tehnice de fabricare. Toate aceste caracteristici sunt atent monitorizate, astfel încât medicamentele generice prezintă aceeaşi calitate, siguranţă şi eficienţă ca şi cel de inspiraţie. Numeroase studii efectuate pe cele mai uzitate medicamente – beta blocante, blocante ale canalelor de calciu, diuretice, statine, alfa blocante, antiagregante plachetare, anti-HIV – au arătat că medicamentele generice sunt la fel de eficiente ca şi cele autentice.
Unele medicamente generice sunt produse de brand şi au o denumire stabilită de compania producătoare, în general atractivă şi uşor de reţinut. Altele sunt produse fără brand, comercializate sub o denumire inspirată din cea a substanţei active. În prezent, volumul genericelor reprezintă 70%-75% din piaţa de medicamente, dar numai 30% ca valoare. Piaţa de medicamente generice este supusă unor reglementări, pentru că, deşi ele sunt de bună calitate şi cu un preţ redus, promovarea lor ar duce la o scădere a cercetării pentru descoperirea de medicamente noi, mai eficiente, pentru combaterea maladiilor, ceea ce este scopul suprem  al medicilor, dar şi al bolnavilor.

Trecerea de la un medicament original la altul generic trebuie supravegheată de medic şi pacientul trebuie să îl anunţe dacă observă o agravare a simptomelor sau, din contră, unele efecte adverse. Medicul trebuie să cunoască întreaga patologie a bolnavului, nu numai afecţiunea pentru care i se adresează, precum şi complicaţiile bolii şi alte medicamente luate în cursul timpului. De asemenea, medicul trebuie să fie la curent cu starea financiară a pacientului, pentru a şti ce medicamente îşi poate permite, pentru a fi sigur că va urma tratamentul, mai ales dacă e vorba despre o afecţiune cronică. În fine, este vorba şi despre experienţa medicului în folosirea unui anumit medicament, precum şi de interesul pacientului pentru nou, el putând fi atras de un generic nou, despre care a auzit, când vechiul tratament este foarte eficient pentru boala lui.

Comunicare pacient – medic

Prescrierea medicamentelor presupune o bună comunicare între pacient şi medic. Deşi medicamentele generice conţin substanţa activă în condiţii standard cu originalul, totuşi ele diferă prin anumite substanţe inactive, numite excipienţi. Aceştia nu modifică doar culoarea sau gustul genericului, dar influenţează uneori dizolvarea şi absorbţia sa intestinală, modificând dinamica acestuia. Aşa sunt câteva medicamente recomandate în astmul bronşic, litiul, ciclosporina, nifedipina şi unele anticonvulsivante. În concluzie, genericele nu trebuie asimilate cu alte produse. Sub preţul lor mic nu se ascunde un fals, ca în cazul contrafacerii creaţiilor la modă, dar în acelaşi timp nu trebuie schimbate după bunul plac, pe baza echivalenţei cu originalul, fără o discuţie cu medicul.