x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Meteosensibilitate - Soarele "arde" virusul H5N1

Meteosensibilitate - Soarele "arde" virusul H5N1

de Magda Marincovici    |    27 Mar 2006   •   00:00
Meteosensibilitate - Soarele "arde" virusul H5N1

Daca Dumnezeu ne da cam vreo trei saptamani cu soare, cu temperaturi peste 20 de grade Celsius si fara ploi, s-ar putea sa scapam de gripa aviara. Deoarece virusul H5N1 nu agreeaza caldura.

Gripa aviara este prototip de boala care se ia prin maini murdare, prin contaminarea directa a mucoasei nazale. Atentia specialistilor este indreptata spre surprinderea momentului cand acest virus aviar capata proprietatea de a se transmite interuman. Profesorul doctor Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului de Boli Infectioase "Matei Bals", ne precizeaza ca suntem in etapa de alerta pandemica de nivel III, anuntata de Organizatia Mondiala a Sanatatii. Ceea ce inseamna ca stim ca s-au inregistrat cazuri de gripa aviara la om, ca gradul de mortalitate este de peste 60%, ca se transmite la om prin contact direct, dar nu se transmite de la om la om.

Mai stim ca sunt doua tari care au facut un vaccin impotriva gripei aviare la om: Ungaria si Franta. Tara noastra a cerut Organizatiei Mondiale a Sanatatii sa precizeze in ce masura virusul care a fost folosit pentru elaborarea vaccinului este compatibil cu cel care este in circulatie.

PROTECTIE. Faptul ca a fost vaccinata aproximativ 18% din populatie ne-a ajutat sa depasim sezonul gripei umane fara mari probleme. De altfel, teama de gripa aviara a facut ca in toata Europa sa fie vaccinat antigripal un numar mai mare de persoane. Prof. dr. Streinu Cercel spune ca, la ora actuala, de aviara nu prea avem cu ce ne apara. "Acum toata lumea e la dispozitia totala a virusului aviar. Prin vaccinarea contra virusului gripei umane s-a urmarit impiedicarea intalnirii dintre cele doua virusuri: aviar si al gripei umane. Acum insa acest vaccin nu mai este valabil, deoarece sunt in circulatie mai multe virusuri." Solutia este la Dumnezeu. "Singurul nostru aliat ar fi soarele. Trei saptamani de soare, cu temperaturi peste 20 de grade, ar putea zvanta solul si ar putea anihila acest virus caruia ii place frigul. Din pacate, calculele sunt date peste cap de ploi", sustine prof. Streinu Cercel.

IGIENA
Indiferent de cum evolueaza vremea, pentru a reduce riscul gripei aviare trebuie respectate regulile de igiena. Daca omul intra cu cizmele in mocirla, nu trebuie sa le spele cu mainile, deoarece ia pe maini microbi. Prof. dr. Streinu Cercel spune ca este o chestiune de timp sosirea virusului aviar in Bucuresti si ca de partea noastra sunt doar sapunul si apa pentru a-l tine la distanta. La ora actuala, se apreciaza ca virusul aviar este dificil sa se transmita interuman, deoarece el nu reuseste inca sa contamineze partea superioara a cailor respiratorii ale omului. In acest fel, virusul aviar nu are deocamdata capacitatea de a se comporta la fel ca virusurile gripale umane, care invadeaza caile respiratorii si se raspandesc prin stranut. Parazit incapabil sa se reproduca singur, virusul gripei umane sau virusul aviar trebuie sa penetreze o celula pentru a modifica mecanismul celular, in sensul de a produce noi virusuri si astfel de a se raspandi.
×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă virusul aviar