x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Monturile pot fi o mica infirmitate

Monturile pot fi o mica infirmitate

14 Oct 2004   •   00:00

Pe langa faptul ca deformeaza picioarele, monturile si complicatiile lor cauzeaza dureri la nivelul gleznelor, genunchilor, soldurilor. Pentru a scapa de acest chin, singura solutie este operatia.

STELUTA INDREI

 

Monturile sunt mult mai frecvente la femei (96% dintre cazuri), mai ales la cele care au numar mare la picior. Aceste deformari de la nivelul degetului mare al piciorului pot genera adevarate complexe pentru femei, deoarece uratesc piciorul si deformeaza incaltamintea. "De aceea, monturile se constituie ca o mica infirmitate pentru femei", spune medicul primar ortoped Florin Tocan de la Spitalul de Urgenta Floreasca. Prezenta monturilor la barbati este rara, iar atunci cand exista ridica frecvent probleme neurologice. Montul apare pe fata interna a piciorului, la baza degetului mare, fiind de fapt o excrescenta de os.

 

COMPLICATII. De obicei, monturile se asociaza altei deformari a piciorului - platfusul sau piciorul plat (prabusirea boltilor plantare). "Deseori am vazut in cabinetul de consultatii bolnavi care acuzau dureri la nivelul gleznelor, genunchilor, soldurilor si erau tratate pentru suferinte ale acestor articulatii, dar care in realitate aveau doar picior plat. Pozitia pe care platfusul o impune suprasolicita intr-un ax anormal toate articulatiile membrelor inferioare, determinand dureri reflexe si de suprasolicitare", explica dr. Florin Tocan. Pe masura avansarii in timp, antepiciorul (partea superioara a piciorului) se deformeaza progresiv, se largeste, degetele se rasfira si degetul mare deviaza spre celelalte degete, ajungand uneori sa le incalece. Boala se numeste hallux valgus (monturi la picioare). Si celelalte degete ale piciorului se pot deforma, luand aspect de ciocan. Pentru toate aceste afectiuni asociate se pune diagnosticul de picior complex deformat. Batatura care se formeaza in dreptul montului ca o reactie de aparare locala (bursita) se poate infecta. Tentativele de scoatere a acestei bataturi la pedichiurist pot agrava situatia locala.

 

TRATAMENT. Recuperarea medicala sau tratamentele ortopedice nu pot vindeca sau corecta piciorul plat. Singura solutie este interventia chirurgicala, care impune nu numai rezectia monturilor, ci si corectarea boltilor plantare, de regula prabusite. Potrivit dr. Tocan, "din nefericire, tratamentele nechirurgicale nu pot rezolva problemele complexe ale monturilor. Tipurile de operatii pe care le efectuez depind de gravitatea deformarilor. Unele dintre operatiile de rutina sunt: rezectia montului, rezectia montului asociata cu scoaterea unei portiuni din baza degetului mare (aceasta interventie, de regula, previne artroza locala). In cazul deformarilor mai mari se pot face si relaxari ale oaselor lungi ale piciorului (metatarsienele). Operatiile care se fac pentru monturi trebuie in mod obligatoriu sa fie urmate de purtarea de incaltaminte corecte (cu inaltatoare-sustinatoare pentru boltile plantare). Operatiile se pot face si cu anestezie locala in formele usoare, iar recuperarea se face in doua-trei saptamani".

 

 

INCALTAMINTE CORECTOARE

Monturile, piciorul plat, hallux valgus, degetele in ciocan pot fi corectate numai in stadiile initiale cu incaltaminte corecta, inchisa in fata si spate, dintr-o piele mai dura, care sa nu permita labartarea piciorului si care sa aiba inaltatoare pentru boltile plantare. "In tara noastra, nici un creator de incaltaminte nu a cerut sfatul vreunui ortoped referitor la fabricarea pantofilor, ceea ce este complet gresit. Moda pantofilor cu varf ascutit si decupati la spate nu avantajeaza aspectul piciorului, pe care il face sa para mult mai lung decat este. Mai mult, agraveaza situatia persoanelor cu platfus. Varfurile ascutite la pantofi inghesuie antepiciorul si degetele piciorului favorizand si agravand monturile si hallux valgusul", avertizeaza dr. Tocan.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă piciorului monturile