Nasul de artist şi vocea din stomac

Prin anii 1994, l-au bruftuit cu vorbe apăsătoare românii, mai ales oltenii, pe un fotbalist în plină formă, Gabi Popescu, mijlocaş în echipa Craiovei. Deşteptul fotbalist Gabi Popescu era unul dintre puţinii mijlocaşi cu minte limpede, care, pe lângă vigoare şi niscaiva talent, avea şi clarviziunea de a coordona acţiunile coechipierilor.

A pus ochii pe el şi antrenorul "naţionalei", Puiu Iordănescu, care l-a convocat la lotul României pentru Campionatul Mondial de Fotbal din 1994 din SUA. Surprinzător, Gabi Popescu nu s-a prezentat la convocarea antrenorului echipei naţioanle de fotbal, stârnind reproşurile suporterilor. S-a auzit că mijlocaşul oltean îşi face operaţie la nas. Bârfeau fanii: "Îşi face operaţie să-şi înfrumuseţeze nasul şi dă cu piciorul în şansa unică de a juca în reprezentativa României la un Campionat Mondial". Săracul Gabi Popescu, îl suduiau înfocaţii suporteri craioveni degeaba. El nu se opera la nas să-şi îmbunătăţească estetica, se opera de deviaţie de sept, fiindcă nu putea respira deplin şi asta îi micşora randamentul în teren. Pentru că deviaţia de sept impietează semnificativ asupra respiraţiei pe nas. Deviaţia de sept înseamnă că peretele despărţitor dintre nări este strâmb, astfel că se strâmtează drumul aerului şi respiraţia se face anevoios.

Fără daltă şi ciocan
Când "proprietarul" unui astfel de defect simte că respiraţia se face mai mult pe gură din pricina septului strâmb între nări, operaţia de deviaţie de sept devine necesară. Respiraţia pe gură creează inconveniente: se usucă gâtul, aerul nu mai este încălzit prin mucoasa bine irigată a nărilor, nu se face o filtrare cum se întâmplă pe calea nasului şi aerul intrat pe gură nu mai este umidificat cum reuşeşte mucoasa nasului. Ca atare, fără barierele acestea asigurate de respiraţia pe nas, tragerea aerului pe gură poate crea necazuri sistemului faringe-laringe. Copiii, care din diverse motive respiră pe gură, au un somn agitat şi neodihnitor, au o paloare întristătoare, le lipseşte şi pofta de mâncare. După ce obstacolele din nas, fie polipii prea mari, fie deviaţiile de sept, sunt înlăturate, copilul înfloreşte, fiindcă respiră pe drumul firesc, cel al nasului.

Remodelări
Multă vreme a existat sperietura că, în operaţia de deviaţie de sept chirurgul ORL-ist este obligat să rupă peretele strâmb cu un ciocan şi o daltă şi să rearanjeze acest sept. Asta bineînţeles aducând o sperietură în plus că intervenţia seamănă a măcelărie. Groaza de această operaţie este însă exagerată, fiindcă anesteziile alungă eventualele dureri, iar acel ciocan şi daltă sunt nişte instrumente chirurgicale fine şi nu se dă cu barosul, ci se corectează cu fineţe şi fără traumatisme peretele despărţitor strâmb din nas. S-au mai operat şi alţi sportivi de deviaţie de sept, precum şi mii de pacienţi, care pleacă acasă după două zile şi care redobândesc plăcerea unei respiraţii depline şi sănătoase. Bineînţeles că există şi operaţii estetice pentru înfrumuseţarea nasului, dar doritorul de această intervenţie trebuie să ştie că nasul lui, chiar dacă e mai cocârjat, mai borcănat, mai urâţel este într-un fel asortat cu restul figurii. Că există o armonie şi între nişte trăsături nu prea frumoase. Păi dacă ai fruntea îngustă, pomeţi prea ieşiţi în afară, gura băgată înăuntru, degeaba ceri să-ţi modeleze chirurgul un nas ca al lui Richard Gere. Ai făcut un spanac, că nasul făcut ca pentru scenă şi ecran nu se potriveşte deloc cu restul feţei. Cel ce visează să-şi remodeleze nasul trebuie să se consulte cu chirurgul pentru a alege un alt nas, dar în armonie cu restul figurii lui. Pentru că, în final, după operaţia estetică, nasul trebuie să fie simetric, armonios, să funcţioneze corect şi să pară natural, să nu sară în ochi cum că a fost operat. Este de înţeles că unii doresc să umble la construcţia nasului nu tocmai frumos, pentru că nasul mare anulează frumuseţea ochilor şi reflexiile de lumină de pe faţă. Nasul mare strică aerul de bunătate al ochilor. Este aşa-zisul nas trist. Când chirurgul "scoate" cocoaşa nasului şi îl încadrează în dimensiuni normale deodată ies în evidenţă ochii. Există şi nasul cu vârful căzut sub formă de cioc de papagal încât vârful nasului parcă intră în gură. Dar există şi nasul cârn, în vânt, nostim şi semeţ. Nasul mare cu cocoaşă sau acvilin anulează zâmbetul, face faţa severă şi bagă spaima în cei din jur. Nasul mic, cârn deschide faţa, dă lumină zâmbetului, e un nas drăgălaş, şmecheros, haios şi îl face pe omul cârn să devină simpatic celor din jur. În timpul operaţiei, chirurgul trebuie nu numai să înfrumuseţeze nasul, ci să-l facă să lucreze cât mai bine.

Cancerul de laringe
Şi fiindcă tot a venit vorba despre rolul nasului, să rămânem împreună cu marele prof. dr Dorin Sarafoleanu, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale şi preşedinte al Societăţii Internaţionale OLR a Ţărilor de Limbă Latină. Şi să explicăm o adevărată pacoste reprezentată de cancerul de laringe. La noi există necazul că oamenii se prezintă târziu la doctor şi acest cancer al laringelui este descoperit în faze avansate, aşa că de multe ori medicul ORL-ist este silit să extirpe, să îndepărteze tot laringele. Medicul goneşte moartea omului canceros, dar cu nedoritul preţ al unei invalidităţi. Lipsit de laringe, bolnavul trebuie să respire pe o canulă, pe un tub sub omuşor şi nu mai poate vorbi decât lipindu-şi un aparat de amplificare pe zona gâtului sau educându-se să folosească pentru vorbire aerul din stomac, precum ventrilogii. În Occident, pacienţii se prezintă devreme la ORL şi doar 15% dintre cancerele de laringe se soluţioneză cu scoaterea completă a laringelui. Cancerul de laringe este frecvent: 9%-10% din totalul cancerelor. Dar acest periculos cancer poate fi prevenit în primul rând abandonând fumatul şi punând frână alcoolului. Cine fumează două pachete pe zi are riscul de a face cancer peste 10 ani, cine pufăie un pachet, după 20 de ani, iar cei care fumează mai puţin de 20 de ţigarete pot chiar să scape de cancer. Primul semnal de alarmă al cancerului de laringe este o răguşeală care nu trece în trei-patru săptămâni, în maximum două luni. Omul trebuie să vină urgent pentru a i se analiza laringele cu laringoscopul. Dacă acest cancer de laringe este surprins într-o fază de început, există şansa să nu mai fie necesară chirurgia. Omul poate fi tratat doar cu raze sau fiind o fază de început i se poate scoate doar mucoasă cu laser. Sau cu ajutorul endoscopului se îndepărtează muşchiul laringelui şi rămâne destul laringe ca să poată vorbi. În fazele avansate, oamenii nu mai pot respira, se sufocă fiindcă boala canceroasă a prins tot laringele şi ganglionii, aşa că se sacrifică laringele, ganglionii, uneori şi baza limbii... Se ajunge la acea fază de nedorit, când omul respiră pe acel tub, vorbeşte prin aparate şi reuşeşte totuşi să mănânce pe gură.