Persoanele obeze care urmează să sufere o intervenţie chirurgicală au nevoie de atenţie şi de echipamente speciale.
Este dificil pentru chirurgi să efectueze operaţii pacienţilor cu obezitate extremă. De aceea, Asociaţia Anesteziştilor din Marea Britanie şi Irlanda a pus la punct un ghid al intervenţiilor chirurgicale pentru persoanele obeze. Aceşti pacienţi "sunt predispuşi la complicaţii grave atăt in timpul, căt şi după operaţie: cheaguri de sănge, infecţii, tulburări respiratorii cu impact major asupra bolnavului. Rata deceselor in urma operaţiilor in răndul persoanelor obeze este mai mare decăt in cazul pacienţilor cu greutate normală", atrage atenţia dr. Alastair Chambers, unul dintre coordonatorii acestui ghid.
RECOMANDĂRI. Ghidul, publicat săptămăna trecută in Marea Britanie, cuprinde o serie de recomandări fără de care o astfel de operaţie nu ar avea succes. Una dintre acestea se referă la necesitatea ca in fiecare spital să existe un anestezist şi un chirurg responsabili de echipamentul special pentru intervenţii chirurgicale in cazul persoanelor obeze. In plus, cel puţin o sală de chirurgie, căteva mese de operaţie şi paturi vor fi destinate exclusiv pacienţilor cu greutate foarte mare. Nu in ultimul rănd, fiecare spital ar trebui dotat cu echipamentul necesar şi ar trebui să aibă in schemă angajaţi care să poată să intoarcă pacientul cu obezitate avansată.