Organe care-şi schimbă rolurile în piesa vieţii

Uneori, stricarea unor componente ale organismului izbite violent de boli nu mai permite reparaţiile organelor, ci se impun intervenţii structurale, în care aceste organe trebuie scoase şi înlocuite. Există transplantul de organe, însă aceste operaţii nu se pot face pe bandă rulantă din cauza unor inconveniente.

Mai întâi organe donate nu se găsesc aşa de uşor, iar apoi unele intervenţii de transplant nu se pot face. Şi atunci chirurgii sunt obligaţi să apeleze la artificii excepţionale pentru a reprofila organe din alte zone ale organismului. Aceasta este o lucrare grea nu numai din punct de vedere al artei chirurgicale, ci şi din alt unghi: trebuie acomodate organele mutate la alte condiţii şi la alte roluri. De exemplu, când este scoasă vezica urinară, se poate reconstrui o altă vezică din intestinul subţire, iar schimbarea partiturii acestuia din urmă este chiar o uluitoare performanţă a organismului. Şi alt exemplu este când extirparea esofagului necesită o reprofilare a unei porţiuni de stomac, care va juca rolul de nou esofag.

VEZICELE
O altă dovadă de adaptare spectaculoasă a organismului omenesc se află în circuitul rinichilor, când trebuie scoasă vezica urinară afectată de cancer avansat. În primul rând, trebuie lămurită întrebarea următoare: vezica urinară şi vezica biliară sunt nişte depozite intermediare pentru urina fabricată de rinichi şi secreţia biliară produsă de ficat. De ce omul poate trăi fără vezica biliară, dar nu poate trăi fără vezica urinară, care trebuie reconstruită după îndepărtarea ei din pricină de cancer? Când tumoarea canceroasă a invadat adânc peretele vezicii urinare, se impune scoaterea vezicii.

Ea trebuie reconstruită, de exemplu, din intestinul subţire. E necesară o precizare: vezica urinară nu e doar o cameră intermediară de stocare a urinii, ea are şi rol în metabolisme, şi în procesele de detoxifiere, şi în alte mecanisme. În plus, vezica urinară are mecanisme deştepte de a semnaliza momentul eliminării urinei prin umplerea vezicii. Ei bine, cancerul vezicii urinare în fază avansată face obligatorie scoaterea vezicii bolnave şi una dintre operaţii este cea de remodelare a unei noi vezici urinare dintr-o porţiune a intestinului subţire. E fascinant cum o porţiune de intestin subţire se adaptează şi semnalizează că s-a umplut vezica cu urină şi a venit momentul micţiunii. E spectaculos cum mucoasa digestivă, ce tapetează intestinul subţire, se acomodează cu prezenţa urinii.

Adaptarea aceasta plus jocul presiunilor conduc la funcţionarea firească a vezicii reconstruite din intestinul subţire, astfel încât pacientul poate urina normal chiar dacă este vorba de o derivaţie.

SEMNALE DE ALARMĂ
Un semnal de alarmă în cancerul de vezică este urinarea cu sânge. Unul din două cazuri la bărbaţi este cauzat de neoplasmul de vezică. Se înşală bărbaţii care nu se duc la medic dacă urinează cu sânge, punându-şi singuri diagnosticul de boală a prostatei sau de pietre în sistemul urinar. Femeile îşi pun şi ele singure diagnosticul cum că este infecţie urinară un pipi cu sânge. Doar investigaţia făcută de medic poate stabili diagnosticul. Semnele unui cancer de vezică este urinarea cu sânge, dar şi alte alarme. Este suspect şi când urinarea este deasă şi noaptea, şi ziua. Este un cancer avansat când laolaltă cu urina vin şi cheaguri de sânge. Semnale de alarmă sunt şi urinările în doi timpi, şi jetul slab.

Când metastazele au blocat şi ganglionii apar edemele, adică reţinerea de lichid cu umflarea picioarelor şi a coapselor. Medicul face mai întâi un tuşeu rectal şi apoi o ecografie. Pacientul trebuie să ştie că ecografia se face cu vezica plină, deci omul nu trebuie să urineze înainte de ecografie. Se poate vedea tumoarea şi cu endoscopul, care poate ciupi o porţiune de tumoare pentru a fi analizată la laborator în vederea descoperirii agresivităţii tipului de celulă canceroasă. Dacă tumoarea este superficială, se poate extirpa cu endoscopul, luându-se şi o marjă de siguranţă oncologică. Acest pacient va fi supus observaţiei perioada următoare scoaterii tumorii cu endoscopul. Dacă boala canceroasă a afectat în profunzime peretele vezicii şi s-a extins inclusiv în ganglioni, se scot şi vezica, şi ganglionii, apelându-se la derivaţii.
O altă operaţie de complexitate o face chirurgul, când este confruntat cu un cancer gastric avansat. Se impune îndepărtarea întregului stomac invadat de tumoare şi chirurgul va construi un alt sistem gastric, modelând o porţiune de intestin pentru a intra în rolul de stomac. Astfel de intervenţii de mare complexitate efectuează profesorul doctor Mircea Beuran, şeful Clinicii de chirurgie generală de la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca.

METODA CHIRURGICALĂ
Dan Gavriliu. Operaţia de scoatere a esofagului atins de cancer şi remodelarea unui nou esofag din partea superioară a stomacului este menţionată în medicina mondială sub numele de "metoda chirurgicală Dan Gavriliu", deci este brevetată această procedură chirurgicală de un mare profesor doctor român. În vremea actuală, campionul acestei chirurgii de reconstruire a esofagului distrus de cancer este profesorul Sorin Constantinoiu, şeful Clinicii de chirurgie generală de la Spitalul "Sfânta Maria" din Bucureşti.

RECONSTRUCŢIE
Remodelarea unui nou esofag este o intervenţie chirurgicală complexă pentru că e dificil să reprofilezi o porţiune din stomacul superior într-un rol nou, de esofag, fie şi pentru faptul că e necesar să aduci la dimensiunile esofagului o zonă din alt organ, cu alte dimensiuni şi cu o altă arhitectură. Reconstruind un nou esofag din stomac, ţesuturile de tip stomac se adaptează unui nou rol, acela de ţesut tip mucoasă, acoperind interiorul esofagului.

DE TEMUT
Trebuie să ştim că boala canceroasă a vezicii urinare se situează pe locul doi în familia bolilor canceroase la bărbaţi, după cancerul de prostată. S-a demonstrat că boala canceroasă a vezicii urinare afectează calitatea vieţii grav, aproape la fel ca temutul cancer de limbă, aflat pe locul 1.