x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Orice lovitură la cap trebuie luată în serios

Orice lovitură la cap trebuie luată în serios

de Oana Antonescu    |    23 Mar 2009   •   00:00
Orice lovitură la cap trebuie luată în serios
Sursa foto: Max Nash/Afp/Mediafax

Un accident minor, o lovitură uşoară la cap... aparent nici un motiv de îngrijorare. Pentru actriţa britanică Natasha Richardson, traumatismul cranian a fost fatal, deşi nu prezenta nici un semn vizibil şi se simţea foarte bine imediat după accidentul la schi.



La începutul săptămânii trecute, actriţa Natasha Richardson a căzut pe o pârtie de schi din Canada. În primele ore de la căzătură, nu a dat nici un semn că s-ar simţi rău şi a mers la hotel fără a consulta un medic. În scurt timp, actriţa a acuzat dureri de cap şi a fost transportată de urgenţă la spital. Ceea ce părea un accident banal de schi a devenit, două zile mai târziu, o tragedie. Cauza decesului a fost, potrivit autopsiei, un hematom cerebral apărut în urma traumatismului cranian suferit pe pârtia de schi.

Cazul actriţei britanice nu este unul izolat. Multe căderi, accidente rutiere sau agresiuni produc  traumatisme craniene aparent uşoare, în urma cărora persoanele accidentate se simt iniţial bine, dar ulterior starea lor de sănătate se deteriorează. Potrivit doctorului Martin Shalley, specialist în medicină de urgenţă la Spitalul Birgmingham Heartlands, din Marea Britanie, localizarea traumatismului cranian este foarte importantă. Cea mai periculoasă este zona laterală a capului, chiar deasupra urechii. Aici se află o arteră, iar craniul care o protejează este subţire pe această zonă. Dacă artera este afectată, sângerarea produce o creştere a presiunii intracraniene, care va afecta funcţionarea ţesutului cerebral.

"După un astfel de traumatism, iniţial te simţi normal, dar după o perioadă de timp devii mai moleşit. Modificările sunt însă foarte subtile şi dificil de identificat. Medicii sunt întotdeauna instruiţi să fie foarte precauţi cu pacienţii care vorbesc şi merg normal imediat după un traumatism cranian", semnalează specialistul britanic, citat de BBC. Din păcate, există şi situaţii în care intervenţia medicilor se dovedeşte inutilă, leziunile cerebrale fiind de multe ori ireversibile.

Simptomele care trebuie să ne trimită de urgenţă la medic după o lovitură la cap sunt pierderea, chiar şi pentru câteva secunde, a conştienţei, greaţa, voma şi durerile persistente de cap, care nu dispar după administrarea de analgezice. Chiar şi căderea din picioare poate fi periculoasă pentru cap, deşi traumatismul pare minor în asemenea cazuri, susţin medicii britanici. Iată de ce este bine să consultăm  întotdeauna un medic, iar acesta să decidă în urma anamnezei dacă se impune efectuarea unei tomografii computerizate. "Un traumatism poate părea minor la exterior, dar dincolo de craniu poate exista o sângerare, un hematom sau alte probleme grave", atrage atenţia specialistul.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă