|
|
In premiera in cadrul acestui congres, au fost prezentate concluziile unor studii clinice care dovedesc ca terapia cu alendronatul de sodiu este extrem de eficienta in refacerea arhitecturii sistemului osos.
O noua perceptie
"Osteoporoza este clar o problema de sanatate foarte serioasa, o boala devastatoare, care scade considerabil calitatea vietii. Ii impiedica pe pacienti sa aiba o viata normala. Osteoporoza este extrem de frecventa, la fel de frecventa ca boli la moda, cum ar fi accidentul vascular cerebral, diabetul, bolile cronice obstructive ale plamanului. Din nefericire, la ora actuala, osteoporoza ramane o boala neglijata. Putine femei sunt constiente de riscurile osteoporozei, putine femei sunt diagnosticate", semnaleaza Jean Yves Reginster, profesor doctor la Universitatea din Liege , secretarul Federatiei Internationale de Osteoporoza. Totusi, pe acest fond de date pesimiste, medicii reuniti la Roma au venit si cu sperante. In prezent, exista mijloace moderne de diagnosticare a bolii. Densitatea osoasa este o excelenta metoda de diagnosticare si monitorizare a osteoporozei, a modului cum pacientii raspund la tratament. "Imbucurator este ca azi exista medicamente eficiente capabile sa previna toate tipurile de fracturi: de vertebre, de brate, de sold. Avem toate mijloacele sa facem ca osteoporoza sa fie o boala a trecutului", sustine prof. dr. Jean Yves Reginster. Participantii la acest eveniment medical au insistat asupra necesitatii de a ne schimba perceptia despre aceasta boala. In acest sens, prof. dr. Jean Yves Reginster reaminteste rolul-cheie pe care il are vitamina D.
ABC-ul vitaminei D
Vitamina D este vitala pentru absorbtia calciului si pentru reconstructia oaselor puternice si sanatoase. Este o componenta esentiala a tratamentului osteoporozei. Un studiu recent arata ca la femeile postmenopauza cu un nivel de vitamina D adecvat creste cu 65% absorbtia calciului. Dar calciul nu este suficient pentru a mentine rezistenta oaselor. Sunt numeroase studii care dovedesc ca, impreuna, vitamina D si calciul contribuie la reducerea pierderii de masa osoasa si a riscului de osteoporoza. S-a demonstrat ca vitamina D impreuna cu calciul imbunatatesc si masa musculara.
Citește pe Antena3.ro
Suplimente
Expunerea solara reprezinta principala sursa de vitamina D. Pe varstnici, care prezinta un risc mai mare de osteoporoza, profesorul doctor Marc C. Hochberg, de la Clinica Universitara de Imunologie din Maryland (SUA), ii sfatuieste sa ia zilnic suplimente de vitamina D si sa stea la soare. "Picioarele, fata, dar mai ales bratele trebuie expunse la soare 15 minute, de trei ori pe saptamana, pentru a se forma depozite de vitamina D in piele."Spre deosebire de calciu, vitamina D nu este gata disponibila din dieta. Ea se gaseste intr-un numar redus de alimente: albusul de ou si anumite uleiuri de peste. Cantitatea de vitamina D asimilata depinde de momentul zilei, de sezon, de poluare, de zona geografica, de pigmentarea pielii. Cu cat esti mai in varsta, cu atat scade capacitatea pielii de a converti soarele in vitamina D, iar rinichiul sa transforme vitamina D in forma hormonala activa. Evitarea expunerii la soare de catre multe femei aflate la menopauza din diverse motive limiteaza aportul de vitamina D. Specialistii recomanda tuturor pacientilor tratati de osteoporoza vitamina D si suplimentele Ca.
|
RISCURI. Studiile demonstreaza ca vitamina D reduce riscul de fractura pana la 20%. Fracturile de vertebre sunt cele mai frecvente fracturi osteoporotice si adesea raman nediagnosticate. Multiplele fracturi de vertebre pot duce la pierderea in inaltime, deformarea coloanei, dureri cronice de spate. In decursul unui an, de la prima fractura de coloana, una din cinci femei la menopauza care isi fractureaza coloana va suferi o a doua fractura de
acelasi tip.
SEVERE. Comparativ cu cele de vertebre, fracturile de sold sunt mai severe, reduc mult mobilitatea si aproape invariabil presupun spitalizare. Studiile sugereaza ca jumatate dintre femeile care au suferit o fractura de sold isi pierd autonomia mersului. Pana la o treime dintre femeile cu o fractura de sold nu vor mai putea sa se deplaseze decat cu insotitori. Fracturile de sold sunt asociate cu cresterea mortalitatii. Cercetarile dovedesc ca una din cinci femei cu fractura de sold moare in decursul unui an de la producerea fracturii. Efectele osteoporozei se extind dincolo de suferinta propriu-zisa. Se presupune ca numarul facturilor de sold din intreaga lume ar putea sa se ridice de la 1,7 milioane in 1990 la 6,3 milioane pana in 2050. |
STIATI CA...
|
|