x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Painea neagra, aliment-medicament

Painea neagra, aliment-medicament

12 Mar 2004   •   00:00

Fibrele au facut parte intotdeauna din alimentatia traditionala a omului. Dar tehnologia nutritionala contemporana, consumul de alimente concentrate, rafinate, bogat calorigene au dus la restrangerea lor din ratia zilnica.

Implicatiile patologice nu au intarziat sa apara, motiv care trebuie sa ne determine sa includem sistematic in alimentatia zilnica o cantitate de fibre alimentare prin consumul de produse din faina integrala, de paine integrala, legume si fructe. Cand in meniuri se gasesc alimente sarace in material nedigerabil - produse de origine animala, zahar si produse zaharoase, grasimi rafinate - si cand legumele si fructele sunt slab reprezentate este necesar sa se prefere painea neagra sau integrala in locul celei albe. De asemenea, sa se includa in hrana zilnica leguminoase uscate pentru a evita constipatia, cu toate efectele ei nefavorabile.

Daca aportul de material fibros este exagerat prin consum in exces de paine neagra sau integrala, leguminoase uscate, legume si fructe crude bogate in celuloza, apar dureri abdominale, diaree si in unele cazuri se ajunge la gastrita si enterocolite. Cerealele se impun in alimentatie pentru valoarea calorica, continutul crescut de glucide digerabile si nedigerabile.

De ce sunt necesare fibrele alimentare

Fibrele contribuie si la acoperirea nevoilor organismului pentru alte substante nutritive (vitamine din grupul B, unele elemente minerale), fata de alte grupe de alimente prezinta avantajul ca sunt relativ ieftine, se pot procura in cantitati suficiente si de grupe de populatie cu venituri reduse.

  • Amelioreaza constipatia. Consumul a 10-15 grame de fibre in supliment zilnic poate preveni constipatia.
  • Prevenirea si tratamentul bolii diverticulare intestinale.
  • Prevenirea obezitatii.
  • Deficitul de fibre participa la aparitia unor suferinte legate de modificarea presiunii abdominale, cum ar fi: hemoroizi, varicele, hernie hiatala.
  • Datele epidemiologice arata ca incidenta cancerului intestinului gros este corelata cu un consum redus de fibre alimentare si crescut in grasimi. Prezenta fibrelor poate reduce toxicitatea unor medicamente, ca si a unor aditivi alimentari.
  • Scade colesterolul seric cu 13% si cresc grasimile eliminate prin fecale, daca zilnic consumam 15-20 grame de fibre.
DR. CORNELIA CRISTOFOR
Institutul de Nutritie, Diabet si Boli Metabolice

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă