x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Paralizia şi netul

Paralizia şi netul

28 Iul 2010   •   00:00

Oamenii de ştiinţă din Israel au dezvoltat un "detector de respiraţie" care îi va ajuta pe pacienţii cu paralizie totală să navigheze pe internet sau să-şi mişte scau­nul cu rotile.

Cum funcţionează dispozitivul? Acesta detectează schimbările de presiune din ca­vitatea nazală şi le transformă în semnale electrice. Astfel, poate fi conectat la un soft special şi folosit pentru a mişca cursorul unui mouse sau pentru a controla un scaun cu rotile.

Aparatul a fost deja testat pe mai multe persoane care suferă de paralizie to­tală şi s-a constatat că pa­cien­ţii au reuşit să comunice pentru prima dată folosind această teh­nologie. În prezent, dispozitivul se află în teste la Institutul Weizmann din Rehovot, Israel.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă